Conform dexului, cuvantul "volum" provine din franceza (volume) sau din latina - volumen, - inis.
As spune ca mai degraba din latina, pentru ca franceza este o limba provenita din latina
Sensul poate fi de "capacitate" sau de "carte".
Este transmis de la greci si romani.
In ceea ce priveste cartea, in antichitate se obisnuia ca o scriere sa fie produsa pe o bucata lunga de hartie, ce se infasura apoi pe un os sau bat (lemn).
De aici si cuvantul "voum", ce provine de la "a se rula".
sau
ai aici o explicatie detaliata (e preluata dintr-un articol)
Cuvântul volum, azi sinonim cu carte, păstrează până în zilele noastre amintirea sulului de papirus: în latineşte, volumen, strămoşul îndepărtat al cuvântului românesc, era legat de verbul volvere "a răsuci, a înfăşura", "cartea" scrisă pe papirus fiind cât se poate de concret şi desluşit numită "cea înfăşurată", "sulul". Numele grecesc al sulului de pergament, bíblos sau biblíon, însemna la început "papirus", grecii numind astfel atât planta egipteană, cât şi materialul obţinut dintr-însa. Este foarte probabil că vechii greci nu au cunoscut papirusul direct de la egipteni, ci prin mijlocirea fenicienilor, căci byblos, forma mai veche a cuvântului grec însemnând "papirus" nu este altceva decât numele cetăţii feniciene Byblos, loc de negoţ renumit în toată Mediterana. Folosit la plural, tà biblía "cărţile", cuvântul acesta a ajuns să denumească Scripturile creştine sau, cum le numim astăzi, Biblia.
Foaia de papirus încă nescrisă se numea în greceşte khártes, cu un cuvânt luat, probabil, tot de la egipteni. Romanii l-au împrumutat sub forma charta, care stă la originea cuvintelor româneşti cartă, hartă şi carte; acesta din urmă a denumit în româna veche orice înscris (pe hârtie sau pe pergament), fie un manuscris, fie doar o scrisoare (în limbajul popular se spune şi astăzi "a scrie carte" pentru "a trimite scrisoare") ori un act (cu acest sens cuvântul apare în zicala "ai carte, ai parte", al cărui înţeles dintru începuturi era "la judecată, dacă ai act doveditor, ai şi câştig de cauză"). Tot numele grecesc al colii nescrise de papirus ne-a dat, prin mijlocire slavă, şi pe hârtie.
Odată scris, sulul de papirus se păstra închis într-o cutie cilindrică, alături de altele, pe un raft într-o încăpere anume denumită bibliotecă, cu un cuvânt ce se trage din grecescul bibliothéke, "loc unde se păstrează cărţile (adică sulurile de papirus, biblía)". Cum o operă literară de dimensiuni mai mari încăpea arareori pe un singur sul, ea era împărţită în secţiuni, "cărţi", înscrise pe suluri diferite şi păstrate în cutii separate. Fiecare din acestea se chema pe greceşte tómos "bucată, secţiune" de la témnein "a tăia"; astfel se explică de ce în româneşte (ca şi în alte limbi, dealtminteri) tom este sinonim cu volum în înţelesul de "diviziune, secţiune a unei opere".
sper sa te ajute
Catricove10 întreabă: