Tocmai m-am intors de la doctor de unde am aflat ca am ADHD. Nu am mai intrebat doctorul detalii (eram grabita sa ajung in alt loc) asa ca... vreau niste informatii despre ADHD, si nu de pe net, din propriile cunostinte.
Multumesc

Este caracterizata prin deficit de atentie si impulsivitate.

Multumesc Tyana pentru informatii...
Ceilalti... v'am zis ca nu am nevoie de informatii luate de pe internet!

Ce este ADHD?

ADHD înseamnă Deficit de Atenţie / Hiperactivitate / Impulsivitate şi este una dintre cele mai frecvente afecţiuni comportamentale întâlnite la copii şi adolescenţi. Studiile arată că un procent de 3-7%* din copiii de vârstă şcolară prezintă simptome ADHD (1-2 din copiii dintr-o clasă de 30)*.
ADHD debutează în copilărie şi poate persista şi la vârsta adultă. Deşi la unii copii simptomele ADHD dispar odată cu înaintarea în vârstă, în jur de 60% pot prezenta simptome şi la vârsta adultă.

Conform Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IV-TR), simptomele ADHD se împart în trei categorii: deficit de atenţie, hiperactivitate şi impulsivitate, putând surveni şi în formă combinată.

Tipul cu deficit de atenţie

* Diagnosticul este stabilit în condiţiile în care copilul prezintă şase sau mai multe simptome de deficit de atenţie.
* Copilul neatent nu se poate concentra, face adesea greşeli din neglijenţă, nu ascultă până la capăt atunci când i se adresează cineva, nu finalizează sarcinile, nu respectă instrucţiunile, evită efortul intelectual susţinut.

Tipul hiperactiv-impulsiv

* Diagnosticul este stabilit în condiţiile în care copilul prezintă şase sau mai multe simptome de hiperactivitate - impulsivitate.
* Simptomatologia include neastâmpăr, vorbire excesivă, agitaţie fizică în momente nepotrivite, întreruperea persoanelor care vorbesc şi dificultatea în a-şi aştepta rândul.

Tipul combinat

* Diagnosticul este stabilit în condiţiile în care copilul prezintă şase sau mai multe simptome de deficit de atenţie şi şase sau mai multe simptome de hiperactivitate - impulsivitate.

Toţi copiii se comportă în moduri care ar putea fi interpretate ca deficit de atenţie, hiperactivitate sau impulsivitate, simptome centrale ale ADHD. De fapt, toţi visăm cu ochii deschişi, îi întrerupem pe alţii, răspundem neîntrebaţi, ne pierdem răbdarea sau suntem agitaţi, dar nu toţi suferim de ADHD.

Specialiştii stabilesc diagnosticul de ADHD numai atunci când un copil:

* A manifestat comportamente inadecvate nivelului său de dezvoltare.
* Manifestă cel puţin şase astfel de comportamente în mod constant, timp de cel puţin şase luni.
* A prezentat unele simptome înainte de vârsta de şapte ani.
* Este afectat de aceste simptome în activităţile curente, în mai mult decât un singur context, de exemplu la şcoală şi acasă.
* Prezintă simptome care nu sunt explicate mai bine de o altă boală.

Cauzele ADHD
Uneori, părinţii se consideră adesea vinovaţi de comportamentul copiilor cu ADHD dar nu este cazul. Cercetătorii au demonstrat că apariţia simptomelor ADHD nu este legată de educaţie sau familie.

Cauzele ADHD

Deşi cauza exactă a ADHD rămâne necunoscută, cercetările s-au intensificat în ultimul deceniu. În momentul de faţă, se consideră ca ADHD este cel mai probabil de natură genetică. Cercetătorii au evidenţiat însă şi alte posibile cauze.

Date în favoarea transmiterii pe cale genetică
Cercetările au demonstrat că ADHD se transmite genetic, de la părinţi la copii. Datele publicate recent arată că un copil cu un părinte care prezintă simptome ADHD are şanse in proporţie de aproximativ 20%* de a avea ADHD. S-a demonstrat că tipul de ADHD care persistă la vârsta adultă are un caracter genetic mai pronunţat decât tipul care dispare spre sfârşitul copilăriei.

Istoricul familial de alcoolism şi de tulburări afective pare să se asocieze cu un risc crescut de ADHD. Acest fapt poate implica un anumit model genetic comun al acestor două afecţiuni.

Deşi cauza ADHD este necunoscută, unii cercetători consideră că această tulburare se datorează mai multor factori. În afara cauzelor genetice există şi alţi factori de mediu şi medicali care pot produce simptome asemănătoare celor prezente în ADHD. Examinarea atentă evidenţiază totuşi diferenţe importante între aceste afecţiuni şi ADHD. Studii epidemologice au ajuns la concluzia că ereditatea explică, în medie, majoritatea comportamentelor de tip ADHD pe care le manifestă copiii, în timp ce factorii de mediu nu explică decât aproximativ 20% din acest tip de comportament.

Percepţii greşite
În trecut, incertitudinea legată de cauzele ADHD a creat un climat fertil pentru diverse speculaţii. Au fost emise numeroase teorii - printre care unele îi învinovăţeau într-o anumită măsură pe părinţi pentru comportamentul necontrolat al copilului lor. Ulterior s-a stabilit că aceste teorii sunt nefondate.
Iată câteva dintre cele mai frecvente percepţii cu privire la cauzele ADHD, deşi acestea nu sunt documentate ştiinţific:

* Alimentaţia/dieta
* Atitudinea parentală deficitară
* Urmărirea excesivă a emisiunilor TV sau preocuparea excesivă faţă de jocurile video



Studiile riguroase, atent concepute, nu au reuşit să stabilească relaţia cauzală dintre aceşti factori şi ADHD şi nici faptul că vreunul dintre aceşti factori influenţează simptomele ADHD. De exemplu, contrar convingerilor părinţilor, zahărul nu îi face pe copii semnificativ mai hiperactivi. De fapt, s-a constatat că nici o dietă nu ameliorează simptomatologia specifică ADHD. S-a constatat că, de fapt, frustrarea părinţilor este un efect, şi nu o cauză a ADHD. Excesul în urmărirea programelor de televiziune şi jocurile video reprezintă de fapt un simptom, şi nu o cauză a ADHD. Acestea constituie o formă de stimulare care îi ajută pe copiii cu ADHD să-şi menţină concentrarea şi să-şi controleze sentimentul interior de agitaţie prin intermediul unui mecanism similar celui care acţionează în cazul medicaţiei.

A devenit din ce în ce mai clar că ADHD este o tulburare neurobiologică care necesită diagnostic şi tratament medical.

ADHD=Attention Deficit Hyperactivity Disorder, adica deficit de atentie.Este o afectiune comportamentala.ADHD debutează în copilărie şi poate persista şi la vârsta adultă. Conform studiilor, fără tratament, 30% dintre cei care suferă de ADHD merg către delincvenţă juvenilă. Dacă nu au inteligenţă superioară, o familie care să-i susţină, dacă părinţii sunt şomeri, dacă nu au suportul educaţional şi material, ajung să comită infracţiuni. Un copil cu ADHD care nu este diagnosticat şi tratat la timp se va confrunta cu multe probleme acasă şi în societate." Din cauza comportamentului la şcoală va fi izolat de grup, va fi respins de colegi. Profesorul îl va certa pentru că nu e atent. Acasă, simţindu-se ei înşişi vinovaţi, părinţii îşi vor revărsa şi ei angoasele pe copil. Cu timpul, atât situaţia de la şcoală, cât şi cea de acasă vor înrăutăţi simptomele, iar în lipsa tratamentului, copiii cu ADHD devin agresivi, dezvoltând comportamente antisociale.