| Antonia23K a întrebat:

Daca am avut 108 kg și am ajuns la 74 in 5 luni și ceva prin renunțarea la dulciuri,pâine albă,sucuri și multe lucruri care îngrășa, oare am slabit prea repede?(mentionez ca am 3 mese pe zi și 2 gustări între ele+fac multă mișcare pe jos)

Răspuns Câştigător
| MihaiSpeedster a răspuns:

Nu. Ai slăbit destul de corect. 34 kg in 5 luni înseamnă 6.8 kg pe lună, care e in regulă. Era problematic dacă slăbeai 20kg pe lună. Eu sunt în curs de slăbire, lucrez cu un nutriționist, și îmi recomandă exact aceeași rată de slăbire. 1 kg, maxim 1.5kg pe săptămână. Este foarte bine că ai eliminat carbohidrații. Recomandarea nutriționistului meu a fost să mă ghidez după principiul "farfuria în 3 culori". Adică o masă trebuie să conțină obligatoriu proteine, grăsimi și carbohidrați. Proteinele din carne slabă, pește, pui, sau ouă. Carbohidrați și fibră din legume, preferabil verzi, gen salată, varză, fasole, mazăre. Grăsimile să fie grăsimi "bune", gen ulei de măsline în salate, avocado, etc.
Deci stai liniștită, nu e repede. Depinde și de vârstă, dar 6.8kg pe lună e foarte bine. Nu asculta la habarniști care știu cum e cu slăbitul numai din ce au auzit la televizor. Vorbește cu un nutriționist și vei afla cum să continui și să te menții, și pariul meu e că îți ca confirma că ai slăbit într-un ritm bun.

8 răspunsuri:
| lpavel a răspuns:

Prea repede? Ai doborat recordul! laughing Ceea ce nu e rau dar din cauza asta ai sanse foarte mari sa revii la greutatea care erai...

| Skarr a răspuns:

Și eu am slabit în câteva luni 30kg. Daca transformi asta Intr un stil de viață și nu o dieta ca sa revii de unde ai plecat. Atunci nu are nimic

| IceRope a răspuns:

Extrem de repede, iar asta nu va rămâne fără urmări neplăcute.

| VoidEternal a răspuns:

E destul de ok. E important insa să știi că dacă revii la regimul tau standard e posibil sa te îngrași mai tare decât erai înainte. Dietele cam au efectul asta.

| anonimuIl a răspuns:

Verifică ce vergituri ai acum pe corp. Verifică și pe fund și pe partea de deasupra fundului.

| MihaiSpeedster a răspuns:

Ia atențiune maximă, că a venit Prof. Acad. Dr. anonimull, strălucit savant cu multiple vergituri (sic) pe creier. Ascultă cu atenție și urmează tot ce spune el. Iar ca să primești de la el răspuns despre slăbit, îți sugerez să postezi o altă întrebare, de data asta despre vergituri (sic), și sigur îți va da un răspuns despre slăbit.

| anonimuIl a răspuns:

MihaiSpeedster - tu ești blocat de mine de vreo lună. De ce mai comentezi la ce scriu eu? Ai pus tu întrebarea?

| anonimuIl a răspuns:

MihaiSpeedster - vezi că nu m-ai blocat și tu. Blochează-mă și tu ca să nu mai vezi ce scriu.