Am făcut o mâncare din varză murată, ceapă, morcovi, roşii, puţin ulei de floarea soarelui, crupe de porumb, arpacaş de grâu, mei (câte puţin din fiecare cereală), mărar, mentă, frunze de dafin măcinate, origano, busuioc, sare şi puţin zahăr, pentru a potoli niţel acreala. După ce am călit legumele, am adăugat apă şi am lăsat totul la fiert vreo oră. Este prima dată când adaug şi porumbul, dar a ieşit destul de bine. Oricum, cerealele printre legume aproape nici nu se simt, dar adaugă consistenţa şi aroma.
Tu? Ce ai gătit?
Interesanta metoda a mancarii de varzei murate, cerealele nu am adaugat vreodata in mancare. Dau un gust aparte?
Azi am facut pestele pe care il avusem de ieri, pane si cu o salata de macaroane (macaroane fierte, maioneza facuta din 200 ml smantana 30%, o lingurita de mustar, sare, piper, oregano dupa gust si zeama de la 1/2 lamaie; mazare, telina si morcovi fierti inainte, sunca si toata compozitia se amestecata. Asta e o salata ce tot o servesc nemtii mai mereu, se numeste Nudelsalat). Si pe maine m-am hotarat sa fac carne de vita in sos de rosii cu cartofi natur. Obisnuiesc sa gatesc zi de zi, caci al meu, logodnic nu ii place mancarea lasata de pe o zi pe alta, se plictiseste, asa ca in fiecare zi, altceva. de-asta si cu pana de idei ... Oricum mi-ai facut pofta de varza murata si bineinteles si Darrio2007 cu ciorbita lui de perisoare, le voi face pe saptamana care va urma .
Da, cerealele îmbogăţesc gustul mâncării, meiul mai ales.
Mie una, îmi place să improvizez. Rareori fac de două ori aceeaşi mâncare, mă refer la cea gătită. Mai mereu experimentez.
Mâine cred că o să fac un fel de supă de mazăre (mi s-a făcut poftă).
Ca sa stiu si eu cum cer bucataresei cand prepara, e necesar sa notez pe foaie toate ingredientele?
Mie unul mi s-a facut o pofta de-o salata ca de vara, cu rosii, castraveti la greu, ceapa si ridichi,, si rosii de cea mai buna calitate si gustoase, nu toate glumele ce se gasesc acum prin piata.
Ai incercat vreodata sa mananci/gatesti prazul? Prazul in combinatie cu mancarea de cartofi, sau ceva de genul am mancat... mi-a plouat in gura dupa felul ala de mancare.
Cum spuneam, eu improvizez în bucătărie, nu prea gătesc după reţete deja existente, de aia da, dacă vrei să guşti din ceea ce am gătit (sau pe-aproape), ar cam trebui să-ţi notezi toate ingredientele.
La praz încă n-am ajuns. Mereu mi s-a părut puţin dubios, nu ştiu de ce. Dar mi-ai dat o idee. Cred că o să încerc să scot ceva gustos şi din el.
Ioi, gata cu discuţiile astea despre mâncare la aproape 1 noaptea!
Din Rasolul de vita pe care l-as fi vrut sa-l prepar azi, cu cateva ingrediente puse in plus, l-am transformat in Stifado o mancare traditionala greceasca pe care o stiam de la socrii mei greci. Pentru reteta cine vrea sa o faca o gaseste chiar pe blogul meu http://mihaelaskitchen.blogspot.de/......eteta.html
Incearca musaca, mancarica de mazare, o supa de galusti, piure si snitele. Cred ca gasesti pe net mai multe daca dai "idei de pranz"
Cotlete la gratar si cartofi cu rozmarin
http://www.preparatedevis.ro/2017/02/cotlete-de-miel-la-gratar.html
Păstrăv la cuptor cu lămâie
http://www.preparatedevis.ro/2017/02/pastrav-la-cuptor-cu-lamaie.html
Ca tot ai adus vorba de peste, am pofte si de gand sa fac intr-o zi de weekend o saramura, yummy ce buna ar fi si langa o mamaliguta...
Eu am făcut ieri paste după o rețetă de pe net și au ieșit foarte bune:
http://retete.unica.ro/recipes/paste-cu-carne-tocata/
:D
Multam' oricum desi la asta zic pas, pe asta o gatim mai tot timpul si deja sunt full. Noi asa facem spaghete Bolognese, e un pic asemanatoare cu reteta data. Sper ca ti-a placut!
Da ☺