E posibil sa am probleme mintale, deci cei care va stiti mai sensibili, va rog sa nu cititi ce voi scrie.
Sa incep cu inceputul. In ultimele 4 saptamani am suferit esecuri extrem de grave din punctul meu de vedere, care mi-au ruinat viitorul sau, cel putin, aspiratiile mele de viitor/visurile. Fiind o perioada foarte scurta dar incarcata de instabilitate emotionala, am devenit adepta a ceea ce se cheama self-harming. In trecut am mai avut de doua ori tendinta de a ma taia pe maini, dar cu mult timp in urma si mult mai putin, rani deloc adanci. Nu ma pricep sa descriu, dar ma ajuta foarte mult sa fiu eu cea care imi face rau, mai degraba decat alti factori externi, asupra carora eu nu am niciun control. E o perioada dominata de suferinta. Doar mama ma incurajeaza sa trec peste ce s-a intamplat, restul lumii, inclusiv tata, doar imi arunca cuvinte seci de incurajare, razand in sinea lor de cat de proasta am fost. Ar mai fi un caz special, e vorba de un baiat de care imi place, dar in ultima vreme am tot incercat sa ma indepartez de el, cumva incerc sa atrag tot raul posibil acum, daca tot e o perioada de suferinte intense, sa mi se intample toate acum. El, insa, ma sustine si incearca sa ma consoleze, ceea ce ma face si mai mult sa cred ca nu merit sa-l fi cunoscut, ca e prea bun pentru mine. Ar mai fi de mentionat ca m-am certat si cu cea mai buna prietena (singura, de alfel), care, la fel ca restul, era draguta de complezenta; ei, de fapt, nu ii pasa deloc de mine. Am trait intr-o minciuna.
Pana aici am contextualizat putin. Acum, problema este urmatoarea. Pe langa taiatul pe maini, care e ok (fiindca nu imi tai venele; eu vreau sa sufar, nu sa mor), am inceput sa ma dau cu capul de podea si de pereti, cam in fiecare zi. Si dimineata, si seara. Mai exact, de fiecare data cand imi trece durerea de cap, simt ca lipseste ceva, simt ca nu merit confortul de a fi bine si simt nevoia de a ma lovi din nou. Pe langa asta, imi dau pumni in cap si palme, practic, intreaga suprafata craniana ma doare constant, nu doar o anumita zona. Self-harming-ul/autovatamarea ma linisteste, insa, nu as vrea sa ajung sa am probleme permanente, sa imi distrug viata definitiv. Am inteles, din ce mi-a zis mama, ca nu e deloc bine ce imi fac capului meu, fiindca se pot forma cheaguri de sange si o sa am nevoie de operatie.
Intrebarile sunt asa:
1.) E adevarata faza cu cheagurile de sange?
2.) Imi puteti recomanda alta modalitate de a suferi, dar care e mai "safe", care sa nu imi cauzeze probleme pe termen lung?
PS: imi dau seama ca e doar o etapa in viata mea, probabil cu totii suntem in depresie la un moment dat, nu cred ca e nimic grav si sunt convinsa ca o sa imi treaca dupa cateva luni de suferinte. Cert este ca nu ma ajuta prea mult cuvintele, eu am nevoie de fapte. "Timpul vindeca" e o vorba care ma caracterizeaza in fiecare situatie cand agonizez.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook