Petele recente de cerneală se curăţă cel mai bine cu lapte. În schimb, pe cele de pastă de la pix, se pune repede puţin spirt şi se freacă puţin. Dacă petele sunt mai vechi şi ai mai încercat să le cureţi şi în alt mod, se vor îndepărta foarte greu.
Dacă petele sunt proaspete le poţi îndepărta uşor prin frecare cu lapte. Ţine porţiunea pătată în lapte fierbinte sau aplică pe pată câteva picături de lapte fierbinte. O altă metodă ar fi să înmoi haina în zeamă de lămâie încălzită ori într-o soluţie dintr-o linguriţă de sare de lămâie şi 200 ml apă călduţă. Pentru petele de pix, se mai recurge şi la varianta frecării petei cu alcool.
Desi ti se poate parea ca suna ciudat, laptele contribuie cu succes la indepartarea petelor de pix. Tot ce trebuie sa faci este sa lasi la inmuiat obiectul patat intr-un recipient plin cu lapte timp de cel putin 8 ore. Pentru ca procesul este de durata si nu vrei ca laptele sa fermenteze, este bine sa pui totul in frigider, peste noapte.
O a doua metoda naturala consta in amestecul unei cantitati mici (aproximativ o lingura) de amidon de porumb cu otet sau cu lapte, pentru a obtine o pasta omogena. Aplic-o pe pata, las-o cateva ore pentru a patrunde in fibra materialului si apoi spala articolul respectiv la masina, asa cum ai face de obicei.
Cu sapun de casa. Ala scoate toate petele. Il gasesti la majoritatea supermarketurilor
Te ducu la o librarie si spui ca vrei ceva care inlatura petele de cerneala. nu stiu daca este ceva pentru a curata petele de pasta de pix. intreaba.
Aha. se numeste pic. cauta la librarie pic :) sau la supermarketuri.
http://www.dollo.ro/2010/01/va-mai-amintiti-de-pic/
mai sunt si ceva articole insa pe riscul tau. nu le-am incercat niciodata, totusi, probabil ca functioneaza, nu cred ca sunt puse asa aiurea.
http://unica.md/stil/cum-scapi-de-petele-de-cerneala/
http://www.garbo.ro/......covor.html
anonim_4396 întreabă: