Prima condiție privind gătitul ceva mai sănătos este să nu prăjești cu grăsime.
Grăsimile la temperaturi mai mari se descompun și datorită acestei degradări termice apar substanțe cancerigene, pe care le bagi în tine o dată cu alimentele prăjite.
Și despre carnea grasă făcută pe tuci / grătar se poate spune că încălzim nejustificat de mult grăsimile. Deci ar apare grăsimi, care încep să se descompună.
Carnea / slana afumată nu este așa periculoasă că fumul de la afumători, nu are o temperatură așa mare.
Nu trebuie consumate margarine care se fac din grăsimi vegetale hidrogenate, dar deseori uleiurile astea, de ce se hidrogenează, că sunt expirate sau chiar râncede, nemaifiind vandabile ca ulei vegetal lichid.
Se pot face margarine și din uleiuri vegetale bune.
Deci carnea trebuie pregătită prin fierbere sau la cuptor, în aer cald, sau la cuptorul de microunde, fără a fi încălzită la o temperatură așa mare.
Deci fără ceapă prăjită în ulei /rumenită și fără nimic prăjit în grăsimi, deci fără cartofi prăjiți în ulei încins.
Deci fierbi copănele de pasăre și presupun că nu ai avut legume că ai uitat să cumperi, apa de la/ apa în care a fiert pasărea nu este foarte bună și nici carnea goală. Atunci peste carnea fierbinte pui bucățele f mici de unt care să de topească și niște zeamă de lămâie și sare, dacă ai smântână și nu ai unt, poți pune
smântână în loc de unt sau poți pune și una și alta.
Dar și untul și smântâna fiind grase trebuie să pui mai multă zeamă de lămâie. Dacă nu ai lămâi pentru zeamă de lămâie, poți să acrești cu altceva în funcție de ce ai prin casă, eu am acrit și cu roșii, care au fost și pe post de salată la carnea de pasăre. După gust pui și diverse ierburi : mărar, pătrunjel, leuștean, tarhon, cimbru, asmațuchi, leurdă etc. Poți să pui și niște mujdei de usturoi, niște muștar, și niște hrean.
Dacă nu îți plac ciorbele atunci apa în care a fiert pasărea poți să o lași să scadă ca să ocupe un volum mult mai mic și pui peste ea multă zeamă de lămâie și poate fi mâncată și rece sau cu adaus de mujdei șamd sau o poți folosi la fiert ciuperci, la piure de cartofi sau să faci o mâncărică cu roșiile cam amărâte, să le faci salată.
Ciupercile fierte în apă cioară nu sunt așa bune, dar fierte în apa de la pasăre sunt cu mult mai bune. După ce ai scos ciupercile lași apa să scadă bine și faci o mâncărică cu roșii neaspectuoase, poți pune roșii, și în timp ce fierb ciupercile!
Ca să faci piure de cartofi, cartofii se fierb în coajă și se curăță fierți. Ca să faci mai ușor pireul de cartofi, cartofii fierți și curățați de coajă și tăiați bucăți îi mai fierbi puțin în apă de la pasăre scăzută și în care pui și niște roșii de gătit. Arunci pielițele de la roșii că nu sunt bune la mâncat și mâncărica aia o turcești puțin. Deci nu este chiar pireu ci o mâncărică.
Poți face și alt fel, amesteci peste cartofii fierți și curățați roși bune și apă de la pasăre fierbinte și tircești // terciuiești compoziția asta. Dacă ai și ouă, fierbi ouă și bagi în compoziția aia și ouă fierte tăiate bucăți mici. Tot la compoziția respectivă poți pune și unt sau smântână. De asemenea poți pune și măsline sau diverse murături, tăiate mărunt. Rolul real al cartofilor fiind să faci ceva cu apa de la pasăre. Mie de fapt, nu îmi plac cartofii, în nici un fel dar amestecați cu altele îi pot mânca.
Poți face un pireu de cartofi cu dovlecei și cu conopidă, la care adaugi și brânză mărunțită și cașcaval ras și bucăți de ou și unt și când s-a răcit bine pui și o lingură dau 2 de smântână dau de iaurt.
Unii curăță dovleceii cruzi, eu îi curăț fierți.
Poți face mâncărică cu concentrat de apă de la pasăre și dovlecei sau conopidă sau varză. Mie nu îmi plac teribil nici supele și nici ciorbele și când îmi gătesc singur, îmi fac niște mâncăruri mai lichide, care sunt și în loc de supă sau ciorbă.
Desi sunt baiat imi place sa imi gatesc supa.cu pulpe de pui!
fierbi pulpele,adaugi legumele, condiment dupa gust, niste suc de rosii sau chiar rosii.lasi la fiert bine. Pofta buna!
Eu as incerca niste cartofi prajiti, bine facuti, cu branza si cascaval ras pe deasupra.
Ma mie imi plac salatele am o multime de retete de salate usor de facut si mai stiu si multe alte preparate din pui ...depinde ce te`ar interesa
Am doua retete:
1. Ficatei cu bacon: Iei ficateii de pui si ii invelesti pe fiecare in cate o felie de bacon pe care o fixezi cu vreo doua scobitori. Ungi tava cu ulei si ii bagi la cuptor.
Daca nu iti plac ficatii atunci...
2.Chiftele(reteta de la televizor suuuper gustoasa): Amesteci carnea de porc cu un cartof crud, o felie de paine, ceapa, putin ulei, sare, piper. Le modelezi in sfere si le pui la prajit.
Eu stiu o reteta foarte eficienta.Iei 5-10 cartofi depinde cat vrei sa faci de mancare, ii faci bucatele, pui cascaval peste ei si carne(ce fel de carne vrei tu, eu as recomanda vita sau pui)si pui tot ce ai preparat in tava si o bagi la cuptor.o lasi o jum sau o ora si gata. Pizza de cartofi.
P.Soti adauga si ketchup sau niste cili. pofta buna!