Prin chiuretaj nu am trecut,
dar la mine a fost cam asemanator doar ca eu am aflat din primele zile ca am ramas insarcinata am luat un fel de pastile care nu mi-a lasat sa se dezvolte sarcina.
Cel mai indicat du-te la farmacie un doctor este in cea mai mare masura sa iti spuna ce sa faci. Daca nu vrea sa tina sarcina stiu cateva tratamente care le poate face acasa.Baie cu apa fierbinte din cate am citit eu elimina sarcina
Iti multumim frumos! numai ca noi voiam sa pastram copilul,dar ovulul nu are embrion, adica nu este viitorul copil in acel ovul, mai pe romaneste.si totusi in cazul tau, daca ai luat acele pastile care nu a dat voie sarcinii sa evolueze, ce s-a intamplat? adica cum ai scapat practic de 'sarcina'? multumim inca o data pentru amabilitatea de a ne raspunde!
Cu mult drag!
la mine a fost putin mai usor pentru ca aflasem din prima zi iar pastilele alea ajuta sa nu se dezvlte sarcina acum depinde cat de mare e.la mine a fost cam 5 zile maxim o saptamana deci si-a facut foarte repede efectul, in prima saptamana nu e format nici 5 % copilu daca era sa le i-au din prima luna sau a doua era in zadar nu isi faceau efectul, organismul meu fiind foarte tanar.
In cel mai bun caz ar fi indicat ca sotia dumnevoastra sa consulte un doctor specialist sigur o va ajuta si va sti exact ce sa i deie si ce sa o sfatuiasca sau chiar si un psiholog este in cea mai mare masura sa o linisteasca
Va doresc numai bine, sanatate si sa imi spuneti si mie rezultatul!
User252426 întreabă: