Pentru patru persoane aveti nevoie mai intai de rulouri, adica de 500 g de aluat frantuzesc, unt, 1 ou, 1 lingura de zahar, hartie pergament. Dupa aia vine si crema, asa ca pregatiti 2 oua, 2 linguri de zahar, 1 lingura amidon alimentar de porumb, 200 ml lapte, 1 banana, 100 g branza de vaci, foarte proaspata si bine scursa, lichior de banane, coaja rasa de la 1/2 lamaie, 1 lingura de ciocolata rasa.
Incepeti prin a intinde aluatul intr-o foaie subtire de circa 3 mm. Taiati-o in fasii de 1 cm latime si aproximativ 25 cm lungime. Ungeti cu unt 8 cornete de otel si infasurati deasupra fasiile de aluat, suprapunandu-le putin, in asa fel incat sa nu lasati spatii libere. Puneti-le intr-o tava tapetata cu hartie pergament. Bateti oul cu doua linguri de apa, ungeti cornetele si coaceti-le in cuptorul incalzit dinainte, la foc maxim, timp de circa 10 minute. Presarati-le cu zahar (prima data cu 2-3 minute inainte de terminarea coacerii si a doua oara la final), lasati-le sa se raceasca si scoateti-le de pe formele din metal.
Bateti ouale intr-o cratita cu zaharul. Incorporati amidonul si diluati cu lapte, turnat putin cate putin, ca sa nu apara nici un cocolos. Adaugati coaja de lamaie si coaceti crema la foc moale, amestecand neincetat, pana cand se ingroasa si incepe sa fiarba. Lasati-o sa se racoreasca si mixati-o cu branza trecuta prin sita si cu banana, pana cand compozitia devine perfect omogena. (Paranteza: reteta originala prevede, in loc de branza de vaci, 100 g branza cremoasa, de tip Dover. Daca gasiti asa ceva, nu ezitati.)
Parfumati crema obtinuta cu lichior de banane (cam doua linguri) si umpleti cu ea cornetele. Treceti capatul cu umplutura prin ciocolata rasa. Gata.