Salutare. Va recomand tuturor sa cititi povestea mea de viata.In general tot timpul m-am descurcat singur, dar acum cer mai multe sfaturi de la voi.Pentru inceput vreau sa va spun ca iubesc foarte mult fotbalul, nu ma vad facand altceva in viata.Atunci cand m-am apucat sa-l joc pe la 10 ani nu aveam nicio treaba cu sportul asta, doar ca mi-am dorit sa-l impresionez tot timpul pe tata, ii vedeam bucuria din ochi atunci cand privea un meci de fotbal. Timp de-o vara m-am "antrenat" in curtea scolii, urmand sa-mi schimbe radical viata, din ultimul din clasa la fotbal am ajuns primul, urmand pe urma sa fiu printre primii din generala, ajungand sa fiu cel mai bun la un campionat din clasa a 7-a pe care l-am castigat, fiind cea mai slaba clasa dintre toate.De atunci, viata era perfecta, nu-mi doream nimic altceva, voiam sa joc doar fotbal, sa fiu un perfectionist, daca vedeam pe altcineva mai bun decat mine, ma antrenam uneori si singur ca sa devin si mai bun.N-am fost niciodata intr-un club, doar abureli, prin perioada aceea in clasa a 7-a, am fost la o echipa locala, dar a fost o totala pierdere de timp deoarece nu venea antrenorul la antrenamente.Tot timpul am sperat si visam de mic ca la 18 ani sa fiu deja realizat sa joc undeva, ma gandeam tot mai mult sa merg la liceul sportiv deoarece in locul unde eram atunci si sunt si acum nu este niciun viitor, cel putin nu un viitor din ce-mi doresc.Schimbarea mea radicala a venit chiar la inceput de an, 2008sau 2009. Urmand sa fac niste analize, deoarece tin minte ca guvernul a trimis niste cereri prin cutia postala pentru efectuarea lor.Bun, totul distractiv in ziua aceea urmand a 2-a zi sa merg la cabinet sa aflu rezultatele, doctorita intrebandu-ma, "Ma copile, dar tu mananci multe dulciuri?"eu i-am raspuns clar, ca nu, urmand sa-mi spuna sa revin peste 6 luni sa mi le refac iar.Bineinteles eu am interpretat cu totul gresit,crezand ca am diabet,n-am spus nimanui,pur si simplu am constatat ca pana acolo s-a ajuns si ca viata nu mai are niciun rost, urmand sa ma las de multe lucruri,.Am renuntat sa merg si la liceul sportiv tocmai din pricina asta, nu-mi doream sa-mi fac analizele nicicum, cel mai probabil din orgoliu.Hazliu,am trait ca un "diabetic" timp de cativa ani.De fotbal ma lasasem, doar ce mai alergam, si-mi spuneam "Doamne, de ce eu".
Pot sa spun ca-n primul an care urma, clasa a 8-a, n-am fost asa de afectat. Urmand sa intru la liceul local, nemergand la liceul sportiv.Aici venind si carul de absente, din moment ce nu mai aveam chef de nimic era si normal sa vad scoala in plus.Infine am ramas prin clasa a 10-a deoarece aveam multe medii neincheiate si in toamna nu m-am mai prezentat, urmand sa intru intr-o clasa de repetenti cu care-am mers pana acum in clasa a12-a,bineinteles tot asa de des mergand la scoala.Parintilor le-am spus abia dupa ce-au fost chemati la scoala in clasa a 10-a, ei luand totul ca pe o gluma.in iarna m-am decis sa-mi fac analizele si sa-mi schimb oarecum viata, a2-a zi a spus ca n-am nimic.Atunci a urmat o perioada de incercare de a reveni cine am fost, dar n-am reusit ...Probabil ca am si-o depresie endogena, nu prea mai pot sa-mi revin, nu mai sunt plin de viata deloc, sperantele s-au dus si ele, prietenii s-au dus+ ca fotbal abia mai stiu sa joc, cred ca sunt mai slab decat in ziua in care m-am apucat sa-l joc. Acum chiar daca ma antrenez nu mai am nicio vlaga, nicio ambitie. Sunt multe de povestit dar pur si simplu nu-mi face placere deloc.Va las pe voi sa analizati ce-am scris mai sus si sa-mi dati niste sfaturi.
Sper sa vada cine trebuie mesajul asta, bafta all

Dificil. Ti-as sugera sa faci o schimbare radicala, sa o iei 'de la capat' cu un alt sport.

Povestea mea nu e la fel de dramatica precum a ta, insa eu am practicat baschet 7 ani si dupa ce m-am oprit + pauza 3 ani, am 'testat apele' cu cateva sporturi dupa care m-am oprit la scrima, cu care imi merge bine (pentru asteptarile mele).

Numai bine!

E ft interesanta povestea ta.
Esti ft obiectiv din punctul meu de vedere,lucru ce o sa te ajute in viitor,dar si un drama queen de vai de mine
Citeam acum vreo doua ore despre ( intamplator) dezamagiri.
O fraza ceva de genu " poti avea dezamagiri cu sau fara voia ta,multe persoane cred prea mult in propriile forte iar cand forta interioara te lasa primim dezamagiri" nu am scris exact este doar ce am dedus eu din paragraf.

Nu vreau sa crezi ca sunt contra ta!
Chiar crezi a fi diabetic( eu sunt diabetica)la o varsta frageda poate impiedica un vis asa de important?
Ti-ai pus intrebarea- ce este diabetul, ai dat macar un search pe google?
Nu bineinteles.
Crede-ma daca era intr-adevar visul tau de a fi footballist te interesa-i despre diabet.
Nu vreau sa crezi ca te judec sau sunt impotriva ta, nu intelege gresit, eu incerc sa iti arat cum vad eu situatia din exterior!
Stii eu cred ca toate se intampla cu un motiv, stiu suna tampit dar pana acum pentru mine personal toate s-au intamplat cu un motiv.
Eu am 21 de ani si sunt diagnosticata cu diabet zaharat( e mostenire ) traiesc ca si un om normal doar ca fara dulciuri,plus ca fac si mult sport si ma simt ft bine.
Pe mine nu m-a influentat in niciun fel boala pe care o am eu.

Chiar nu inteleg de ce nu ai fost la timpul necesar pentru analiza!

In fine timpul nu il poti da inapoi,ce ai putea face tu acum...
Sa te apuci de football din nou,ai zis ca nu mai ai motivatie si te cred sa stii.
Motivatiile cred ca vin atunci cand suntem impaca-ti cu noi insuni,cand suntem fericiti,vizitam locuri noi,respiram adanc...
Eu te sfatuiesc ca de la om la om,sa ai rabdare cu tine ca prea te iei si dai cu tine de pamant,lasa sportul pentru o perioada si scoate-l din cap( doar pentru o perioada)
Nu poti sti ce alte pasiuni ai daca nu incerci,poate te vedem la romanii au talent!
Esti liber,mergi viziteaza lumea(si eu tot auzeam,mergi si viziteaza tarile, credeam ca e o prostie dar dupa ce am vizitat o mica parte din lume, parca nu ma mai satur)
Este impresionant cat de multe poti pierde doar pentru ca nu lasi o dezamagire la o parte!
Aduna-te pe tine insuti si priveste din exterior, dramatizezi prea mult situatia pe care o ai.
Sunt ft multe povesti de viata cu visuri spulberate, nu esti singurul!
Iti doresc numai bine si sper ca ai luat mesajul meu in nume de bine.
Bafta!

N-am sa-ti scriu povestea vietii mele, ar fi prea mult de scris, caci la 44 de ani, cati am acum..., dar niste mici exemple din ceea ce am facut eu iti voi da.
Am incercat tot timpul sa invat din toate cate mi s-au intamplat in viata-bune sau rele; am invatat ca oamenii nu pot ramane la fel toata viata, ca se schimba, si chiar TREBUIE sa se schimbe, TREBUIE sa tina pasul cu timpul.
Am invatat ca, a-ti urma un vis, chiar daca nu il duci la bun sfarsit, nu e o pierdere de vreme, caci o pasiune iti poate forma nu numai caracterul, dar si anumite dexteritati ce le poti folosi in viata, cu succes, zilnic- acasa, la servici, in general in societate.
Am mai invatat si RITMUL in care sa merg in viata-cand sa ma grabesc sa prind un "tren", si cand sa am rabdare sa vina altul mai bun.
Si eu am avut o pasiune pe care n-am putut s-o transform in cariera, dar viata mi-a oferit sansa de a indragi o meserie ce m-a facut sa simt gustul succesului.
In ceea ce te priveste, nu lua lucrurile in tragic, absolut deloc, caci ai primit o veste buna-ESTI SANATOS-ceea ce conteaza enorm, crede-ma!
De-acum ai o alta sansa de a face ceva cu viata ta, caci viitorul are multe surprize pentru tine, si chiar placute! Esti tanar, esti sanatos, gusta tot ceea ce iti ofera viata, si invata ca din tot ceea ce ti se intampla!
Sa stii ca, o viata fericita nu inseamna sa faci doar lucruri marete, ci sa te bucuri zilnic chiar si din lucruri marunte, banale..., sa-ti oferi singur motive sa zambesti, si sa le imparti cu cei din jurul tau.
Iti doresc o viata fara regrete!

Http://www.filmedocumentare.com/secretul/
uitate si schimbati viata fa ce vrei cu adevarat se poate numai tu nu vrei

Mersi de comment.Iti spun sincer, nu prea ma afecteaza trecutul, ma gandesc rar la chestia asta, uitandu-ma in jur la copii din generatia mea cu care am copilarit, ca nici ei n-au ajuns ceea ce si-au propus, majoritatea au picat bacul, si-s blocati aici.Mi-am dat seama ca tot ce mi se intampla este o lupta cu viata la care am renuntat prima data, dupa s-a adeferit ca n-a fost ceva.Iar cand am ramas in clasa a 10-a a fost inca o lupta cu viata cu care ma lupt si acum, incepand de astazi sunt mai increzator in mine, si voi incepe sa ma antrenez din nou, dar de data asta nu ma voi lasa pana nu voi reusi.

Cu placere! Si ma bucur ca vrei sa taurul de coarne.

Salut si eu am jucat footbal de mic copil pana pe la 13 -14 ani era tot ce imi doream sa fac pe viitor, dupa m-am lasat brusc si acum la 16 ani am inceput sa joc iar si joc la o echipa "mare" si dupa 7 saptamani de antrenament cu ei m-am integrat cat de cat si mi-am revenit in forma duminica asta chiar am dat 1 :d

Stiu ca au trecut 4 ani de când ai postat asta, dar vreau să-mi spun o părere. În primul rând, chiar nu mă pricep la fotbal și nici nu mă pasioneaza. Singura data când îl joc este la ora de sport.
Deci, în primul rând referitor la ce ai zis, cum ca vrei să-ți faci o cariera din fotbal, vreau sa îți zic care este părerea mea despre oameni care și-au format o cariera din chestia asta: Sunt pur și simplu niste paraziti sociali, sa dai cu picioru' intr-o minge pe stadion și pe deasupra sa mai ei și o grămadă de bani nu mi se pare logic. Acest lucru ne-aducand nicio contribuție la evoluarea societăți. Sper totuși că ți-ai dat seama până acum că planurile pe care ți le-ai format in copilărie sunt doar niste prosti, care trec, și că ți-ai refăcut viața într-un sens bun.