Ca să slăbești, trebui în primul rând să ai un deficit caloric, adică să „arzi" mai multe calorii decât „consumi". Ca să îți fie mai ușor să monitorizezi nr de kcal consumate zilnic, îți recomand aplicația Eat&Track. Este gratis, o poți descărca pe telefon și este foarte ușor de folosit.
Stabilește-ți 3 mese principale și 1-2 gustări, la ore fixe.
La fel de important este să reduci cât de mult (spre deloc) consumul de dulciuri, zahăr, mâncare semipreparată, grăsimi, ulei, fast-food, etc. și să crești consumul de proteine (carne, pește, lactate - cu procent redus de grăsime, ouă) și legume - multe salate, crudități, verdețuri.
Prepară mâncarea la abur, la cuptor, în tigaie sau pe grill, cu cât mai puțin ulei/unt.
Bea multă apă, ceaiuri neîndulcite.
Consumă fructe proaspete sau nuci (crude sau coapte) pe post de gustări.
Fii atentă la cantități, nu exagera nici în minus, nici în plus.
Pe YouTube găsești o mulțime de variante de exerciții pe care le poți face acasă, cu un minim de echipament sportiv (câteva gantere, o saltea, benzi elastice). De exemplu, caut-o pe Pamela Reiff.
Nu te gândi să ții o dietă anume și concentrează-te să-ți schimbi obiceiurile alimentare zilnice. Doar așa îți vei păstra rezultatele pe termen lung. Dacă ai vreo poftă de ceva nesănătos, caută întotdeauna alternativa mai bună, există - te asigur. Acum găsești online muuulte rețete sugar free, fat free, etc.
Înarmează-te cu răbdare, vei avea nevoie. Cu pași mici, în fiecare zi, vei scăpa de kg în plus și te vei simți din ce în ce mai bine.
Desigur, ideal ar fi să discuți cu un nutriționist.
Sau mai există varianta achiziționării unor programe online de nutriție și sport. Eu ți-o recomand pe Mihaela Stoica (Body by Miha - pe Instagram sau Facebook). Pe mine m-a ajutat să slăbesc și să-mi schimb alimentația.
Mult succes! Nu renunța!