E o prostie, zaharul nu declanseaza diabetul, terminati cu prostiile astea. Stresul e numarul 1 in declansarea problemelor de genul, alimentatia e fix pix.
Cat despre acea plaga, depinde ce a produs-o...creme cicatrizante la greu sa dai, efectul nu e istant, e normal sa nu treaca imediat,, chiar si hidratarea buna duce la vindecarea mai rapida a ranilor de felul asta.
Am avut si eu pe maini, picioare, unele mi-au trecut greu, altele mai usor, depinde si de organism.
"Să se vindece într-un timp mai scurt, cât mai repede. Și de preferabil să nu rămână semn sau măcar să fie cât mai puțin vizibil."
Sarãcuta de tine si o micã ranã pe tine si vrei sa treaca cat mai repede, lasã de la mama natura sa se vindece nu te da cu fel si fel de prostii.
Ce nu mai esti sexy?
Nu e chiar așa cum crezi tu. Rana este pe față și nu pot să ies din casă, plus că mă doare.
Si crezi ca cel mai bun loc unde sã intrebi asta e pe TPU?
Pentru cicatrici poti incerca Dermaroller/Dermapen, sa se duca de pe fata Semnele dupã ce se vindeca.
Creme pentru vindicare Habar n-am.
Am încercat mai multe chestii, recomandate de farmaciste. Dar foarte greu observ progresele. Vreau altceva, să treacă mai repede. Mă gândesc poate știe cineva aici și altceva pentru asta. Din atâția useri, n-a trecut nimeni prin așa ceva?
LoveChocolate10 întreabă: