Ți-a făcut anestezie?! Dacă nu, poate că simțeai și ai început să amețești.
Dacă nu, poate fi și de la frică/anxietate. Au fost persoane care au leșinat o dată ce li s-a luat sânge. Deci frica are și ea legile ei.
Nu cred însă că ar fi ceva grav, aș pune experiența ta pe baza fricii.
Dar poate fi totuși și din cauza anesteziei dacă ea a fost prea puternică și a acționat asupra corpului tău, deși știu că la stomatolog se face doar anestezie locală, însă dacă era prea puternică se putea resimți prin amețeli. Dar mă gândesc că ar putea fi și o alergie la anestezie. De exemplu chiar la stomatolog, când te duci pentru prima dată, te înțeapă cu o cantitate minusculă în mână, ca să vadă că nu ești alergic la anestezie. Dar mă gândesc că pe tine te-a întrebat înainte, nu?! Dacă te-a întrebat și tu știai, poate de la o altă intervenție sau operație când ți s-a folosit anestezie și nu ai avut nimic, atunci stomatologul merge uneori pe ceea ce-i declari și nu-ți mai face un test de alergie înainte. Dar de obicei, un medic ce respectă codul deontologic la sânge, nu ține cont de cei declară pacientul și face testul ca să vadă dacă nu cumva pacientul e alergic la vreo substanță din anestezic.
alma200033 întreabă: