Sunt băiat, am făcut de curând 14 ani, și astăzi am fost la o "competiție" de atletism împreună cu profesoara mea de sport și cu alți 3 colegi și 4 colege[eu nu am mai făcut vreodată așa ceva,( desigur, doar la ora de sport la școală), competiția a constat în...la care am luat următoarele locuri dintre colegii mei băieți, care fac câte un sport (atletism, înot...), deci am luat la proba de: Vietză-locul 2, Săritură în lungime-locul 2, Aruncarea mingii-locul 2, iar la rezistența am dat-o cu încă alți 4 băieți de la altă școală, deci în total 8, dar am luat locul 7.
La sfârșit un domn și o doamnă, cel mai probabil antrenori, foarte drăguți mi-au spus dacă nu aș vrea să merg la ei, la atletism, eu sunt foarte înalt și slab, ca și o colegă de a mea, pe care la fel, a chemat-o.
Ce argumente aveți, pentru a mă încuraja să fac sportul acesta, ce beneficii și ce riscuri sunt, eu nemaifăcând vreodată alt sport.
*Am 1, 77 m și 43 kg )

De obicei sunt de acord cu ceea ce spui, dar aici te contrazic

Sa faci sport la nivel de performanta nu e deloc usor. O sa vorbesc in special despre cel de contact pentru ca pe ala il cunosc. Inseamna doua antrenamente pe zi, fiecare a cate 2 ore (mai mult sau mai putin in functie de club presupun). Sunt weekendurile libere totusi (sau doar duminica), dar se mai iese la o alergare lunga din cand in cand pe langa antrenamente. Povestea cu alimentatia o stii, sunt sigura, e valabila pentru orice sport, dar la sporturile de contact se mai adauga si "distractia" cu slabirea (care implica de cele mai multe ori deshidratarea) ca sa treci de proba cantarului. Viata sociala in afara sportului e aproape inexistenta pentru ca mereu ai programul pe dos fata de prieteni. Cand ei se pregatesc sa iasa, tu te pregatesti de somn, iar cand ei abia se trezesc, deja ai bifat un antrenament. Accidentarile, oricat ai fi de bun, sunt inevitabile. Daca n-ai 2-3 vanatai (fie de la un meci, fie de la sac, fie de la colegii cu care te antrenezi) atunci faci ceva gresit sigur Iar dupa toate astea, daca nu esti printre cei mai buni, banii pe care ii castigi doar din sport nu-ti ajung sa ai o viata decenta.

Bineinteles, victoriile sunt frumoase, aplauzele si incurajarile pe care le primesti sunt frumoase. Dar cand sunt multe victorii sunt si multe esecuri, iar pe masura ce avansezi, dupa un esec nu mai auzi incurajari, ci "aveam pretentii de la tine". Sigur ca avantaje mai sunt: premii, calatorii, oameni noi, iar cand iubesti ceea ce faci, dezavantajele aproape ca nu se vad. Insa repet: ele exista, iar daca nu muncesti destul, o sa fie suficiente cat sa te faca sa renunti. In momentul in care te apuci de un sport pentru ca vrei sa castigi bani, poti considera ca ai esuat deja. Pasiunea pentru acel sport trebuie sa fie motivul, iar banii vin mult mai tarziu. Asta e valabil in orice sport sau, cel putin, eu nu stiu vreunul in care exista castiguri mari si la cei "nu foarte buni".

Răspunde

Raportează

Evaluează

Prin "relativ usor" ma referam doar la bani, la "munca" pe care o depun fotbaliatii nostri raportata la zecile de mii/luna e enorm, cred ca e mai usor sa te distrezi maxim 90 de minute pe teren decat 12h prin construcții, in primul job sa ai câștiguri cât al 2 lea în 3 ani. Dar se numesc fotbalisti profi, deci au tras tare sa ajunga acolo si nu sunt in masura sa le contest asta. Eu trag de mine ca de.o javră 4 zile din 7; 7/7 mănânc cu, cântarul in fata si daca ma uit in oglindă îmi vine sa o sparg ) sau cel putin nu sunt unde imi imaginam eu, sunt visător, ce viata tristă .
Munca, Munca, Munca, Munca si poate cine stie băiatul va avea șansa la ceva măreț.

Răspunde

Raportează

Evaluează