Ai scăpat! Era normal să fie așa, după antibiotice.
Fă o radiografie și nu scoate măseaua, chiar dacă ai rămas doar cu rădăcina, fără pereți. De multe ori, măselele pot fi salvate, se scot nervii măselei, se pune plombă pe canale, apoi un șift care se va imbraca cu un dinte fake. La final, nici nu se va observa diferența.
Du-te pe la 2-3 dentiști și vezi părerile fiecăruia. Poți pretinde că vrei îți faci lucrarea la el și după ce se uită îți dă un răspuns. Dacă vrei, te mai duci in continuare la el, dacă nu, cauți altul. Apoi, alegi dentistul care iti inspiră mai multă incredere.
Abia ai inceput să iei antibiotice, contra infecţiei. Să știi că după două zile (cel mult, trei), durerile cedează. Extracția nu e recomandată când ai puroi, fiindcă anestezicul nu răspunde. Ai fi suferit enorm.
Drenajul puroiului se poate face fără anestezie, printr-o înțepătură in interiorul măselei, procedeu nedureros. Odată "înțepat" se dă drumul puroiului, iar tu trebuie "să sugi" din măsea și să scuipi, de câte ori poți.
Știu că, in general, o măsea când se umflă, nu mai doare. Doare până se umflă, atunci se formează puroiul.
Ține apă rece/gheață, nu apă caldă!
Da, cu siguranță, durerea va ceda treptat după 3-4 antibiotice. Ai răbdare.
Îți Multumesc frumos pentru sfat. Ma lăsat durerea.
Ai scăpat! Era normal să fie așa, după antibiotice.
Fă o radiografie și nu scoate măseaua, chiar dacă ai rămas doar cu rădăcina, fără pereți. De multe ori, măselele pot fi salvate, se scot nervii măselei, se pune plombă pe canale, apoi un șift care se va imbraca cu un dinte fake. La final, nici nu se va observa diferența.
Du-te pe la 2-3 dentiști și vezi părerile fiecăruia. Poți pretinde că vrei îți faci lucrarea la el și după ce se uită îți dă un răspuns. Dacă vrei, te mai duci in continuare la el, dacă nu, cauți altul. Apoi, alegi dentistul care iti inspiră mai multă incredere.
Iti trebuie un drenaj de urgenta. Cauta pe net sa vezi daca nu sunt in zona ta servicii dentare de urgenta (o sa arda la buzunar dar e mai ok in loc sa stai sa suferi.)
Salut,
Ia tratamentul prescris asa cum ti-a indicat, trebuie sa dea infectia inapoi si abia apoi mergi sa o scoti sau poate chiar salvata, curatata si plombata nu din prima scos.
Pentru ca mai apoi o sa iti recomande sa iti pui implant si sunt convins ca iti depaseste bugetul.
Este o practica printre toti stomatologii neprofesionisti de a scoate dinti pentru ca e mai putina bataie de cap decat sa incerce sa salveze dintele si sa trateze cauza durerii.
Îți Multumesc. Nu ma mai doare și nu pot sa o mai repar ca e mâncata rău mai am doar pereți la ia miezul s-a dus de mult. Îți Multumesc
Cu placere.