Stresul nu putem spune neaparat ca afecteaza menstruatia, dar lipsa de mancare o face. Daca mananci juma de masa pe zi, devii anorexica si dispare menstruatia. Nu neaparat ai probleme cu inima, am avut si eu problemele tale dar doctorita mi-a spus ca e din cauza varstei fragede pe care o aveam atunci, de la crestere. Dar ar trebui sa consulti un medic. Cu aceste simptome nu va trebui sa iti faca injectie ci doar o cardiograma care nu necesita multe.
Bună!
DA, stresul poate genera întârzieri menstruale :(
Cel mai probabil, este vorba de o dereglare hormonală izolată :)
Sau, poate este vorba de o afecţiune ovariană ( chist ovarian, S.O.P./ovare polichistice, etc. ), dar poate fi vorba şi de o afecţiune endocrină/tiroidiană :(
NU ai dat detalii : vârsta, când ai avut PRIMA menstruaţie/menarha, dacă eşti în PRIMUL an de ciclu menstrual, datele ciclului menstrual pe cel puţin ultimele 6 luni, dacă au mai fost întârzieri ( în trecut ), dacă ai fost la ginecolog pentru astfel de dereglări, un eventual diagnostic, eventuale tratamente, dacă ţi-ai început recent viaţa sexuală, dacă ai făcut sex neprotejat, dacă/când/cum ai făcut test de sarcină, etc.
Dacă eşti în PRIMUL an de ciclu menstrual, atunci sunt NORMALE astfel de dereglări/întârzieri şi NU ai de ce să te îngrijorezi!
În general, primele 5 menstruaţii întârzie ( uneori chiar şi 3-6 luni, depinde de vârstă ) - dar, cu timpul, cam în decurs de 1 an, se va "regla" cât de cât şi vei avea menstră aproape lunar.
Spre exemplu a 2-a menstruaţie poate întârzia cam 4-6 luni, apoi a 3-a poate veni cam după 3-4 luni, a 4-a cam după 2-3 luni, etc.
Se poate să fie aceeaşi situaţie şi în cazul tău.
NU ai de ce să te îngrijorezi, aceste dereglări hormonale sunt foarte FRECVENTE în primul an de ciclu menstrual.
Dacă NU eşti în primul an de ciclu menstrual, atunci NU sunt normale astfel de întârzieri!
Cauze generale posibile în cazul întârzierii menstruaţiei : răceală, dereglare hormonală, stres, infecţie, probleme medicale ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ), sarcină,...
O întârziere acceptabilă, din diverse cauze : răceală abdominală ( NU răceala "comună" ) sau răceală la ovare ( anexită ), infecţie, medicamente, etc., este de MAXIM 7-10 zile; tot ce DEPĂŞEŞTE 10 zile reprezintă o "problemă medicală"!
Poate fi vorba de :
1 ) o dereglare hormonală - situaţie în care TREBUIE să consulţi un endocrinolog, care îţi va prescrie analize hormonale pentru a determina dozajul din sânge şi apoi vei primi tratament
2 ) probleme de natură ginecologică ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ) - situaţie în care TREBUIE să faci un control ginecologic, unde îţi va face o ecografie ovariană/pelvină ( sau una transvaginală ) pentru a verifica starea ovarelor/uterului şi trompelor uterine.
AMBELE controale trebuie făcute simultan - deci, mergi la medicul de familie şi ceri Trimitere atât la endocrinolog, cât şi la ginecolog!
Dacă este vorba de chist o să-ţi prescrie un tratament cu tablete anticoncepţionale pe 3-6-9-12 luni ( până se dizolvă chistul respectiv ) şi control periodic ( din 3 în 3 luni ).
Dacă NU este chist atunci îţi va prescrie tratament cu Duphaston pe 10-30 zile ( eventual chiar pe mai multe luni ), după care o să-ţi vină regulat menstruaţia.
De asemenea, dacă ai dereglări menstruale dese, poţi să bei ceai ( sau tinctură ) de creţişoară şi/sau ceai de coada şoricelului - vezi informaţii la linkul :
http://www.formula-as.ro/......ului-10059
http://tratamente.naturale.din.plante.alb.ro/......um%29.html
http://www.formula-as.ro/2010/923/medicina-naturii-44/cretisoara-12562
Ori ceai sau tinctură/extract din/de mlădiţe de zmeur - vezi detalii la linkul :
http://magazin.remediu.ro/ceai-zmeur-frunze-50-gr-dacia-plant-683.html
http://www.naturaplant.ro/produse/591/Extract_din_mladite_de_Zmeur
http://www.sanatate-si-frumusete.ro/....../index.php
Aceste ceaiuri NU exclud un control ginecologic!
La ginecolog poţi merge şi SINGURĂ ( FĂRĂ mama, chiar dacă eşti minoră; n-ai precizat vârsta ), TREBUIE doar să ai la tine : actul de identitate + Trimitere ( de la medicul de familie sau de la Cabinetul şcolar ) + Programare ( pe care o poţi face telefonic sau personal ).
Toate cele bune!
Hai sa te linistesc putin
Stresul cu siguranta poate sa afecteze ciclul menstrual iar intepaturile pe care le simti sunt cauzate cel mai probabil de nevralgii intercostale. Durerea in inspir e specifica. Din motivul asta iti limitezi expansiunea cutiei toracice cand te doare.
Deeaandreea9156 întreabă: