Cat de mult va place fotbalul? Cat de des va uitati la meciuri?
Ce echpie va intereseaza in mod special? Urmariti atat meciuri din liga I cat si din campionatele altor tari?

Ma uit la meciuri destul de des, in week-end-uri sau cand e etapa de Champions League, marti si miercuri.Ma intereseaza in mod special echipa Real Madrid, nu urmaresc deloc fotbalul din tara noastra.

Imi place mult sa ma uit la fotbal, dar mai ales sa joc. Ma uit la meciuri din mai multe campionate, dar in primul rand din Franta, Romania, Anglia si Spania.
Din Romania tin cu Steaua, din Franta cu PSG, din Anglia cu Liverpool si din Spania cu Barcelona, dar urmaresc si alte echipe.

Oho,cum a picat intrebarea asta.
Sunt suporterul Stelei de multi ani, mergeam la meciuri, le urmaream pe toate, dar de cand cu scandalul din cauza marcii si a identitatii, mi-a scazut interesul, deoarece Fcsb nu este STEAUA. Urmaresc din toate campionatele tari meciuri, ma intereseaza in mare parte United, Arsenal. Iar din Germania ma intereseaza Borussia Dortmund. In rest vad meciuri mai tot timpul, cand sunt.

Sunt fata, dar ma uit uneori la meciuri. In general urmaresc meciurile din CL. In rest, campionate mai putin, doar Spania si eventual Franta. Tin cu FC Barcelona si cu echipa asta o sa tin toata viata mea, nu doar dupa modul cum joaca ci si dupa cum se comporta unii cu altii si spiritul de echipa. Mai tin cu Manchester United chiar daca nu mai sunt cum au fost acum ceva timp. Fotbalistii preferati : Neymar, Messi, Sergi Roberto, Suarez. Iar portarul meu preferat e David De Gea de la man utd.

Cand eram mic, ma uitam foarte des, cam la orice meci gaseam la televizor. Nu conta daca e in direct, in reluare sau daca era inregistrare de acum nu stiu cati ani. Adoram atat week-end-urile pline cu meciuri de liga 1, cat si serile de UCL sau Europa League (Cupa Uefa pe atunci). Crescand, si vazand lucrurile murdare care se intampla in sportul asta (nedreptatile si hotiile patronilor mai ales din liga 1, greselile intentionate sau nu ale arbitrilor, dar si scandalurile legate de meciuri trucate) m-am departat usor, usor si am "imbratisat" alte sporturi precum: Tenis, Handbal, Darts, Snooker. Incep sa fiu scarbit si de handbal, mai ales de cel din Romania, unde apar echipe super puternice, pline de bani, (vezi Oltchim, CSM Bucuresti sau Baia Mare), care rup tot timp de 1-2 ani, iti dau sperante ca se poate intampla ceva frumos in Romania, iar apoi dispar. Revenind la intrebarea ta, echipele de fotbal care ma intereseaza sunt, de obicei, cele pe care pariez. Simpatizez Chelsea, PSG, City, Arsenal, Benfica, Real Madrid, Inter, insa nu ma uit la meciuri decat ocazional. Din Romania, tin cu Steaua, insa, la fel, ma interesez de rezultate si ma uit doar la derby-uri. Cand era Mirel, idolul meu din copilarie, antrenor, parca echipa prezenta mai mult interes pentru mine, insa acum... Consider, de asemenea, ca Hagi a facut un lucru frumos la Constanta. Tin si cu ei, sunt echipa care reprezinta judetul meu in Liga 1. In fine, scuza-ma pentru ca am deviat putin, insa sper ca te-a multumit raspunsul primit.

Eu urmăresc fenomenul „fotbal" din 1953( practicant) iar din 1955 ca statistician și documentarist.
Am foarte mult material documentaristisc.
Mai exact vreo 200 de cărți și peste 10.000 de ziare și reviste.
Am scris două cărți de fotbal ( una chiar circulă pe „net") și mai lucrez încă la vreo două.
Cînd eram copil ( anii *50 țineam cu CCA- actuala Steaua) dar ulterior echipa mea de suflet a fost PROGRESUL BUCUREȘTI, care echipă a devenit, după *90, F.C. NAȚIONAL și mai apoi s-a desființat.
De afară, bineînțeles că REAL MADRID. Echipa fanion a perioadei anilor *60, anii adolescenței mele și deci și a avîntului meu sufletesc.
Am și jucat vreo cîteva meciuri, la nivelul Diviziei „C" ( inclus chiar într-un volum din Anuarul Fotbalului Românesc) dar actvitatea profesională nu mi-a permis să mai continui ( să mai merg la antrenamente) și apoi am activat la o echipă județeană ( condusă de un fost coleg de prin anii studenției ) unde doar mă duceam duminica și jucam. Am jucat pînă pe la aproape 40 de ani și apoi pînă pe la vreo 55 undeva „în curtea școlii", cum le place „amicilor mei", comentatorii TV, să spună.
Un accident la rotula piciorului stîng ( probabil o rupere de ligamente) mi-au stopat elanul și m-am oprit.
Acum, la aproape 70 de ani parcă aș mai da cumva în „obiect" dar am încercat o dată și, nefiind încălzit, am
simțit dureri în piciorul stîng ( cel cu necazul).
Mda, pasiunea pentru fotbal e boală grea și nu mă pot lecui.
Urmăresc majoritatea jocurilor de liga I-a de la noi. Mai puțin pe cele de afară dar nu chiar deloc.
În general meciuri ale echipelor de mare valoare din Anglia, Spania, Italia, Germania.
Îmi place de antrenorul Pep Guardiola pe care îl consider „number 1" al momentului.
De la noi: Mircea Lucescu, Cristi Pustai, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu, Costel Gîlcă,
Stop: m-a chemat la masă „colega mea de apartament". Voi reveni.

Am revenit!
Pînă în 1989 am ținut și cu STEAUA, mai ales perioada în care, cu adevărat a fost o mare echipă a Europei.
Dar, a fost un moment, ajutat și de peregrinările mele documentaristice prin arhivele unor biblioteci, cînd am aflat, din adevărata GAZETA SPORTURILOR,(sau chiar SPORTUL POPULAR, nu mai rețin) felul în care
echipa militară a acces în prima liga a țării, în ediția 1948, prin masacrarea a ceea ce fusese CARMEN, echipa investitorului ( capitalistul Malaxa) și de atunci am renunțat la orice simpatie pentru această echipă.
Să vă supun atenției alte cîteva mizerii din istoria fotbalului românesc, față de care, la vremea lor, nu s-a luat nicio atitudine, pe plan intern și, din păcate, nici UEFA nu a fost pe fază și nu și-a impus cu fermitate o poziție dură.
Un text hilar lîngă o faptă contradictorie.
Sportul Popular nr. 1405, (singura publicație sportivă din România acelei vremi) din 4 august 1949, la pagina 1, în preambulul comentariului la partida C.S.C.A - METALUL 2 -2 (1 - 1) ne spune : „Cîtă diferență între meciurile de sfîrșit de campionat din trecut, cînd „vedetele" primei divizii naționale nu mai făceau nici un efort pentru a-și apăra corect șansele - pretîndu-se, dimpotrivă, la aranjamentele de ultim moment ale patronilor de cluburi - și atmosfera de mare elan și însuflețire sportivă în care s-a jucat meciul de ieri dintre CSCA și Metalul".
Frumos, nu?!
Dar, ca o ironie a sorții, în numai pagina următoare citim: „SCOR RECORD ÎN DIVIZIA *B*: 15 - 0 LA BUCUREȘTI"!
Atît avea nevoie echipa DINAMO „B" București, pentru a depăși la golaveraj pe Metalochimic Reșița și a cîștiga seria a II-a a Div. „B", spre a promova în „A".
Dinamo „B" București - Aurul Brad 15 - 0 ( 6 - 0 )! 1!
Citim din cronica jocului: „ Cu patru juniori în formație, și luptînd fără tragere de inimă, Aurul din Brad n-a constituit în nici un moment un adversar pentru Dinamo „B" ".
Pe ăia din Brad, care au terminat acea ediție pe locul 6 din 14 echipe, îi durea în bască la cîte goluri diferență îi va bate echipa a doua a Miliției din București.
S-au dus cu „patru juniori"!
De ce? Restul intraseră în vacanță?
În ediția 1947 - 1948 a Diviziei „A", A.S.A București, care intrase în prima ligă așa cum intrase, a terminat pe locul 14( din 16 echipe). Echipele Unirea Tricolor București și Oțelul Reșița, clasate pe locurile 15 și respectiv 16 au retrogadat direct în „B".
Cele clasate pe locurile 11 - 14, respectiv CSM Mediaș (Gazul de azi), Dermata Cluj ( actuala C.F.R), F.C. Ploiești ( nu e Petrolul de azi) și A.S.A București, urmau să dispute un baraj de menținere - retrogadare cu alte patru echipe de „B", mai exact Politehnica Timișoara, Metalochimic București, Desrobirea Constanța și Phoenix Baia Mare.
Jocurile s-au disputat la București în sistem turneu ( adică „fiecare cu fiecare"). Șapte etape pe distanța 15 mai - 10 iunie.
Numai că finalul...a fost cu cîntec.
În meciul de la 9 iunie, POLI Timișoara - F.C. Ploiești scorul a fost 2 - 3.
Situație în care Echipa din Ploiești rămînea în „A" dar retrograda...A.S.A. București.
Și atunci a intervenit conducerea clubului Armatei, mai exact Ministerul, care a contestat faptul că... arbitrul partidei, Constantin Mitran, a anulat un gol echipei din Timișoara.
Ei, și!?
N-au fost alte situații și mai deosebite decît aceasta? Este voie a se întoarce un rezultat decît cel de pe teren?
Ei, bine, Federația s-a ușurat de frică la izmene și a decis REJUCAREA partidei.
Meciul s-a rejucat la data de 24 iunie, la Craiova.
Poli Timișoara - E.C. Ploiești 1 - 1 (0 - 1 ). Au marcat : Bauer (min.43) respectiv Marcu (min.58).
Studenții timișoreni, care acum au jucat cu feștila la fund ( terminaseră barajul pe locul 1 și se temeneau de vreo altă decizie punitivă a Federației) au luptat cu disperare pentru acest rezultat. Urmarea: echipa militară a terminat pe locul 4, cu 7 puncte(golaveraj 14 : 10 ) iar F.C.PLoiești pe locul 5, cu 7 puncte(golaveraj 15 : 11).
Cum golaverajul se făcea prin împărțire, și nu prin scădere, 14 : 10 a fost mai bun decît 15 : 11.
Deci, ASA a rămas în „A", iar F.C.Ploiești a retrogadat.
Arbitrul Constantin Mitran, cel care arbitrase jocul Poli Timișoara - F.C.Ploiești 2 - 3, a fost suspendat PE VIAȚĂ din arbitrajul românesc.
AIUREA!
Cum la noi toate minunile țin 3 zile, peste nu mult timp Mitran va reveni pe prima scenă a fotbalului românesc. Și a mai arbitrat mult și bine!
Voi reveni!

Am revenit (3).
În anii 1950 - 1965, cum rezultatele echipelor de club și ale Naționalei nu se prea iveau, între 1957 - 1962 am reușit să avem cîteva generații de juniori care s-au evidențiat la acele turnee U.E.F.A care se organizau anual în Europa.
Era vorba de turnee pe o singură categorie de vîrstă, pentru fotbaliști pînă la 18 ani ( deci un „under 18 " de azi). (v. ANUARUL FOTBALULUI ROMÂNESC - ed I-a, decembrie 1962, la pag. 169).
Pînă la momentul 1960, naționala de juniori a României a avut comportări meritorii, lucru consemnat cu mare „pompă" pe prima pagină a SPORTULUI POPULAR, deși era doar un turneu de juniori.
Dar, pentru că alte mari rezultate nu prea aveam în fotbalul românesc, trebuia ca și acestea să fie de prim plan.
În toamna anului 1961, un lot de aproximativ 25 de jucători se afla în pregătirile pentru ediția 1962 a turnelui UEFA de junori.
Dar, în ultima lună a anului 1961, UEFA a avut „nerozia" să atribuie României organizarea acestui turneu.
Și... miracol!
Acest lot (pomenit mai sus) s-a... volatilizat.
Au apărut jucători care la momentul 1961 aveau peste 20 de ani iar la momentul aprilie 1962, unii chiar și peste 21 de ani.
Un exemplu, pe care îl am acum la îndemînă: la momentul noiembrie 1961, Vasile Suciu, portarul echipei Arieșul Turda, care nu de mult cîștigase Cupa României, avea peste 20 de ani iar în vara lui 1962 va avea aproape 21 de ani.
Alte exemple : Sorin Avram (n.29.03 1943- 19 ani în mai 1962), Emil Dumitriu II ( n. 5 noiembrie 1942 - aproape 20 de ani în vara lui 1962), Carol Haidu (n.3.06.1942- peste 20 de ani în iunie 1962), Ion Haidu (n.01.01.1942), Bujor Hălmăgeanu ( n.16.02, 1941), Nicolae Naghi( n.08.03. 1942), MIrcea Neșu ( n. 29.09. 1940), Dumitru Popescu ( 17.03, 1942), Alexandru Pall ( n.19.11.1941), Stere Adamache ( 17.08. 1941), Florea Voinea (n.21.04.1941).
Și mai sunt cîțiva care îmi scapă acum.
Da, strategia FRF a fost bine gîndită. Și cum nimeni de la UEFA nu i-a oprit, echipa de juniori a României ( inclusiv F.R.F) și-a stins scopul.
Ei, bine, această echipă a României, cu jucători de peste 2 - 3 ani mai mult decît cei de la alte echipe, a cîștigat acel turneu U.E.F.A, care a adus atîta faimă și glorie fotbalului românesc.
La vîrsta 18 - 21 de ani, doi - trei ani în minus sînt un handicap serios în prestațiile oricărui fotbalist.
Acest precept nu a contat în onoarea F.R.F. și, trecînd peste „cadavre", și-a însușit, printr-o evidentă fraudă, acest trofeu, lucru cu care ne mîndrim și astăzi, după peste 50 de ani.
NICIODATĂ, NIMENI în această țară nu a luat atitudine împotriva acestui lucru.
M-am gîndit că noua actuală conducere a FRF va lua atitudine și va opri valul de minciună spunînd : „Opriți, nu mai clamați această minciună! România este dispusă să retragă acest trofeu obținut pe nedrept!".
NU s-a întîmplat! Ori nu s-a vrut ori nu s-a știut.
Dintre acei jucători ai acelei echipe din 1962, în toamna anului 1962 s-a format o excelentă echipă, numită „VIITORUL", care a fost inclusă în ediția 1962/1963 a campionatului Diviziei„A"
Dar, ori pentru că era prea bună ( 1-0 cu Dinamo; 3 - 1 cu Farul; 7 - 1 cu Steagul Roșu; 7 - 0 cu Minerul Lupeni; 2-1 cu Dinamo Bacău, printre altele) ori că părea a fi prea libertină și prea periculoasă pentru marile nume „Steaua" și „Dinamo", după terminarea turului echipa a fost desființată iar jucătorii plasați pe la diverse echipe din „A".
Dintre acei jucători NICIUNUL nu a ajuns de mare valoare în Europa.
În schimb, de prin alte țări au participat ( la vîrsta lor normală) o serie de jucători care aveau să devină celebrități ale fotbalului mondial: vest-germanii Libuda, Kahn, Sepp Maier, Overath, italianul Boninsegna, maghiarii Dunai și Bene, cehoslovacii Vencl, Taborski, Knebort, olandezul Vermeulen, francezii Lech și Lasalle, belgianul Dardenne, spaniolii Zunzunegui, Gallego și Uriarte.
Alt caz...
Între 1923 și 1944, în România a existat un excelent cotidian, intitulat „GAZETA SPORTURILOR".
În septembrie 1944, sub cizma ocupației sovietice în România și a afirmării tot mai puternice a Partidului Comunist Român, ia ființă O.S.P-ul ( Organizația Sportului Popular), organizație susținută cu ardoare de P.C.R. care, prin aceasta, avea tot interesul de a atrage cît mai mulți tineri din România sub oblăduirea și educația P.C.R.
Lucru care, în următorii cîțiva ani, mai pe vrute, mai pe nevrute și-a reușit atinge scopurile.
Această organizație avea nevoie de un organ de presă. Și, nu mult după înființarea O.S.P( tot în toamna lui 1944), s-a înființat și organul de presă, cel intitulat SPORTUL POPULAR.
Încet- încet, cu o mare cantitate de propagandă comunistă, în texte, publicația crește, ajungînd în următorii trei ani la o certă rivalitate cu „bătrîna " GAZETA SPORTURILOR care, imediat după 1947 ( aproximativ) „a fost ajutată să sucombe".
Mă rog, așa au fost vremurile de atunci!
Deci, imaginați-vă două trenuri care merg în paralel pe două linii învecinate, aproape cap la cap.
Numai că, la un moment dat, unuia dintre trenuri ( G.SP) i se pune o pidică, deraiază și „kaput".
Celălalt, „SPORTUL POPULAR", merge victorios înainte, spre victoria comunismului. Mai mult, prin anii *70, publicația capătă un caracter mai elitist și devine „SPORTUL".
După 1962, redacția SP.P. scoate o foarte bună revistă, intitulată „SPORT", cu o apariție lunară, iar din 1966, sub conducerea marelui gazetar Petre Gațu ( tatăl marelui handbalist Cristian Gațu) apare o excelentă publicație săptămînală (un hebdomadar) intitulată „FOTBAL". Au apărut aproximativ 450 de numere, pînă în 1974. Această publicație, aflată teoretic sub egida SP.P., a inițiat în chiar primul său an de apariție, în 1966( decembrie), acel plebiscit național prin care se alegea cel mai bun fotbalist român al anului.
Cam de prin 1985, SPORTUL revine cu o nouă apariție săptămînală, intitulată „FOTBAL ( cu același format al frontispiciului ca și cea din anii 1966 - 1974) care va merge pînă în decembrie 1989 și mai apoi chiar și mai departe preț de vreo 4 - 5 ani.
Revenim la „SPORTUL", cea care de peste 40 de ani merge... spre comunism. Cu toată armata de gazetari ai săi, conduși de marele partid și care, în 22 decembrie 1989 nu s-a înlăturat să înfiereze evenimentele teroriste și legionare de la Timișoara. Gazetari, care mai buni,, care mai puțin buni dar, destul de „meseriași".
Și, hodoronc - tronc, s -a întîmplat balamucul, dictatorul a fugit, toată țara e în mare avînt revoluționar iar armata de oprtuniști de la „SPORTUL" găsesc locul și momentul unde să schimbe macazul, o cotigesc cu pricepere la dreapta, intră pe linia alăturată și devin...„GAZETA SPORTURILOR".
Cum s-a putut întîmpla acest miracol?
Era de fapt în preajma Crăciunului și, ca în siropoasele filme americănești, Dumnezeu a venit și pe strada „SPORTULUI " și i-a schimbat firma.
O mai mare uzurpare de personalitate nu cred că s-a întîmplat în lumea gazetăriei mondiale.
Dar în România este posibil.
De atunci, de la momentul decembrie 1989, tot ce s-a făcut la actuala G.SP s-a făcut sub binecuvîntata și dumnezeiasca aură provenind de la defuncta Gazeta Sporturilor din 1948.
Cea mai mare golănie este cea cu desemnarea premiului pentru „cel mai bun fotbalist românal anului ".
Dacă mie îmi arată, cetățenul Ioanițoaia, o miime de milimetru din GAZETA SPORTURILOR 1966 eu o mănînc toată pînă la momentul decembrie 2015 și-i dau toată pensia mea pe următorii cinci ani.
Încerc să închei aducînd un mare cuvînt de laudă pentru marea „pricepere" a comentatorior sportivi de la DIGI SPORT.
Dacă cineva ar fi vrut să le facă acestora un rău n-ar fi reușit, așa cum și-o fac ei înșiși, cu cele mai aberante comentarii de sport, la toate ramurile la care nu se pricep ei să ne vorbească.
Vă doresc multă sănătate cu ocazia sfintelor sărbători ale Crăciunului 2015 și a Anului Nou -2016.