Salut! am 17 ani.Am fost într-o depresie si am reușit sa scap de ea prin intermediul fotbalului, am reușit, dar in ultima perioada totul revine la normal.Acum trei ani viața mea nu avea niciun rost,eram un pămpălău care nu avea nici pic de încredere in el, eram slab la tot, nu eram bun de nimic si aveam puțini prieteni.Dar din plictiseala am inceput sa joc fotbal pe sintetic cu prietenii mei si de atunci viața mea s-a schimbat(am decis sa ma inscriu la echipa comunală) începuserăm sa joc din ce in ce mai bine și văzând ca ma descurc, am luat acest sport foarte in serios.Am început sa joc in fiecare zi, facandu-ma sa uit de probleme si despresie.Am ajuns in momentul in care driblam tot terenu' si marcam 4+ goluri pe meci, fiind considerat unul dintre sau poate cel mai bun din echipă. Văzând ca sunt apreciat, am început sa am mai multa încredere in mine, aveam o mulțime de prieteni, părinții erau mândri de mine.Dar ușor ușor totul s-a năruit.In timpul iernii nu am mai jucat, imi era frica ca o să-mi pierd forma și așa a și fost.Trecând iarna, începuserăm din nou meciurile cu echipa. Am fost complet dezamăgit când am văzut că nu mai jucam nimic, ratam șut dupa șut.Antrenorul văzând acest lucru, mi-a schimbat poziția (jucam extrema dar m-a mutat ca mijlocaș) acest lucru demoralizându-ma. Incet mi-am revenit cât de cât, am inceput să marchez din nou dar pentru foarte puțin timp fiind foarte inconstant. Am tot crezut ca o să-mi revin, ca totul o să fie bine, dar nu a fost așa. Am avut parte de o accidentare la spate care m-a pus la pământ, am încercat sa mă las de fotbal dar a fost imposibil. Am început sa joc din nou si parca eram de nerecunoscut, oboseam din primele 10 minute, pierdeam mingea foarte repede, nereușind sa fac mai nimic. Toți "prietenii" s-au îndepărtat de mine pe faptul ca nu mai joc bine. Iubeam fotbalul deoarece când jucam mă făcea sa uit de tot.Dar acum am ajuns înapoi de unde am pornit, nu mai am pic de încredere in mine, nimic nu ma mai face fericit și sunt cu moralul la pământ. Ceva sfaturi de încurajare?

Capul sus! O sa fie bine! Nimic nu e pentru totdeauna, si nici aceasta state pe cate o ai tu acum! Trebuie sa umbli la psihicul tau, sa fii mai tare decat el, de acolo pleaca totul. Iti recomand sa mergi si la psiholog( daca nu ai fost), vei vedea ce bine va fi dupa! crede-ma!

Stare*

Încarcă sa asculți muzica, eu asa fac de ceva timp pentru ca ma plictisesc și pentru ca începuse sa nu mi mai pese de nimic, ma face sa uit de tot atunci când ma concentrez pe versuri. Cauta ceva relatable pentru tine ca să te descarci. Dacă tot vrei sa joci fotbal încearcă jocuri pe pc sau telefon.

Da mi mie ani tai sa vezi cum jonglez prin viata fara nici un gand si stres!

Pai nu se compara situatiile, nu varsta conteaza, ci psihismul, el nu poate jongla prin viata cum zici tu, el nu e tu, are probleme psihologice si trebuie sa le rezolve la psiholog neaparat, sau la psihiatru, ala zice daca e de tratat sau e de psiholog, altfel nu scapa.

Foarte bine zis, trebuie la psiholog, altfel nu rezolva problema, precis nu a fost la psiholog pentru ca nici nu stia ca are nevoie de unul.
Va fi pentru totdeauna starea si se va agrava daca nu se duce la un specialist sa rezolve mai repede.
Sigur ca dupa va fi bine.

El crede ca era normal sa se simta asa in conditiile alea, nu e deloc normal!
Oamenii sanatosi stau si in coliba si sunt f bine, fara sa performeze in ceva neaparat.

Acesta e inceputul lectiilor, constientizarii ca nu iti poti masca depresia si ca asa e in viata. Crezi ca cei mai buni oameni au stralucit de la inceput? Au trecut prin multe ca sa ajunga sus, mai intai trebuie sa fi un dezastru ca mai apoi sa fi bun in toate.

Prietenii sunt putini, cunostintele sunt multe... Asa iti dai seama de oameni cu adevarat.
Ai niste probleme medicale, posibil de la stres, care te fac sa obosesti atat de mult...Trebuie sa iti asculti corpul, sa iti cresti stima de sine, sa intelegi ca valoarea ta nu consta in imbracamintea ta sau in cat esti de bun la fotbal.

Rezolva-ti problema interioara din psihic, ca problema medicala cu oboseala sa se rezolve de la sine, si apoi antreneaza-te si da-ti silinta daca vrei sa faci performanta in fotbal.

Am zis asa clar ca na are probleme da cand ma gandesc ca 17 ani nu aveam vreme sa ma imbolnavesc si ma credeam nemuritor vb aia fete discoteci etc mi se pare asa ciudat astia de tineri is tot bolnavi

Pai nu, ai avut noroc sa nu ai gene defecte care sa te predispuna la ceva, ca altfel o puneai original!
Te lua de oriunde erai, de la club, discoteci si orice. Nu aveai vreme sa te imbolnavesti dar avea vreme problema sa te scoata din nemurire.
Si inainte era la fel, doar ca nu auzeai de ei, nu era net, in ziare si la TV nu se spunea.
Si ca dovada, spitalele de psihiatrie mereu au fost la fel de pline!

Asa si la infractori, puscariile au fost mereu pline, culmea sunt acelasi, nu au fost extinse si nici reduse.
Dar tot asa, nu aflai si acu cand se zice, zici "aaaa in ziua de azi...aia si ailalta".

Nu zici ce e mai important, sa se duca la un psiholog sa rezolve problema, altfel nu se rezolva orice face.
Daca nu se duce, risca sa se agraveze problema.

Da, psihologul l-ar ajuta mult, spui bine.

Il va ajuta sa realizeze multe si sa isi vindece aceasta depresie.
Doar sa ajunga la un psiholog bun.

Pai sa se duca, oricum altceva nu are ce face.
O sa realizeze cam ce i-am zis si eu in mare, ca nu conteaza parerea altora, ca el se raporteaza la asta!
Are depresie ca nu-l apreciaza niste tampiti (poate inclusiv parintii).

"Sunt slab in toate", tradus "nu pot face nimic ca sa ma aprecieze astia, nu ma apreciaza, deci sunt trist".
"Au plecat prietenii de langa mine cand nu prea mai eram ok la fotbal", tradus "iar nu ma apreciaza...".
Nu vede ca aia nu-s prieteni!

Asta una, apoi va afla de unde vine chestia asta, ca vine de undeva din copilarie, se va lucra si la asta.
Adica afla de unde a ajuns sa depinda neaparat de aprecierea altora.

De aia i-am de ex de oameni care sunt slabi mai in toate (vanzatori, femei de servici, gunoieri, etc), si au viata foarte okey, familie si asa mai departe.
Ca sa vada ca starea lui e anormala in conditiile date, sa nu zica "dar e normal domne sa fi trist ca esti slab in toate".

Cand o sa realizeze la terapie ca nu e normal sa conteze apreciera altora, va scapa de depresie.
Ca eu degeaba am zis, nu se rezolva asa ca i-am zis eu, la terapie dupa mult lucru se rezolva.

Ca si la parinti, eu am zis, si s-a dovedit a fi asa, cand aud "vaaaai ce-mi iubesc copilu draga, offff, mi-a intrat la facultate, etc etc".
Dar ia sa vad cand copilu nu face mare lucru, adica cand a ajuns dupa 20 ani si nu prea e ceva de capul lui din cauza unor diverse probleme psihologice sau psihiatrice!
Si cand nu face, sa vezi jale apoi, ce uitatura urata au fata de copil, ce dispret, condamna, unii ii dau si afara.

Si..au picat testul, cunosc cativa asa, si am vazut cum se poarta parintii cu ei. Uneori nici nu conteaza ca l-a declarat medicul bolnav, ba nu il crede ca are ceva, etc.
Multi isi iubesc pe copii doar la bine. La greu vezi daca copilul ala e iubir de parinti, nu doar la bine.
Asa ca, cum sa te iubeasca un strain asa zis prieten?

Si aia ii drept. ce nu sti nu te afecteaza

Pai da, ce nu cunosti, nu iti face probleme. De multe ori e mai bine sa nu stii una si alta.
Mai ales ca daca stii, tot nu poti rezolva problema.

Bravo felicitari dai inainte cu tupeu fa o profesie din chestia asta
o sa castigi bani si o sa fii tare
incearca sa fii printre cei mai buni
incerca sa excelezi in tot ceea ce faci