Bună! Dacă tu consideri că faci față unui astfel de program go for it! Felicitări că te gândești să te dezvolți personal și chiar faci ceva în direcția aceasta! Câteva amănunte de care să ții cont, pe lângă program, mergi la doctor ca să te asigure și el că într-adevăr te poți reapuca de kickboxing și că nu vor apărea surprize neașteptate după ce începi efectiv antrenamentele și ar mai fi vorba să ții cont de programul tău școlar, să te asiguri că antrenamentele nu interferează cu obligațiile tale școlare, în rest ai undă verde!
Este foarte ok daca ai energia necesara desigur, si baniesc ca stii, acea energie vine dintr-o alimentatie sanatoasa, si neaparat un somn de 8 ore pe noapte. Si eu am facut 2 ani de kickbox, si cand ieseam din sala de antrenament, eram mai odihnit decat atunci cand am intrat, sa combini kickbox care iti aduce masa musculara si o baza solida, cu dansurile, care sunt o forma excelenta de cardio, suna foarte bine. Cand faci sport ai mai multa energie, eu te sustin sa incepi ce ti-ai propus!