Ca în orice proces de producţie, au loc mai multe etape desfăşurate pe mai multe sectoare de fabricaţie. Pentru început se realizează acea parte din exterior, cea crocantă ca un biscuite, din făină de grâu, sucroză şi alte câteva ingrediente. După ce este preparată, intră în nişte matriţe să le zic aşa, care le dau acea formă pătrată semi-ovală. Ulterior 2 forme din acelea vor fi lipite faţă în faţă şi vor alcătui periniţa propriu-zisă, care dacă te uiţi atent are într-o parte, pe cant, o mică deschizătură. Pe acolo este introdusă crema cu ajutorul unor tubuleţe speciale, umpicuţ mai groase ca acul de seringă. După aceea urmează partea de ambalare, procedură care se realizează computerizat, ca de altfel întreg procesul de fabricaţie. În ansamblu cam asta ar fi, mai sunt însă sute de amănunte, pe care le-am omis pentru că n-avea rost să intru în detalii.
alexandrub întreabă: