Bună! Pentru a scăpa de grăsimile în exces, încearcă să-ți schimbi alimentația. Spre exemplu, dimineața presupun că mănânci sandwich, nu? Într-o dietă pâinea ar fi bine să fie scoasă aproape de tot. 2 felii deja de dimineață e deja destul pentru o zi întreagă. De aceea, caută pe Youtube rețete de făcut ovăz cu lapte, musli, și fructe (zmeură, banană, ce preferi), sau dacă dorești îți pot zice rețeta pe care o folosesc eu, ai nevoie de:
-jumătate de cană de ovăz
-250 ml lapte
-câteva cereale musli
-o linguriță scorțișoară
Fierbi laptele împreună cu ovăzul până ajunge să fie ca o pastă. (Aproximativ 10 minute), și apoi cât e încă ovăzul cald, pui lingurița de scorțișoară și cerealele musli și amesteci. Dacă îl vrei mai dulce poți adăuga miere care e mult mai bună decât zahărul. Îl mănânci cald sau îl lași să se răcească, după preferințe. Tai deasupra banană sau pui niște zmeură, și micul dejun e gata! Are puține calorii, e lipsit de grăsimi, și îți și grăbește arderile.
A 2a variantă de mic dejun sunt cerealele cu lapte, dar nu cele cu cacao. Eu am ales cerealele musli de la Dr. Oetker cu miere. Sunt superbe cu lapte.
A 3a variantă este aceasta: un iaurt simplu, amestecat cu ovăz și musli, și tot așa cu banană sau un fruct la alegere tăiat deasupra.
Doar scoțând sandwich-ul din alimentație ești deja pe drumul cel bun.
La amiază, ai putea mânca o supă de orice legume (fasole, cartofi, varză) sau ciorbe. Mă rog, supă care conține legume să fie. O poți consuma cu maxim o felie de pâine (de preferat pâine neagră sau semi-albă).
Și seara. Poți alege orice vrei tu, să fie ceva mai consistent. Cum ar fi un orez cu legume și carne, o salată cu legume, brânză, și poți tăia în ea și un ou fiert pentru proteine. Un piure cu carne și cu o salată de varză, roșii și castraveți, sau ce preferi tu, pe lângă.
Și să nu uit, între cele 3 mese să ai 2 gustări care să conțină un fruct. Fructele care îți grăbesc arderile sunt portocalele, lămâile și grapefruit-ul. Și ar fi bine să bei zilnic câte un pahar de suc din una din fructele enumerate, în orice perioadă a zilei, sau după o masă mai grea. Dacă alegi lămâia, încearcă s-o bei doar cu apă, fără zahăr.
Și în ultimul rând, să scoți din alimentația ta orice știi că te oprește din a slăbi. (ciocolată, chipsuri, etc)
O să-ți spun și despre exerciții. Vezi tu, exercițiile cum ar fi abdomenele, sunt pentru tonifiere, nu prea te ajută să scapi de grăsimi. Pentru a face asta ai nevoie de alergat. Începi cu puțin și alergi cât poți tu, și încerci să-ți tot mărești traseul până reușești să ajungi la măcar 800 m de alergat zilnic. Știu că pare mult, și greu, dar odată ce te obișnuiești cu acest program, o să-ți fie mai ușor și mai ales o să te ambiționeze faptul că o să-ți placă tot mai mult să-ți admiri corpul în oglindă. Baftă!
Acel mic dejun cu "putine calorii" are mult mai multe calorii si grasimi decat ar avea alea 2 felii de paine de care te plangi tu
800m de alergat nu pare si nici nu e mult. E FOARTE PUTIN. Sper ca voiai sa spui 8km. Sau tu chiar ai impresia ca 2-3 minute(800m nu dureaza mai mult) de sport o sa faca o diferenta?
Cum putem scăpa de grăsimea abdominală?
http://www.scientia.ro/......inala.html
Cum sa slabim sanatos -rezumat blog
Cum sa slabim sanatos -rezumat blog
Deci planul de slabire
1, calculeaza IMC, este extrem de important, astfel stii cate calorii trebuie sa consumi ca sa slabesti
Calculator greutate ideală, calorii, IMC
intra aici http://www.calculator.net/calorie-calculator.html?ctype=metric&cage
2,Dupa ce ti-ai facut un plan de slabit, recomand 1 kg per saptamana vezi ce sa mananci
Mai multe proteine -taie pofta de mancare,mai multe fructe, legume, grasimi sanatoase, desigur tot ce mananci sa fie intr-o balanta calorica negativa
3, Este foarte important sa facem si miscare, asa ca am doua programe de facut acasa, cardio si culturism
cardio http://sa-slabim-sanatos-impreuna.blogspot.com/......ii%20acasa
culturism ai nevoie de 2 gantere
http://sa-slabim-sanatos-impreuna.blogspot.com/......ii%20acasa
4,Cumpara un jurnal noteaza absolut tot ce mananci acolo
5, Cantareste-te zilnic
6, Vezi aici cate calorii au alimentele
http://calorii.oneden.com/
Citeste si aceste sfaturi
Sfaturi pentru a slabi
1, Manca destule proteine http://www.steroizi.ro/nutritie-sportiva/20-de-alimente-bogate-in-proteine/
A creste proteinele din dieta ta te vei simti mai mult timp saturata astfel la urmatoare masa vei manca mai putin plus ca ajuta la arderea grasimilor
Studiu
De exemplu, un studiu doua grupuri, doua dejunuri identice în calorii: una constând din ouă, cealaltă de covrigi.
Participanții care au luat micul dejun au pierdut cu 65% mai multă greutate și cu 16% mai multă grăsime corporală în perioada de studiu de opt săptămâni (3).
În plus, un aport ridicat de proteine poate ajuta la prevenirea pierderii musculare atunci când calorii zilnice sunt reduse pentru scăderea în greutate (4).
Creșterea proteinei aproximativ 20-30% din consumul total de calorii sau 0, 45-0, 55 g / lb greutate corporală (1, 0-1, 2 g / kg) pare suficientă pentru a oferi beneficiile (4).
important
Obținerea de proteine suficiente în dieta ta poate contribui la promovarea pierderii în greutate, parțial prin scăderea apetitului.
2, Manca mai multe fibre http://foodstory.stirileprotv.ro/......e-in-fibre
3,Manca mai multe supe, ciorbe, un studiu a demonstrat ca foametea sa redus cu 38% cand au mancat mancare lichida vs solida
4, Bea cafea, reduce foametea
5, Bea 2 l de apa pe zi
6, Cercetările arată că practicarea atenției în timpul meselor poate ajuta oamenii să experimenteze mai multă plăcere în timp ce mănâncă. Acest lucru poate contribui la menținerea concentrării asupra calității, mai degrabă decât asupra cantității, și reduce comportamentul alimentar
7, Ciocolata neagra este buna ia inhiba pofta de dulce, mancare
8, Mănâncă niște ghimbir
9, ardei iuti, dulci sunt buni
10, Manca in farfuri mici
11, tine un jurnal unde sa scrii tot ce manci, absolut totul
12, cantarestete zilnic
13, Utilizați o furcă mai mare, ar da senzatia ca manci mult
14, Exerciții cardio, culturism inhiba foametea
15, A pierde grasimea din jurul burti duce la inhibarea foametei
16, Somnul conteaza foarte mult
17, redu stresul, nervii
18.Manca omega 3 -carne de peste, ulei de peste, masline, avocado
19, Optați pentru gustări bogate în proteine
20, Vizualizați consumul alimentelor pe care le doriți
http://www.scientia.ro/......-mult.html
Ce sport să practicăm pentru a slăbi mai mult?
Schi de fond: cine practică acest sport reuşeşte să ardă cam 500-700 kcal/oră: în plus ajută mult la menţinerea unei siluete perfecte
:: Rotilele (rollerblade): ca şi schiul de fond, şi în acest caz se ard cam 500-700 kcal/oră, având avantajul modelaţii gluteilor
:: Joggingul: numărul de calorii consumate este în jur de 550 kcal/oră a€" cu avantajul menţinerii unui sistem circulator perfect precum şi a unei musculaturi a întregului corp în stare foarte bună. Nu trebuie însă exagerat şi, dacă e posibil, e bine să nu se alerge pe asfalt sau ciment, întrucât au de suferit spatele şi genunchii
:: Tenis, badminton: consumul este de circa 500 kcal/oră, cu condiţia însă să fugim după minge...
:: Fitness la sala de sport (de exemplu aerobica, step, zumba): în funcţie de intensitate, se consumă între 300 şi 600 kcal/oră. Pe lângă beneficiile pentru pierderea kilogramelor în plus, acest gen de activitate ajută mult şi psihic prin socializarea cu cei care o practică
:: Bicicletă: se consumă între 300 şi 600 kcal/oră, depinzând de viteză, tipul de teren condiţiile climatice. Este o activitate excelentă pentru cei obezi, întrucât protejează articulaţiile şi spatele a€" evident, cu condiţia să nu exagereze, cel puţin la început
:: Mersul pe jos: consumul este între 180 şi 250 kcal/oră, chiar şi o plimbare de 30 minute făcută însă zilnic ne poate ajută.
Vezi ce e pe aici, poate te ajută:
https://www.topfitness.ro/exercitii-pentru-arderea-grasimilor/
https://www.slabestecuserban.ro/......-grasimii/
Nu exista alimente care sa "te slabeasca". Exact asta trebuie sa faci ca sa slabesti, mananci mai putin. Nu neaparat din punct de vedere cantitativ, dar trebuie sa te asiguri ca esti in deficit caloric. Recomandabil ar fi sa scazi din carbohidrati ca sa realizezi deficitul.
De grasime scapi slabind. Nu doar de cea din jurul abdomenului, ci treptat de pe intreg corpul, nu poti slabi doar intr-un loc.