Nu o sa te bage chiar acolo,îți dă tratament și pentru sevraj sau chestii ce tine de post-dependenta! Da, ți-au cauzat un dezechilibru chimic la creier,chestiile alea te făcea să trăiești o alta realitate, sa trăiești într-o lume care nu coincide cu realitatea,sa îți de-a iluzii că ești ok când te fapt și mai rau te adâncești în prăpastie cu astea fiindcă te distanțezi tot mai mult de realitate-spatiu-timp,îți dă o stare de pseudo-fericire care la un moment dat se plafonează fiindcă trebuie să crești doza,sau daca nu devii adicted!
Drogurile îți pot schimba percepția gândirii, te pierzi pe tine,te abați de la adevăratul,,tu",de la natura și de la propriile valori și te degradezi pe zi ce trece într-un abis nemărginit,și culmea este că mai ești și susținut,dar tot odată toți cei dragi se deconectează din lumea ta,te părăsesc și ramai doar tu,și acei "pseudofriends" incep sa te lase la greu când ramai fara marfa sau fara bani,și atunci va fi prea târziu ca sa mai schimbi ceva,ce e pierdut așa va rămâne, putini își mai revin din viciile astea lugubre, te taxează și psihic și fizic și spiritual, e ca o ambuscada, ești lovit din toate direcțiile.
De Psihiatru ai nevoie. Drogurile ți-a afectat funcția cognitivă. Pare și depresie clinica,mare mirare că nu ai devenit psihotic,astea pot produce psihoza,schizofrenie pe timp îndelungat și in rare cazuri retardism,la tine încă nu e cazul.
Ai nevoie de dezintoxicare in organism, de antidepresive și de anxiolitice. Daca le ai oprit de la sevraj ai probleme, ai deficit mare de serotonina și dopamina in creier, ți-a afectat mediatorii chimici chestiile alea, ai nevoie și de un psihoterapeut sa identifice rădăcinile cauzei, de terapie cognitiv comportamentala și de o gașcă vesela.
Nu cred ca sentimentele au legatura cu ce ai tras pe nas. Pur și simplu, de la necazurile în familie și problemele avute de-a lungul vieții ți-ai construit un mecanism de autoApărare, care suprimă emoțiile. Important e că există, pentru că în adâncul inimii te bucuri de reușite. Ai nevoie de consiliere psihologică. Însă până rezolvi problema, joacă și tu niște poker profesionist, lipsa emoțiilor et va ajuta.
Wow. deci e foarte grav, să înțeleg. Partea cu psihotic nu am devenit, ptc mereu am simtit cand o iau razna, intr-un fel m-am super autocontrolat, la maxim. Acum, de aproximativ 1 an, din cauza unor probleme legale, a trebuit să iau pauză de la fumat ( iarbă ) să fiu cât mai clean. Atunci, am observat că trăiesc unele sentimente din nou, unele pe care nici măcar numai știam că există. După 2 luni, am rezolvat problema și am început iar cu iarbă, văzând schimbări enorme și totodată, trezind ceva in mine, care spune că asta nu e drumul meu și am pus cap la cap multe idei si acum, cred, că inceputul e să rezolv problemele trupești cum ar veni, psihice in principal, apoi sănatate și după să ies din ele ca un învingător, mândru de ce am făcut. ( sunt multe de spus, dar nu și au rostul, pe scurt am avut ft multe dezamăgiri ). Dar mă țin foarte multe, inclusiv că nu știu cum și de unde să încep. iar la un spital pur si simplu nu a-și dori să merg, din frica poliției și a dezintoxicării ( am auzit că nu e deloc plăcut și eu un chin de la zeci de persoane. ).
Nu m-am drogat niciodata. si eu sunt ceva de genu pur si simplu asa suntem unii din noi ni se pare lucruri simple uneori sa ne putem bucura asa tare de ele... emotii la fel poate ai avut ceva in trecut si ai renuntat la asa ceva.asa am facut si eu deci nu e chiar ciudat parerea mea exact asa s si eu.
Da. Uneori a și vrea să dispar. Sau să fac bani multi rau ( infiniți la o adică ) și sa o dau pe prafuri. (Cox, meth). Dar știu că nu asta e drumul cel pun și incerc să lupt. Am început un război cu mine însumi.
Sincer, nu am nimic cu tine, nici măcar nu te cunosc. Dar, in privința mea, oamenii ca tine, chiar au nevoie de psihiatru. Nu o zic cu răutate, chiar dacă cel mai probabil așa pare. Eu am fost un copil extrem de deștept, am știut asta mereu, doar că mi am bătut joc mine, singur. Am cunoscut persoane, cu simptomele mele, avându-le fără consum și am rămas uimit. ( persoanele nu au consumat niciodata, iar alcool doar foarte ocazional și doar 1 bere sau 1 pahar de vin, atat.) Am realizat că așa zisă,, prăjeala " concepută de noi ( drogații ) ne facem să fim intr-un termen mai simplu,, aierieni " dat fiind faptul că numai producem serotonină, dopamina necesară și multe minusuri la nivel chimico-cerebral ( nu stiu daca exista cuvantul,, chimico-cerebral "?), in concluzie ne am dereglat, putem spune chimia sau funcționalitatea optimă a organismului. Pentru noi e intr-o oarecare măsură normal, dar cum spui și tu, fară substanțe băgate aiurea in corp, să fi așa. e,, greu ". Îți recomand cu mâna pe inimă un doctor, ești un om simplu și normal, nu are de ce să ti fie frică, ca și mine. Scuză ma, dar chiar am simțit nevoia să o supun. Nu vreau să ți dau la,, cap ", dar tu ai nevoie de ajutor.
Ps:,, Bucătarul " nu ți a pus toate ingrendientele necesare, iar tu fiind o bucata de,, cotlet " când ai fost pus la cuptor, nu ți ai luat toate,, aromele ", iar acum trebuie să mergi la bucătar, inapoi să ți dea,, savoare ". E ușor la tine.
Eu bucată de,, cotlet,, am avut toate ingrentintele necesare, savorii și a tot ce ține de mine, dar de mine,,, bucătarul " a uitat in cuptor și m-am ars, destul de grav la suprafață și acum trebuie să dau,, coaja,, arsă jos.
Sincer. multe. în toată,, avalanșa " asta de stări, cel mai rău și totodată să zicem așa,, plecarea, desprinderea de realitate" down a fost, că undeva la 16 ani m-am îndrăgosit rău de o fată, noi fiind foarte apropiați etc, iar undeva chestia asta a, ajuns doar gelozie ( din partea mea ) și efectiv numai am putut să ne înțelegem. După atâtea căderi psihice mai apăruse și asta. Ușor, cu foarte mult chin, am uitat experiența neplăcută, dar totodată devenind și,, amtisocial " cu fete/femei. Acum pe, planul ăsta sunt un 0. Nici măcar. In fine, sunt multe de spus. dar numai contează. sper să găsesc ceva, util, sănatos sau un om să mă ajute, să,, sap la suprafată ". Sunt extrem de conștient că nu sunt absolut deloc ok și am nevoie de ajutor extern. Pot conștientiza că nu e ok absolit deloc, mai ales când mă intorc în copilărie și mi aduc aminte de,, cine eram cu adevărat " și mai ales ce capacități mentale aveam. Acum, sunt ca un geam acoperit cu straturi de noroi, unele uscate, care se ppt îndepărta foarte greu ( Traumele ) iar unele relativ proaspete, care se poat îndepărta cu o lavetă, dar rămân urme.
Se vede după cum scrii că nu ești prost deloc! Lupta și adera la stoicism și o sa învingi crede-mă.
Ai nevoie de intelegere și de afecțiune,o iubita ți-ar prinde bine dar și să te identifici cu natura și să te dezvolți spiritual. Ai o vibrație foarte scăzută și atragi numai negativitate. Dumnezeu este răspunsul! Nici eu nu credeam în el dar chiar exista,pe mine m-a ajutat și încă mă ajută deși și eu mă aflu într-o situație horror,dar nu mă dau bătut nici în ruptul capului și crede-mă că am foarte multe probleme pe care m-am saturat sa le însir aici, am studiat psihologia și deja când postez o întrebare despre problemele mele primesc răspunsuri cliseice, slab dezvoltare, eu le știu deja, dar degeaba le știu că complexitatea lor este destul de majoră și ambigua. Dumnezeu este răspunsul tuturor problemelor noastre, ne-am abătut de la el prea mult și de asta avem atâtea probleme.
Îmi pare rău de tine. Trebuie sa te duci la doctor la psihiatru, deoarece drogurile afectează mult și creierul și simțurile. Ar trebui sa te duci la dezintoxicare și sa nu mai iei asa ceva nici o data. Zi mersi ca nu ai murit.
Chiar nu sunt, prost, acum m ai făcut să mă simt extraordinar de bine și chiar, să ți mulțumesc, din sufelt că m ai făcut să intru puțin, in adâncul,, necunoscut" al meu, iar asta am simțit-o (Emoția). Voi mai arunca un,, rău " din,, mine ", sincer . Aici trag singur, concluzia, că eu incă am puterea necesară, dorința, capacitatea de a înțelege multe și nu e prima dată când simt și cred asta despre mine. Substanțele băgate in mine, haotic, eu personal, cred că doar m au dezechilibrat ( Cu toate că am avut enorm de multe momente super dificile in viață, ele fiind oarecum minore, dar la acea vârstă, dar m au afectat pe termen și la final, efectiv mi au dat 2 oportunități să trec prin sau peste ele(psihologic).
1. Suicid. ( la 7 ani când mi-a venit gândul ăsta, am zis că sunt efectiv prea puternic și nimeni nu mă poate dărâma și sunt indestructibil, mă simțeam efect ca intr-un desen, un super-erou și indesctructibil.)
2. Nici măcar nu mă geandeam că, o sa existe așa ceva, mai ales când vedeam la tv ( prin 2008 - 2010 ) despre droguri că moare lumea, bineînțeles, aici fiind vorba de legale.
3. Acum, fară să mă laud, am fost și sunt o persoană, putem spune, sau măcar așa zic eu(probabil că in unele cazuri, am fost depășit ),, orice naș iși are nașul,, fiind, o persoană puțin mai mult dezvoltată psihologic ( sincer imi vine să zic ca am.fost cu foarte mult peste lumea mediocră, dar mă abțin. Nu mi-a plăcut să mă laud absolut, niciodată.) Și acum, cum spunea cineva mai sus, sau poate chiar tu, (numai știu cine a zis ) am nevoie de cineva. Să știi, că așa m-am gândit și eu. Dar cum poți avea pe cineva, când eu efectiv, numai pot ține conversația cu aceea persoană, de la înițiere, la intrigă, cunoaștere, comunicare? ( stau pe app de genu', am femei care mi dau mesaj, dar eu, efectiv nu știu să vorbesc cu ele ). Am multe lipsuri, știu că efectiv, acum trebuie să inițiez un război cu mine însumi, cu toate, că, conștiința mea clară, spune că nu e bine, eu de la iarbă-n special, uit de absolut, tot, psihic (emoții, e greu de explicat )că totul e ok, că nu am nevoie de nimic mai mult, dar efectiv e ca un război fară scop, sentimemte, beneficii etc, pe scurt. nu simt nimic, sentimemte etc, doar starea de.,, bine " și dorința de a mă,, rupe " mereu cu alcoo, thc și absolut orice mă face bine psihic(și temporar, aici referindu-mă la droguri cu efect, de scurtă durată, in general prafuri) nu contează,, realitatea și conștiientizare pe care o am, dau mereu, absolu mereu cu piciorul. Efectiv. Acum punându-ne imaginația in,, schemă " sunt gen, un,, microb sau virus ", căutându-și mama. ( in cazul meu mama fiind, liniștea,
psihologică n primul rând, interioară, iar apoi trecând peste.)
Decât să te refugiezi in astfel de vicii mai bine te refugiezi într-un hobby,pasiune,ceva sa combini utilul cu plăcutul.
Ai potențial dar te autosabotezi,ceva tipic in anxietate. Pai se vede după cum dai feedback că ai o inteligență aparte,și după felul cum scrii. Daca cu mine ai putut conversa și cu ele poți! Chestia e sa nu îți proiectezi mereu în gând că NU poți, că nu ești suficient de bun, și să te autodemoralozezi, dă-i înainte cu tupeu in ele ca tancul rusesc,in conversații de orice fel,o sa vezi că o să ți se pară penibil că te ai autosabotat mereu când de fapt tu aveai un potențial uriaș. Fi tu însuți,gândește pozitiv și încearcă să eviți NU-UL,sa nu îl mai folosești ca mecanism de apărare că e un mecanism distructiv. Când te trezești uită-te în oglindă,vb cu tine,și spuneți: Eu pot, sunt in stare de orice,sunt destept nu sunt prost, o să reușesc să o combin pe tipa x, nimic nu îmi poate sta in cale, nu sunt un om neputincios, sunt un om deștept și curajos! Fa asta timp de o lună de zile in oglinda day by day și o sa vezi că o să ai un alt tipar de gândire, nu de genu' anxios și evitant.
Cum spunea... sunt chiar un om,, deștept ". Am, doar nevoie de ajutor Asta caut, dar ceva mă reține să merg la psiholog/psihiatru, știu că sunt peste, dar, acum simt, cum efectiv capu' meu,, bubuie ".
Regugiaza-te in ceva constructiv care sa te ajute și fizic și psihic. Ai putea sa mergi la sala sau sa te apuci de un sport de contact sa îți descarci nervii și tensiunile cumulate,sau într-un hobby după cum am mai menționat nu în narcotice. Fa plimbări în natură, la aer curat,mergi in tabere, vizitează locuri noi,dezvolta-te personal și cultural, fa meditații, yoga, plimbari frecvente în natură, călătorește, pune-te pe tine pe primul loc.
Drogurile îți pot distruge sănătatea destul de urat.
Știu ce înseamnă anxietatea, dar niciodată nu am încercat sa o combat cu droguri, pentru ca nu ajuta.Pentru tulburări anxioase exista tratament, psihoterapie nu droguri. Daca iei un drog ce te face pentru maxim o zi sa nu mai simți nimic, nu înseamnă că ti-ai rezolvat problema, ea e tot acolo.La fel e cu orce alta problema, dacă nu te mai gândești la ea nu înseamnă că a dispărut.
Cred ca indicat ar fi sa cauți un psiholog, ce sa te trimită mai departe la un psihiatru pentru ca ei știu mai bine încotro sa te îndrume.Dar dacă ai avut voința suficient de mare încât sa renunti la drogurile alea destul de periculoase, cred ca vei avea puterea necesara și sa scapi de jocuri, iarba sau alte nebunii ce îți scurtează viata intr-un mod dramatic.
Întradevăr, sunt foarte puternic, pot lupta cu absolut, orice. dar daca nu fumez (iarbă), parcă, dupa câteva zile, excluzând, ca,, n am stare " și aici, nu mă refer că nu am efectiv stare, ci pur si simplu, așa mi am obișnuit creierul, are o senzație extrem de urâtă, neliniște, stare proastă, ca și cum a și fi pierdut tot la casino, de exemplu.
Dar, cu toate astea, prefer, ca, corpu' să fie intr-o state ambiguă, maj tot timpul. Așa mă simt eu normal. știu că nu e ok. De aceea, cer ajutor pe aici. Din păcate, mă depășește pshihic și mi cere enorm de multă substanță,, activa " (praf, de preferat meth, că nu am așa mare paranoie după consum, o pot controla, dar nu te gândi că e mai ieftină decât cocaina și d aia o consum. Consum de cel puțin 1000 lei/zi, bani care chiar puteam lua cox, dar imi provoacă paranoie extrem de mare, d aia prefer meth ) în fine. concluzia de pe aici este că.,, Probabil " numai pot fi eu psihiatrul meu însumi", ci am nevoie de unul,, adevărat ". Sper să mi dea multe benzodiazepine, îmi plac maxim
Eh. o să văd eu ce și cum, așa zic de cel puțin 1 an, dar merge
Știu starile aiurea provocate de anxietate,depresie etc dar cede-ma,mai tare te-ai bucura dacă intr-o zi fără sa iei droguri te-ai simți mai bine pentru ca ai avut o zi frumoasa,o buna dispozitie creata de ceva sau cineva din jur decât dacă ti-ai induci-o fortat prin substanțe.
Orice om are nevoie sa mai fie și trist,sau sa aibă perioade mai posace,sau sa aibă o lipsa de stare de aceia cred ca tu în primul rand ar trebui sa lucrezi cu subconștientul tău și cu ajutorul unui terapeut ca sa înțelegi ca trebuie sa accepți lucurile pe care ți le da viata și corpul.Tu probabil ai și problema asta de "vreau sa fie cum vreau eu",sau "societatea se simte mai bine cu mine când eu sunt asa" și atunci recurg la gesturi extreme (droguri,alcool în exces) pentru a fi cum vrei,dar nu e ok.
O data ce o sa te accepți pe tine și stările tale,o data ce o sa realizezi ca ești pus în pericol poate o sa conștientizezi ca trebuie sa pui stop.
O persoana de meserie îți va explica mai bine decât mine treburile astea.Dar eu îți pun câteva întrebări.
Ce ai putea tu sa faci cu bani aia cheltuiți pe prostii acelea?
Nu ai vrea sa te poți bucura de toate plăcerile vieții fiind lucid, coerent și fiind tu?
Nu o sa vrei și tu la un moment dat sa îți îndeplinești visele?
Nu o sa vrei sa ai o familie sau chiar un copil?
Nu ai vrea sa fi bun, descurcăreț și lăudat pentru ce faci tu, din propria minte sau capacitate nu din niște substanțe?
Bafta, si nu îți distruge viata.