| TPULion a întrebat:

Salutare,
Acum 2 săptămâni am fost la un consult medical la chirurgie generală pentru a depista cauza a două umflături inghinale, una pe stânga și una pe dreapta, ce le aveam de 3-4 luni (acestea erau nedureroase, iar umflăturile erau destul de mici). Acolo medicul a constatat că sunt ganlioni limfatici inghinali și mi-a recomandat un tratament medicamentos cu Dalacin și vimovo pe care l-am terminat ieri (ganglionii limfatici inghinali nu au dispărut încă). Acum începe problema. Acum 1 săptămână am avut în 2 seri la rând dureri ai ganglionilor cervicali (pe partea stângă) însă nu au fost umflături, tot în această perioadă am avut 2 dimineți cu dureri la genunchi (tot în zona ganglionilor, însă din nou nu au fost prezente umflături). De 4 zile mi s-a umflat, tot pe stânga, osul claviculei (în formă rotundă), dar nu prezintă dureri, umflătura este normală, nici mare, dar nici mică. Voi efectua analizele vineri, însă sâmbătă voi fi plecat din orașul de reședință timp de 1 lună, astfel că nu voi avea cum să apelez la medicul de familie pentru trimiteri, de aceea aș dori să știu dacă situația este atât de gravă. Am suferit la 10 ani de mononucleoză ce a constatat în mărirea splinei, iar din câte am citit aceasta ar provoca imflamarea ganglionilor în rândul adulților. De asemenea, nu am tratat bacteria e.coli de acum 3 luni și mă gândesc că și asta ar fi o cauză. Vă mulțumesc!

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
5 răspunsuri:
Răspuns utilizator avertizat