Mananci prea mult, asta-i un diry bulk. probabil mananci cu 500-700 calorii peste, incearca sa mananci 200-300 de calorii in plus ca sa pui cat mai putina grasime, mai bine ai rabdare
Prietene ai o varsta la care ai sa regreti mai tarziu ca te-ai apucat de sala!
Lasati sala sa faca adultii, copii sa mai stea la joaca.
Dupa ce am facut cunostinta cu sala pe la 16-17 ani, tot asa ca voi incercand sa impresionez pe unii si altii si ajungand la o musculatura de invidiat incat toti ziceau ca iau steroizi, mi-am pierdut jumatate din articulatii pe acolo pe la sala, si apoi cu tratamente si multi bani le-am recuperat pe o parte dintre ele, dar nu pe toate si nu 100%. Daca stiam si exista TPU pe atunci si imi zicea cineva trecut prin acestea poate ca numai era asa nasoala treaba.
Asta cu cat am in brat este relativa, am ajuns pe la 47 cm in brat (la cald) fara sa iau nici macar suplimente, altii se injecteaza sa aiba atat, eu nici daca fac foamea la randul meu nu sunt definit ca unii si asa mai departe.Deci e fix caca cat are unul sau altul in brat, este fix o copilarie, oamenii mari nu se mai interseaza de aceste lucruri, iar la cei trecuti de 25 de ani (cei care au creier ca sunt copii la minte altii si la 40 de ani), la sala nu ai sa mai vezi concurenta, adica pot avea 100 de kg numai muschi daca eu stiu ca imi dauneaza sa fac la piept cu 180 de kg lucrez cu 70 de kg, nimeni nu are dreptul sa te judece, iar sala pentru amatori ar trebui sa fie privita ca un sport si nu ca o intrecere, cand ajungi la o intrecere e o problema mai ales daca intrecerea aceasta nu are un scop profesional, un turneu sau o meserie in domeniu.
La varsta ta frageda o sa incepi impins de unul si de altul sa iei fel si fel de prafuri (asa am facut si eu la 17 ani) ca te vei face mare si tare cand de fapt tu nu ai articulatii dezvoltate complet, iar la fel ca si mine cand esti mic de ani nu simti uzura asta pe moment pe care o simti cand esti adult, dar o resimti mai tarziu si e tare tare nasol.
Deci in concluzie la varsta ta ar trebui ca singura sala pe care o faci sa fie alergatul, cardio si cam atat nu lucrul cu greutati! Am spus mai sus de ce greutatile dauneaza, mai ales cand esti mic.
Daca as insira aici greutatile cu care lucram la 19 ani la bara Z, impins la piept, gantere ptr.biceps,helcometru etc toti ar spune ca mint, dar m-au costat! De ce pentru ca lucram cu greutati mult mai mari decat ar fi trebuit si nu stiam ce stiu acum, impins tot asa sa arat altora ca-s mai tare ca ei.
Cu siguranta concurenta asta va exista si intre voi pustii iar concurenta asta este doar la varsta frageda, eu nu ma mai masor in brat sau picio ca au disparut astea dar la varsta aia mica o faceam de ce oare? o prostie de copii. Cumva pe la liceu fiecare care facea sala prima intrebare care ti-o punea era cat ai in brat? de parca cm din brat iti aloca un merit, cu cat sunt mai multi cu atat mai bine, pai ma uit si la tiganoii astia de pe Youtube care sunt mari in brate dar cu burta de 1 metru, ce relevanta are bratul tau cand tu esti un nesuferit cu burta si gras si ai tu 60 cm in brat? dar sa ne uitam la un cuturist cu 45 in brat care este tot perfect simetric? cum arata ala! deci cum ziceam chestii retardate care te costa sanatatea, un fel de concurenta idioata intre tinerii necunoscatori, care nu stiu exact cu ce se ocupa body-buildingul.
Multumesc mult ca mi-ai dat un sfat de milioane și pentru că am avut ocazia de a ma sfatuii o persoana cu experienta!
Mulțumesc mult frate că mai facut să inteleg!
Nu ai pentru ce, sunt doar un fost sportiv amator ca si tine pot spune, doar ca eu am simtit efectele nefaste ale lucrului cu greutati pe termen lung, cat si al suplimentelor alimentare luate dupa ureche cum fac 99% dintre practicanti, putini isi fac analizele de rigoare (cele care implica in special ficatul) inainte de a lua substante de acestea, si dupa ce incepi sa iei chiar si proteine la fiecare 3-6 luni refaci analize ca sa vezi daca ti-au lezat ficatul sau nu, caci ce este bun pentru x nu este bun si pentru y.
Culturismul este un sport scump atunci cand il faci ca la carte, ai nevoie de masaj, de fizioterapie in anumite situatii, de medic nutritionist care sa te invete ce si cum sa iei sau sa iti verifice starea corpului la o perioada de x luni, de suplimente de buna calitate etc daca faci dupa ureche si vrei cu bani putini ajungi sa te imbolnavesti la un moment dat.
Este si un cerc vicios specific varstei cum ti-am spus daca acum fac cu ce greutate vreau si cat vreau, inainte cand eram pusti eram judecat daca nu aveam atat din brat sau nu puteam sa dovedesc o anumita greutate, deci cum spuneam cand esti tanar gresesti si impins de cei de varsta ta, netinand cont ca sanatatea este principala aici si nu ca ma respecta cutare sau cutare, sau ca ma lauda cineva ca vezi cat poate sa impinga la piept cutarescu.
Alegerea iti apartine, daca tii cont de sfaturile primite aici sau nu.Eu ti-am spus din experientele mele ce si cum am patit.
Multumesc mult! chiar o să iti urmăresc sfatul
Zi frumoasa în continuare!
Tinere daca ai inteles inseamna ca ai cap chiar la varsta asta.
Pentru ca multi altii sunt incapatanati si nu tin cont de sfaturile celorlalti chiar la varste mari.
Nu te dejamagi poti sa incepi sa faci sala oricand asa ca daca iti place acest sport nu e timp pierdut niciodata.
Poti incepe pe la 20 de ani ca este mult mai ok, ai tot ce-ti trebuie la acea varsta si forta destula si maturitate etc
La varste mici cum spuneam articulatiile nu-s complet dezvoltate si ar fi pacat sa iti distrugi vreo articulatie ceva care sa te deranjeze toata viata, numai punem coloana la socoteala care este in cele mai multe cazuri imposibil de recuperat fara bisturiu, poate doar de tratat, iar problemele nasoale la coloana care se pot remedia se fac cu operatie, ceea ce e nasol.
Chiar daca nu toti or sa fie de acord cu mine si anume faptul ca la sala iti distrugi sau uzezi articulatiile, totusi in timp chiar daca faci ce trebuie, mananci cum trebuie, faci incalzirea cum trebuie, executi perfect toate exercitiile tot va fi o mica uzura, de ce? pentru ca nu vei face tot timpul luni si ani de zile cu fix aceleasi greutati... mici.
Daca toti ar face fitness si/sau cu greutatile cele mai mici atunci nu ar trebui sa isi faca cineva griji de vreo accidentare, dar asa!
Eu stiu cum suntem noi barbatii in majoritate, iar atunci cand vrei sa ai proportii, vrei sa fii pompat sau sa ai masa musculara cresti si tot cresti greutatile, ei bine atunci la un moment dar apare sau nu uzura usoara.
Ca toti zic ca nu-i doare nimic dar pe majoritatea ii vad la sala cu bandaje ba la coate ba la incheieturi, din pacate nu exista si badaje pentru coloane ca tare bune ar fi si aici ma refer la cervicala caci ai ca o protectie centura pentru lombara.
Degeaba esti mai puternic si umflat la maxim daca nu esti sănătos, la bătrânețe o sa simt consecințele daca voi continua cu sala la vârsta asta.
Voi renunta și voi incepe din nou la 20-22 de ani.
Mulțumesc mult!
Depinde cate proteine si amino bagi in tine. Bratul creste la pauza, nu cand lucrezi.
Eu mănânc multa alimente ce contin proteine (peste, pui si vita + oua proaspete nefierte sau prăjite și lapte in exces dupa fac efort fizic)
Nu crezi ca ne interesa mai mult, daca te apucai de un sport care te ajuta sa te dezvolti peste tot, uniform si armonios?
Cu sala vei ramane un pitic cu muschi, impresionind doar copilasii, nu si adultii sau restul lumii.
In ce priveste crescutul bratului, las-o jos mai incept cu fabulatia, ca-n 3 zile nu cresc atat de mult decat minciunile!
Mersi de încurajare!
Ps: 183cm, din punctul meu de vedere nu sunt pitic și fac și sporturi pentru tot corpul nu doar pentru brate
Vezi creste bratul intr-adevar de la maculatura pe care ti-o da la scoala sa o citesti, si tu asta faci din ea : maculatura.
Masa musculară*
M-am grabit bro
Andreimachoman întreabă:
Neajutorat întreabă: