Pare ca nu-i nimic la inima, doar atacuri de panica, care-s legate de probleme psihice.
Nodul in gat poate semnifica un cumul intens de emotii negative pe care nu le poti controla.Mi se intampla si mie asa in adolescenta, iar medicul mi-a confirmat ca nu sunt probleme cu tiroida sau altele, asa cum m-au speriat niste membri din familie. Daca analizele sunt bune, atunci e clar ca factorul determinant e cel psihologic.Cu siguranta se poate rezolva, macar partial, daca iti calibrezi busola emotionala, te interesezi de dezvoltarea personala si mergi la psiholog.
Trebuie sa vezi un psihiatru sau terapeut! A și îți sugerez sa te lași de fumat DEFINITIV!
Nu fumez deloc, cafea mai beau una pe săptămână mai mult de poftă, alcool ocazional, in ultimul timp chiar rar. Înainte de controlul cardiologic la care mi-a zis ca inima e Ok, aveam zile când consumam și 4 cafele in 12 ore. De atunci am renunțat ușor, ușor. Câte una pe zi și acum una pe săptămână. (Îmi face rău la stomac, pe baza stresului am dobândit o gastrită sau ceva de genul)
Buna, am trecut prin aceeași chestie numai ca pe o perioada mult mai lunga de timp. Daca doctorul ti a spus ca e totul ok la inima, mergi pe incredere.Intepaturile sunt provocate de stres, sau glanda tiroida care se activeaza si ea tot de la stres. Sfatul meu e sa mergi la un psiholog, ajuta cu siguranță.Fa cateva analize si pe partea de glanda tiroida, e un posibil inceput de hipotiroidism, dar nu ma pot pronunta sigur ca nu sunt doctor.Stai calm, pastile nu mai baga multe si cu pumnul, pentru ca ai devenit dependent de ele si crezi ca nimic nu functioneaza fara.Si asta e normal daca iei pe o perioada mare de timp. Daca pastilele nu ti au fost prescrise de un medic specializat, nu le mai lua si fugi la psiholog, nu strica nici analizele pentru glanda, sunt mai diferite decat cele uzuale si mai putine.Incearca sa faci putin sport, ajuta la stres, si o sa vezi ca, cu timpul, daca nu te mai alarmez si nu te mai focusezi atat de mult pe pastile (care nu sunt atat de bune by the way, pentru ca, creeaza dependenta si nu ti fac neaparat un bine), o sa se mai domoleasca.Totul pleaca de la creier.Stay safe
Îți mulțumesc tare, tare mult. Ai dreptate, totul pleacă de la creier…dacă am ceva treabă și mă focusez 99% în acea treabă, nici nod in gât și nici înțepături nu simt. Pur și simplu dispar până termin și îmi revine gândul la ele …
Pentru ca si stai mult sa le studiezi si sa te alarmezi, ca ce o fi, daca nu s ok si etcDar e ok, o sa dispara cu timpul.