anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Salutare. Am ajuns intr.un punct critic al existenței. Sunt dependent de jocuri de noroc. Am 22 de ani, student chiar, dar problema asta cu jocurile mă macină de vreo 3 ani. La început,pierdeam sume decente,sau mă rog sume nu foarte consistente. Dar cu timpul problema s-a agravat,am inceput pe lângă banii mei,sa imprumt și alți bani de la apropiați, sume destul de mari, ce nu le.am mai dat înapoi. Muncesc,e totul ok,însă anul acesta am fost lovit cel mai tare, sau mă rog intr-o perioada de un an am reușit să mă autodistrug singur, mi.am băgat și sufletul în prostiile astea. Și ca sa fie treaba grava de tot,am ales sa fac un credit,un IFN care bineînțeles, tot la jocuri au ajuns. De asemenea, in 2 de când muncesc nu a existat zi de salariu in care să nu ajung la jocuri. Efectiv am muncit degeaba ca toți banii mei să ajungă acolo. Nu am alte vicii,culmea, am incercat să mă feresc de tot ce înseamnă rău, dar astea parca mi.au luat mințile. As dori un sfat, câteva cuvinte..pentru că simt că nu mai pot..am cumulat o datorie de 5000 de euro și mă întreb câteodată dacă se poate și mai rău și de fiecare data e același răspuns," da se poate"..pentru cine s-a confruntat as dori o părere, o recomandare sau un loc de liniște. multi mi.au spus că fără voința mea,nimic nu voi reuși.așa e, dar întrebarea mea este, am reușit atâtea lucruri până la vârsta de 22 de ani,pe alte planuri(atingerea unor obiective mă refer mai mult) muncind și având o ambiție de fier as putea spune,dar când vine vorba de jocuri, că niciodată nu pot face nimic, mă omoară. Aștept și părerea voastră.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| dullcat a răspuns:

Buna.Nu ai alte vicii, dar cel al jocurilor de noroc face cat multe la un loc, din pacate pentru tine.Las si un raspuns de-al meu mai vechi, pe subiect.Eu nu suport deloc aceste spatii, nu doar ca paraziteaza spatiul comercial al parterului din orase si arata oribil, dar paraziteaza si societatea, nu aduc nimic bun, nimic util.E ceva toxic si atat.

Iti recomand sa urmaresti acel clip al lui Mircea Bravo, cred ca transmite foarte bine mesajul general (reclamele sunt peste tot prin oras pe unde intorci capul, la tot pasul, anume ca sa te ispiteasca si nu exista legi clare impotriva lor, ceea ce inseamna ca respectul fata de bunastarea jucatorilor nu exista; scopul e sa se adune cat mai multi dependenti care isi distrug viata) : https://youtu.be/I1Iw3gqLoVQ?si=a0AYHhFSOaHKKL_p

Din punct de vedere social, e clar ca majoritatea oamenilor care au niste mici probleme se apropie periculos de dependenta, aducandu-si consecinte negative, atat lor cat si apropiatilor, iar problemele alea mici devin mari/uriase.Chiar Sorin Constantinescu (fost președinte al Asociației Cazinourilor România) spune:,, Jobul tău este să transformi un client în dependent, asta e meseria ta, de asta ești pus acolo". -sursa https://www.libertatea.ro/......ia-4353676

In momentul in care nu exista distinctie clara intre limita recreationala, cand ai discernamant si poti oricand pune stop, si dependenta(unde nu mai stii ce inseamna stop), clientii devin victime, retine asta.Tu ai intrecut de mult limita.

Imi dau seama ca este greu spre foarte greu sa te lasi, fiindca, asa cum ziceam mai sus, vezi reclame la orice colt de strada, pe blocuri si cladiri, pe bannere gigantice. Dar trebuie sa incerci, fiindca nu esti nici prima persoana nici ultima care a ajuns in acest punct! Aceste firme doar profita la infinit de pe urma victimelor! Doresti in continuare sa fii o victima? Din moment ce ai scris aici se intelege ca nu, ceea ce e foarte bine, un prim pas in fata.

Care-i treaba, cum faci? Pentru a compensa timpul pe care in mod normal il petreceai in aceste spatii, incearca sa iti gasesti o alta activitate care sa te stimuleze in masura apropiata? Ti-ar putea placea jocurile pe pc, sau orice altceva iti da acel rush specific, in care creierul tau reactioneaza si stimuleaza eliberarea de substante asociate cu recompensa si adrenalina.
Creierul tau va simti lipsa acelei stimulari exacte, acelei recompense, deci cel mai logic este sa te iti setezi o lista de activitati si treburi de facut din viata ta(mici sau mari, tu decizi), iar activitatea care inlocuieste jocurile de noroc sa fie o recompensa, nu portita ta de scapare in ziua de salariu.

Incearca sa eviti sa treci pe langa case de pariuri, jocuri de noroc, cazinouri etc in drumurile tale prin oras. Iti stabilesti trasee in functie de ce ai de facut astfel incat sa eviti ispitele.Cel mai logic ar fi sa rupi legatura si cu prietenii care te indeamna sa li te alaturi, daca exista vreunul.

O alta metoda care trebuie sa apelezi obligatoriu, dar nu stiu cat e aplicata, e programul de autoexcludere. Tu poti vorbi cu cei de acolo sa nu te mai primeasca, completezi doua fise si le duci in biroul lor, sau depui online, daca ai cont pe site (majoritatea au si site, sa poti juca online). Este datoria lor sa accepte- dupa cum scrie aici :
https://onjn.gov.ro/relatii-publice/joc-responsabil/
(tot in linkul de mai sus gasesti alea doua foi pe care trebuie sa le completezi, sunt acolo cu albastru dupa lista aia de 10 principii pentru joc responsabil)
Insa probabil multi se fac ca ploua, ca doar banul primeaza si patronii acestor firme traiesc din clientii fideli ai casei, adica dependenti. Aici tot asa gasesti detalii, deruland in jos, peste reclamele alea:

https://smile-einfachmobil.at/......xcluderea/

https://smile-einfachmobil.at/......ea-casino/

Aminteste-ti constant ca poti investi acele sume in multe alte feluri utile pentru viata ta, nu sa-i dai unor oameni care nu se mai satura de bani. Stiai ca in alte tari profitul acestor spatii se duce exclusiv catre cauze sociale de ajutorare? In Romania intra in buzunarul fara fund al unor smecheri psihopati, aka,, oameni de afaceri''.

Recomand sa citesti si psihologia din spatele acestor masinarii, care provoaca dependenta pe bune: https://ultrapsihologie.ro/......nxietatea/ Pana nu intelegi cum functioneaza cu adevarat, sansele de reusita sunt reduse drastic. Orice problema necesita analiza profunda si intelegere, abia dupa aia se propun solutii concrete.

Daca exista bunavointa si disciplina, totul e posibil! Repet, tu esti nici prima si nici ultima persoana care se afla aici.Succes!

| dutuboss123 a răspuns (pentru dullcat):

Apreciez răspunsul. Nu știu ce să mai zic mereu mă gândesc la aspectul asta, sa înlocuiesc aceasta activitate cu una noua sau una care chiar îmi place. Fiind intr.un fel atras de sport pot zice că în momentul în care îl pract(fotbalul) mă simt mult mai ok, mai eliberat.dar intr.un fel sau altul conștientizez acest lucru abia după ce cad în ispita astora...

| dullcat a răspuns (pentru dutuboss123):

Te inteleg, dar undeva acolo inaluntrul tau este vointa necesara, trebuie doar sa o cauti. Tine oricum si de obisnuita, ca aparent e nevoie de vreo 21 de zile pentru ca un obicei sa prinda radacini (practicat zilnic) deci asta inseamna ca trebuie sa faci sport sau orice altceva de fiecare data cand ispita iti face o vizita.

Multumesc pentru funda!

10 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Cupleaza creierasul daca intelegi in ce te-ai bagat si opreste-te acum, muncind si platind dotoriile facute, evitand pe veci sa mai calci intr-o incapere cu jocuri de noroc.
Din pacate, aici nu te poate ajuta nimeni, totul dar absolut totul depinzand de mintea si vointa ta.

| ioana748 a răspuns:

Un psiholog bun pe astfel de adictii.
Pari om inteligent si constientizezi ca ceea ce se intampla iti afectează calitatea vietii.
Cu siguranță exista alte probleme de ordin emotional, care trebuie rezolvate.
Nu te invinovati prea tare, cu totii avem si provocări mai putin placute in viata.
Important sa iesi invingator si sa alegi libertatea.
Ai donat si tu niste bani pentru salariații de acolo.
Acum te oprești cu donațiile si faci ceva pentru sufletul tau
Anume terapie, poate tot raul spre bine, caci cu siguranță vei descoperi chestiuni in interior pe care daca le pui la punct acum, nu vei suferi mai tarziu cand poate nu vei avea putere sa lupti ca acum.
Nu trebuie sa fim perfecti, doar sa fim atenti la alegeri. Si mai ales cand ceva depinde de noi, este pacat sa nu ocolim canalul deschis.
In cazino se intra ca pierzător si donator si exista o manipulare psihologica de nici nu ai idee. Da, cine spune ca sunt masluite, are dreptate. Sunt bani multi in joc si tertipurile la care se apelează, habar nu au amaratii de intra. Incepand de la manipulare olfactiva si terminand cu cea psihologica de nivel înalt.
Multa bafta,

| dutuboss123 a răspuns (pentru ioana748):

Mulțumesc de răspuns. Din păcate, așa este și sunt conștient de cele spuse de tine. Manipulare peste manipulare. Însă având istoricul asta negativ mereu am gândit "hai că poate acum dau buful ăla și mă scap de tot" și tot degeaba. Nu știu dacă un psiholog/terapeut m.ar ajuta extrem de mult, sunt o fire foarte sociabila, as avea și simt chestia asta de un grup de cineva ce înțelege cel mai bine situația, care a trecut/trece prin starea asta și vrea să scape. Dar totuși voi lua în considerare și cele spuse de tine, accept tot binele din partea altora..mai ales în momentele astea...voi căuta și un terapeut in paralel..mulțumesc.

| ioana748 a răspuns (pentru dutuboss123):

Vei gasi in cadru specializat si terapie de grup.
Dependenta de jocuri de noroc este ca orice alta dependență.
Pare ca te poti elibera oricand, dar nu este asa.
Insa cu motivație, care nu este usor de gasit, vei afla unde este iesirea din labirint.
Ceea ce spui tu, cu dau acum tunul si ma scot este capcana tuturor care ajung in situatii mult mai grave decat a ta.
Pentru ca nimeni nu i spune ca intra ca pierzător, ca donator.
Ba, exista si regii in care mai castiga cate cineva potul cel mare.
Banii sunt la ei, sa si faca vile si vacante pe seama celor creduli, sa nu spun vulnerabili.
Poti incerca la loto un zece lei, acolo asa de distracție, dar tot asa cu ideea ca i vei pierde.
Adica, orice este admis, dar cu responsabilitate.
Uneori responsabilitate inseamna sa ne dam seama cand o treaba devine nociva.
Foarte putini reusesc sa iasa din infern dar am toata admirația pentru cei care au reusit.
De asemenea am compasiune pentru cei care nu reusesc, dar nici nu incearca.
Ca si la alcool. Maine cica nu mai bea si din contra consuma mai mult.

Este minunat ca esti deschis spre bine si terapie in paralel.
La un moment dat citeam de o tipa care se ocupa cu terapie pentru astfel de adictii.
Si un tip se duce la ea si i se spune cand vine la sedinta urmatoarea sa vina cu o bancnota de 500 Ron.
Da banii psihologului si tipa ia banii, o foarfeca, ii face harcea, parcea si i pune in gunoi.
El cam nedumerit si schimbat la fata a inteles ca asa face si el cu banii cand intra in cazino.
Insa, la psiholog, vorbesti despre mai multe chestiuni.Chiar in cadrul unei terapii de grup vei parcurge pe langa povestea ta si alte povesti. Si ai sa intelegi ca sunt dedesubturi nerezolvate de prin copilarie care aduc un om in situatia sa caute o forma de autodistrugere, desi totul aparent arata foarte bine.
In starea despre care spui ca o experimentezi la ora asta, sa nu te condamni. Tu in primul rand sa te intelegi si asta e, omul este sortit greselii..Bine ca ai donat banii si nu au fost necesari pentru vreo problema de sanatate.
Si sa nu uiti niciodată ca butonul de control asupra oricărei manifestări in existenta ta este doar la tine. Tu esti bossul la viata.

| Mindfulness a răspuns:

Mergi la psihiatru, psiholog sau fa o cerere de autoexcludere. Sunt eu dependent și un idiot că am jucat la așa ceva, trebuie sa fii retardat sa joci la păcănele! Se râdea pe la spate de mine când jucam la păcănele de gunoaiele din cazino! Lumea o sa te vadă un clovn daca ești dependent și pierzi bani! Ai grija că castigurile le dau la cine vor ei nu ține de noroc, cei care sunt prieteni cu ei sunt privilegiați.

| MistarGoGu a răspuns:

5000 € nu este asa grav! Cunosc cazuri × 50 mai rau! Lăsați fara case, masini sau terminati cu latul de gât sau un glonț in cap!
Trage iute frana! Ca prăpastia este aproape!
Importanta este si reacția partenerului de viata! Daca nu ofera sprijin ci doar ceartă si reprosuri franarea este si mai grea!
Daca partenerul te poate ajuta sa te " izolezi " un timp intr-un loc fara tentații!

| dutuboss123 a răspuns (pentru MistarGoGu):

M.a susținut mereu, și mă susține în continuare, culmea pentru mine, incredibil pentru ea că poate sta cu cineva că mine...

| CracanelTrasPrintrunInel a răspuns:

E cam grav, deja e compulsiv ce ti se intampla, cel mai bine ar fi sa mergi la Psihiatru.