Se numește harissa
Ingrediente:
3 kg roşii
1 kg ardei capia roşii
4-5 ardei iuţi, de preferat roşii
sare
3-4 căţei de usturoi (opţional)
câteva frunze de ţelină
Mod De Preparare
1. Se aleg roşii coapte, se spală, se taie în sferturi şi se trec prin separatorul de roşii. Sucul obţinut se pune într-o oală cu fundul mai gros, la foc potrivit. Când sucul începe să fiarbă, se spumează şi se reduce focul. Se amestecă din când în când cu o lingură de lemn, să nu se prindă şi să se afume şi se lasă pe foc până scade un sfert din cantitate.
2. Ardeii capia se spală şi se coc pe grătarul încins sau pe o tablă mai groasă pentru copt. Se pun într-o cratiţă, se dau cu sare grunjoasă şi se acoperă. Se lasă 15 minute, apoi se curăţă de coajă şi de cotoare. Se trec prin maşina de tocat, intercalând şi ardeiul iute tăiat fâşii, fără seminţe. Pasta obţinută se pune în sucul de roşii, se amestecă şi se lasă să fiarbă 10-15 minute. Se potriveşte la gust cu sare, usturoi pisat şi frunze de ţelină tocate mărunt.
3. Se toarnă în borcane mici, se acoperă ermetic şi se sterilizează 30 de minute.
Laurentin întreabă: