Salut TPU. Mai este cineva pe aici cu personalitate evitanta? Cum este viata voastra?

Nu am fost diagnosticata, dar in cautarea mea pe internet pentru a afla ce este in neregula cu mine am gasit acest termen si mi se potriveste perfect. Desi parintii mei imi voiau numai binele si inca imi vor binele, aveau pretentia sa fiu perfecta. Am avut parte de prea multe 'Plangi ca esti proasta', 'Daca ala poate tu de ce nu poti?', 'Daca nu faci un lucru bine pana la capat, mai bine nu il faci'. Am fost batuta cu cureaua, bruscata. Asta numai acasa. La scoala deja incepusem sa evit colegii, sa ma izolez. Sa fiu oaia neagra din generala pana in liceu. Cand eram scoasa la tabla sau in picioare nu puteam gandi, taceam. Si toti radeau de mine. Mi s-a pus guma de mestecat in par. Un coleg ma lovise in cap cu o mana de gel de par. In generala la secret santa a trebuit sa ii dau unui coleg cadou. Ii luasem un fular mai calitativ. Cand deschide cadoul, prietenul lui ii zice: 'Vezi ca * ii place de tine.' ca si cum era cel mai groaznic lucru care i se putea intampla. S-a intamplat acum mai bine de 10 ani. Nu cred ca o sa uit.

Pana in prezent nu am reusit sa am nici o relatie. Si nu cred ca o sa reusesc sa am desi e lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult. Simt ca nu pot lasa pe nimeni sa stie ca il plac. Nu as suporta refuzul. Imi vin mereu acele cuvinte in minte. Simt ca nu merit. Si cand incerc ceva cu cineva acea persoana este de obicei toxica. Sau ma conving ca pot mai bine deoarece persoanele cu care ma intalnesc nu ma atrag. Din motivul asta nu am mai iesit la o intalnire de 4 ani. De asemenea imi e greu sa tin o conversatie, mai ales cu sexul opus. Ma blochez si ma frustrez. Nici nu am unde sa intalnesc pe cineva. Sunt ori la munca ori acasa. Si asta inainte de pandemie.

Am 26 de ani si efectiv nu stiu cine sunt, ce vreau sa fiu. Nu imi place cine am devenit. Sunt invidioasa pe prietenii mei care intra in relatii. Ma urasc ca simt asta pentru ei cand ar trebui sa ma bucur. Ma urasc ca trec anii pe langa mine fara sa ii traiesc. Ma urasc ca sunt mereu cu capul in nori, ca am gandirea greoaie. Ma urasc cand nici macar nu pot sa ma plimb pe strada fara sa am privirea in asfalt. Ma urasc ca mereu cand fac cunostinta cu un grup de oameni am impresia ca ma urasc. Ca sunt eu impotriva lumii. Ma urasc ca am mereu fata asa :I si par aroganta/infumurata. As purta masca tot timpul, imi face o favoare. Ma urasc ca ma enervez din orice lucru insignifiant.

In fiecare zi ma gandesc la moarte. Si nu la moartea mea. Ma gandesc la moartea parintilor mei si plang noaptea la gandul ca intr-o buna zi o sa raman singura.

Am fost la terapie acum ceva ani, mi s-a spus la prima intalnire ca am anxietate generalizata si ca ar trebui sa ma plimb mai mult. Parintii mei nu cred in terapie asa ca nu m-am mai dus.

Asta e viata mea. Ce pot sa fac? Mai e cineva in postura mea? Cum faceti fata?

Bună! Înțeleg situația ta pentru că și eu mă regăsesc în tipologi de persoană cu tulburare de personalitate evitantă, pe lângă anxietatea și depresia cu care mă confrunt îm majoritatea zilelor. Sunt cu câțiva ani mai tânăr, dar nici eu n-am avut relația și am o părere mult prea proastă despre mine pentru a crede că pot plăcea cuiva, deși oamenii din jur au altă părere. Unele zile sunt un iad pentru mine și cel mai tare mă doare când știu că puteam să fac lucruri care să mă împlinească, am potențialul de a face ceva cu viața mea și din cauza temerilor, din cauza fricii de refuz, de a nu fi plăcut sau acceptat nu pot uneori să fac nimic. Nu pot obține ce îmi doresc și mi-e prea frică să încerc măcar, de aceea renunț înainte să fi încercat. Când cunosc oameni care îmi plac și cu care ajung să petrec timp mereu mă gândesc că la un moment dat se vor sătura de mine și voi fi o povară sau o durere de cap pentru ei de aceea aleg să mă distanțez de cei dragi pentru că mă gândesc că oricum nu sunt destul de bun să fiu cu ei și nici nu mă vor prin preajmă. De asta majoritatea prieteniilor mele se termină brusc și ajung mereu să fiu singur.

Nici eu nu știu cine sunt, nu știu ce aș putea face pe viitor și mi-e groază să mă gândesc. Oamenii ca noi au nevoie să simtă siguranța și iubirea pe care nu am primit-o. Avem nevoie ca ceilalți să ne accepte și să vadă în noi potențialul, să ne acorde atenșie pentru că, undeva în copilărie, nu ni s-au oferit aceste lucruri în modudl în care am fi avut nevoie. Toate acestea țin de set up-ul mental, de credințele și imaginile care au prins rădăcini în inconștient, emoțiile negative din perioada timpurie pe care le-am trăit și care continuă să persiste în noi în toate situațiile vieții și reapar din nou și din nou în circumstanțe noi chiar dacă nu au legătură cu ele. Purtăm o povara a trecutului pe care nu am reușit să o lăsăm în urmă.

Și eu am făcut consiliere în cadrul școlii și facultății câțiva ani, pe urmă am mers câteva luni la terapie și chiar dacă părea că mă schimb, dacă câștigam curaj și mă comportam sau gândeam diferit până la urmă recădeam în aceeași stare ca mai înainte. sunt zile în care sunt incapabil să fac orice și doar stau în pat sau în casă sau mă plimb ore în șir pe jos până sunt extenuat și apoi mă culc și încerc să dorm câte 12-14 ore doar să nu trebuiască să fiu treaz ca să mai sufăr. Sunt zile în care îmi doresc să dispar pur și simplu.

Când ajungi să simți, gândești, trăiești în felul acesta schimbarea va fi greu de înfăptuit. Pentru că, cum spuneam, credințele s-au înrădăcinat adânc în partea inconștientă a psihicului și ele determină cine suntem, acționăm conform acelui setup. Ce îți pot recomanda, ce m-a ajutat pe mine să schimb anumite lucruri:

-Caută un terapeut bun, unul cu care să rezonezi, unul despre care se știe că e bun și care are o abordare terapeutică care să ți se potrivească (gestalt, pshidramă, cognitiv comportamentală, integrativă etc.)
-Citește cartea Minți împrăștiate - Dr. Gabor Mate. Deși este despre sau pentru oamenii cu ADHD conține o grămadă de informații despre cum felul în care am fost tratați încă de mici copii a dus la pattern-urile comportamentale și psihice cu care suntem nevoiți să trăim în prezent și cum putem schimba lucrurile. Vorbește despre traume, despre înțelegerea problemelor, despre cum să ne privim cu compasiune și să depășim problemele și dă multe sfaturi practice, exemple și te ajută foarte mult să îți înțelegi problemele. Îți va deschide mintea și inima spre tine pentru a te privi într-un fel diferit. De asemenea, te invit să îi urmărești și videoclipurile de pe Youtube în care vorbește despre traume, despre compasionate inquiry (nu știu să traduc) și multe topicuri. De asemenea, îți recomand să îl urmărești și pe Joe Dispenza pe Youtube, eventual să-i citești cartea Tu ești placebo, de asemenea îl poți citi și pe Eckhart Toole, Puterea prezentului.
-Găsește un prieten care să te înțeleagă, cu care să poți vorbi, care să te susțină, să te sprijine, să îți dea încredere în tine. E important să simți că nu ești singură în asta și că ai pe cineva alături. Dar fi grijulie cu privire la oamenii pe care îi ții pe lângă tine pentru că greu găsești vreun om „ce omenie" să zic așa în zilele noastre.
-Practică meditația (Joe Dispenza are midetații care să te ajute în diverse probleme sau, dacă nu, orice tip de meditație preferi), fă sport, stabileșteți mici obiective în ariile în care vreă să evoluezi și îndeplinește-le pentru a-ți consolida încrederea în tine.
-Fă lucruri față de care ai rețineri pentru a-ți demonstra că orice se întâmplă nu e sfârșitul lumii și cel mai important Permite-ți să greșești și încearcă din nou.

Ar mai fi multe de spus, dar cred că m-am lungit deja destul. Sper să îți fie de folos ce ți-am spus și să te ajute să aduci modificări semnificative și pozitive în viața ta.

Namaste!