Cauze posibile:
În multe cazuri nu există o cauză identificabilă a sindromului picioarelor neliniştite. Cercetătorii suspectează că această condiţie se datorează dezechilibrului dopaminei care se găseşte la nivelul creierului. Aceasta trimite mesaje pentru a controla mişcările muşchilor.
• Ereditatea – acest sindrom apare la mai mulţi membrii ai aceleaşi familii în cel puţin jumătate din cazuri, mai ales atunci când sindromul a debutat la vârste mici. Cercetătorii au identificat anumite situsuri cromozomiale unde pot fi prezente gene ale acestui sindrom.
• Sarcina sau modificările hormonale pot agrava temporar semnele şi simptomele sindromului picioarelor neliniştite. Unele femei prezintă sindromul picioarelor neliniştite pentru prima oară în timpul sarcinii, mai ales pe parcursul ultimului trimestru. Totuşi, la cele mai multe dintre aceste femei simptomele şi semnele dispar de obicei la scurt timp după naştere.
• Condiţii asociate. De cele mai multe ori, sindromul picioarelor neliniştite nu este asociat cu o afecţiune subiacentă gravă. Cu toate acestea, acest sindrom însoţeşte alte afecţiuni cum ar fi:
Neuropatia periferică – această distrugere a nervilor de la nivelul membrelor superioare şi inferioare se poate datorta unor afecţiuni cronice precum diabetul zaharat sau alcoolismul.
Deficitul de b– chiar în lipsa anemiei, deficitul de fier poate determina apariţia sau poate agrava sindromul picioarelor neliniştite. Dacă o persoană a prezentat în antecedente sângerări gastrice sau intestinale, sângerări menstruale abundente sau a donat repetat sânge aceasta poate prezenta deficit de fier.
Insuficienţa renală – şi în aceste caz poate exista deficit de fier, adesea fără anemie. Când rinichii nu mai funcţionează corespunzător, depozitele de fier din sânge pot scădea. Aceasta, alături de alte modificări biochimice de la nivelul sângelui pot cauza sau agrava sindromul picioarelor neliniştite.
Tratamentul sindromului picioarelor nelinistite
Deoarece mecanismul de functionare al sindromului picioarelor nelinistite este conectat de nivelul de dopamina (un hormon) si de fier din organism, tratamentul primar impune administrarea de agonisti dopaminergici (medicamente folosite si in boala Parkinson) si supliment de fier (cand este vorba de anemie feriptiva). Agentii dopaminergici reprezinta insa alternativa finala de luat in considerare pentru cazurile severe de SPN, deoarece presupun o serie de efecte adverse (greata, ameteala, halucinatii, atacuri de somn diurn) si sunt recomandati doar dupa excluderea venelor varicoase si a problemelor cu tiroida ca posibile cauze.
Tratamentul naturist este reprezentat de o rutina de exercitii fizice efectuate regulat (nu in preajma orei de somn), o alimentatie sanatoasa, bogata in vitamina C care s-a dovedit benefica in tratamentul acestei afectiuni, fara alimente stimulante (alcool, tutun, cafea), un program clar de somn, bai si comprese calde pe membre inainte de culcare, evitarea medicamentelor care o pot cauza.
Sindromul picioarelor neliniştite poate apărea la orice vârstă, chiar şi în copilărie şi de obicei se agravează odată cu înaintarea în vârstă. Mulţi adulţi care au sindromul picioarelor neliniştite îşi amintesc că părinţii le masau picioarele pentru a-i ajuta să adoarmă.
Anumite schimbări ale stilului de viaţă şi îngrijiri simple pot ajuta pacienţii cu acest sindrom. De asemenea, medicamentele pot ajuta multe persoane cu sindromul picioarelor neliniştite.
User252426 întreabă: