| cozmindaniel a întrebat:

Salutare tuturor. E pentru prima dată când scriu aici (deci fiți blânzi vă rog).
Eu sunt unul dintre oamenii care au prostul obicei de a-și roade unghiile. Sau cel puțin îmi place să cred că eram fiindcă ultima,, ronțăială" tind să sper că a fost chiar ultima.
Motivul: Am avut acum câteva zile nu foarte ingenioasa idee de a-mi,, smulge", cu dinții bineînțeles, cuticula. Bine, nu știu dacă zona lateral-periferică a unghiei se numește cuticulă, dar e irelevant. Și la distanță de vreo două zile am început să simt o ușoară durere locală pe lângă victimă. Nu am dat prea mare importanță că de, eram obișnuit să mă mai doară de la asemenea proces, dar am început să mă alarmez un pic când eram în casă, la cald, având toate degetele albe numai cel care avea să mă supere mai târziu roșu (mai exact partea superioară, nu tot degetul.). Se pare că organismul vrea să-mi dea o lecție, iar durerea persistă, degetul s-a și umflat teribil, orice atingere a unei suprafețe e un chin. Am fost la farmacie și am luat Betadine, dar am impresia că nu mă ajută deloc. Unghia nu e afectată, să nu se înțeleagă că e infecție fungică. La farmacie am întrebat-o pe femeia aia dacă trebuie să merg la spital sau ceva (iubita mea zicându-mi constant să mă duc la urgențe. Acolo-s oameni pe patul de moarte, nu mă bagă nimeni în seamă cu un deget amărât. Mai ales că e cel mijlociu. Păi cum m-aș simți eu să-l flutur pe acolo în speranța că mă observă cineva)
Femeia a zis că nu este necesar, doar să folosesc soluția minune oferită de ea. Ideea e că eu simt că nu mă ajută deloc, din contră! De când mă dau mai tare s-a învinețit, iar pe lângă asta am senzația constantă că-s electrocutat în zona respectivă.
Are cineva idee ce pot face? A trecut cineva prin asta? Dacă da, cum ați rezolvat?
Că mă disperă și tare mi-e să nu-l tai.
Să-mi înțelegeți durerea e 5:26, iar eu nu pot dormi.
P.s îmi cer iertare că am scris atât, dar scriitor fiind tind să mă lungesc.
Mulțumesc pentru răspunsuri!

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| NonZarek a răspuns:

Și eu am obiceiul acesta prost de a roade unghiile și mi s-a întâmplat de nenumărate ori sa tai cu dinții mai mult decât trebuia, și atunci ca și la tine, bucata din unghie s-a desprins pana pe margine și când am tras, a plecat și cu piele puțin, după care s-a înroșit, a început sa doara la atingere și a fost nasol, dar, acest lucru pot spune ca nu e atât de grav pe cât pare. Nu sunt medic sa știu sa ți spun folosind termenii aceia, dar după cum pare, organismul a întrat în stare de alerta fiindcă acolo a avut o micuța infecție (ai deschis practic un orificiu spre organism) de aceea rezultatul e acela pe care îl vezi, de aceea te și doare. După câteva zile, aprox 2-3 zile, ar trebuie in zona aia sa apară ca o mica punga alba, da foarte mica, cât un bob de orez, dacă cumva o vezi, și prin jurul ei este rosu (zona respectiva), cu un ac sterilizat încearcă sa impungi ușor, cât sa faci o gaurica pe unde va ieșii lichidul acela alb-crem (eu ii zic puroi). După ce ai făcut gaurica, va trebuii sa te forțezi și sa suporți durerea pe care o vei simți (dacă e prima data când experimentezi, spune i prietenei tale sa te ajute) și sa strângi pe zona aceea I'm asa fel în cât sa iasă aproape tot lichidul. După ce ai făcut asta, degetul în câteva zile se va vindeca și nici nu te va mai durea pana atunci, also poți executa aceasta metoda după ce ai făcut o baie (în cada cu apa fierbinte) fiindcă atunci de ba înmuia degetul și durerea nu va fi atât de mare.
Desigur, îți va trece și fără sa faci nimic însă va dura ceva mai mult, de aceea ți am prezentat varianta de mai sus ca să grăbești procesul.
Eu pățeam de multe ori asta, aveam câteodată chiar 3 degete afectate în același timp, deci îți dai seama ce durere dar cu timpul, m-am obișnuit cu durerea și nu am mai simțit o atâta, și ca să e it situațiile de genul, rod cu precauție.

Bafta

| cozmindaniel explică (pentru NonZarek):

Mulțumesc mult pentru răspuns. Voi ține cont și voi încerca să fac exact cum ai zis.

Baftă și ție. Zi frumoasă!

3 răspunsuri:
| CristiDinBucuresti a răspuns:

Fiti blînzilaughing Te a muscat cineva pe aici si nu stim noi? laughing

| cozmindaniel explică (pentru CristiDinBucuresti):

Ei. M-am mușcat singur?