In primul rand sa nu conduci in asemenea stare!
In al doilea rand, mergi la medicul de familie, sa te trimita pentru investigatii de specialitate!
Poate de la stresul suplimentar provocat de mersul cu mașina.
Dar poate fi și criză de astm.
Poate rezulta și dintr-o boală de inimă.
Eu am avut asta în câteva perioade din viață, dar mi-a trecut în mod spontan.
Astfel, când am mers la medic mi-a spus că trebuia să vin la el exact atunci când am avut atacul, ca să poată pune un diagnostic.
Așa că soluția este, la medic.
Posibil sa ai si alergie iar la schimbarile de vreme apar aceste manifestari. Eu am rinita alergica si daca nu iau medicamentele la schimbarile bruste de vreme patesc si eu.
De asemeni s-ar putea sa ai spondiloza, daca ai dureri dupa cap sau mai intepeneste gatul si astea dau simptome asemanatoare cu lesinul.
La fel de bine ar putea fi si atacuri de panica.
Cel mai bine e sa mergi la medic si daca considera oportun te va trimite la un specialist.
Ai atac de panica incearca sa te linistesti, si sa te gandesti la ceva frumos sau sa asculti muzica sa faci ceva ce iti place mult in acel moment pentru ca asa nu te mai gandesti la lucruri negative nu e nimic grav doar linisteste-te!
anonim_4396 întreabă: