| RealitatiIreale a întrebat:

Sufăr...mai mult ca niciodată. Plâng... din prostie.De ce? Se merită să plângi pentru asta? Probabil tu mi-ai spune că nu, dar ştii de ce mi-ai spune asta? Pentru că nu eşti în locul meu.Pentru ca niciodată n-ai simţit ce simt eu acum, cand simt că viaţa nu mai are niciun rost şi mi-am pierdut şi ultima speranţa, ultimul gând pe care-l mai păstram în minte.Acela că voi reuşi să trec cu bine peste încercarea asta. Ştiu, ştiu că nu merită să plâng pentru asta.Pentru ce asta? Vaai, Doamne, mi-e şi ruşine sa-mi spun mie însămi de ce plâng.
Povestea asta e ca naiba. E încâlcită rău de tot.Nu mai pot.Chiar nu mai pot continua aşa.De ce plâng pentru asta? De ce? Imi vine să vomit. Dar nici măcar nu pot s-o fac.Sunt ei prin preajmă.
Mă simt prinsă în propriul joc, înlănţuită. Nu mai pot scăpa!
Şi-oricât aş vrea sa-ti spun ce simt, n-ai înţelege.Pentru că nu poţi înţelege.Lasă-mă! Lasă-mă să închid ochii! Simt cum sufletul mi se rupe în doua. E ca şi cum ai cădea într-o groapă plină de noroi.Cum te zbaţi să te ridici şi sa-ti continui drumul prin ploaie. Dar noroiul te înghite.Nu te poţi ridica... şi-atunci, astepţi pe cineva să te ridice, dar nu vine.Si plângi. E singurul lucru care ţi-a mai rămas, singurul lucru pe care-l mai poţi face. Te zbaţi în continuare, crezând ca încă mai e o cale de scăpare, o soluţie. Dar nu poţi. Pur şi simplu nu te poţi ridica... şi-atunci, încetezi să mai lupţi. Rămâi căzută, aşteptând o nouă zi, aşteptând să te trezeşti în aşternutul ăla moale, aştepţi ca mâine sa-ţi încolţească în minte acelaşi gând.
,, Oficial", sunt bulimica. Aşa mi-a zis doamna aia care e medic nu ştiu de care într-un spital în care sunt internate fete anorexice şi bulimice. Am luat legătura cu ea într-o astfel de seară, adica eram aproape la fel de disperată ca acum. M-a pus sa-i dau mai multe detalii, apoi sa citesc pe site la capitolul bulimie, la ceva cu comportamentul unei persoane bulimice şi sa-i zic la care dintre acele,, simptome" mă încadrez. La toate...
[un fragment din jurnal]
Si-acum, intrebarea: Ma poate ajuta cineva cu un sfat? Ce-as putea sa fac? Nu mai pot continua asa. Cica da, sunt bulimica. Mi-e greu sa recunosc.Toate astea, de un an. Am 16 ani, 1.60 si aproape 55 kg.Stiu ca-i mult...sad
Id-ul meu : suntbulimica
Ajutati-ma cu orice sfat! Multumesc!

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| 0vidius a răspuns:

55 de kg nu e mult. Cred ca ar trebui sa fii putin mai egoista si sa incerci sa nu te mai gandesti la ce cred altii despre tine la felul cum arati si cum te comporti, fii mai dezinhibata nu incerca sa fii perfectionista mergi mai bine pe modelul "lasa ma ca merge asa"
Nu fi pesimista la 16 ani nici nu ai inceput sa traiesi cu adevarat, nu cred ca SuntBulimica te caracterizeaza bulimia e mai mult o stare care va trece pe nobservate si peste ani iti vei aduce aminte cu amuzament despre situatia actuala. Ai un talent la scris ti-as recomanda sa scrii un roman sau o poveste decat sa scrii in jurnal asa te vei relaxa si nu te vei mai gandi la lucruri inutile, fa sport, ia-ti un catel, o pisica, angajeaza-te undeva, fa o activitate care sa iti placa si sa iti ocupe timpul.

2 răspunsuri:
| Bijou a răspuns:

Incearca sa-ti scoti gandurile astea negative din minte, stiu ca nu-i deloc usor, incearca sa faci ceva ce-ti place. In rest arati f bine

| CHUDY a răspuns:

55 kg nu e mult eu zic sa te "lupti" cu pofta pentru mancare nu manca dupa ora 7 si reduce treptat portiile de mancare.