Atunci cand ti-am raspuns eu, intrebarea ta arata altfel si ai modificat dupa aia.
Din punct de vedere logic, majoritatea care se uita la sirul ala si ar trebui sa aleaga ce urmeaza ar spune ca raspunsul corect e 8 si cred ca era destul de clar ca raspunsul a. e mai favorizat decat b.
Asta nu inseamna ca b. nu poate fi corect, pentru ca nu stim la ce se refera de fapt numerele alea.
Poate se refera, de exemplu, la cati oameni au murit intr-un razboi ( pe zile) si s-a intamplat sa moara numai cate unul in primele 7 zile, pentru ca se impuscau numai din cand in cand cu artificii ramase de la Craciun si in a 8-a zi numarul mortilor a ajuns de la numai 7 cati erau cu o zi inainte la 4931, pentru ca a gasit unul o bomba atomica neexplodata de la Paste si a zis sa o foloseasca si pe aia.Asta e numai un exemplu, daca vrei iti pot da si altele, fara morti, dar tot cu artificii.
Folosind interpolarea lui Lagrange, putem construi o functie care pentru f(8) sa faca 8 sau o alta functie care pentru f(8) sa faca 4931. Astfel ca, ambele raspunsuri pot fi corecte.
Mda. Intreabam daca, din punct de vedere logic, ambele raspunsuri au sanse egale sa fie corecte.
Atunci cand ti-am raspuns eu, intrebarea ta arata altfel si ai modificat dupa aia.
Din punct de vedere logic, majoritatea care se uita la sirul ala si ar trebui sa aleaga ce urmeaza ar spune ca raspunsul corect e 8 si cred ca era destul de clar ca raspunsul a. e mai favorizat decat b.
Asta nu inseamna ca b. nu poate fi corect, pentru ca nu stim la ce se refera de fapt numerele alea.
Poate se refera, de exemplu, la cati oameni au murit intr-un razboi ( pe zile) si s-a intamplat sa moara numai cate unul in primele 7 zile, pentru ca se impuscau numai din cand in cand cu artificii ramase de la Craciun si in a 8-a zi numarul mortilor a ajuns de la numai 7 cati erau cu o zi inainte la 4931, pentru ca a gasit unul o bomba atomica neexplodata de la Paste si a zis sa o foloseasca si pe aia.Asta e numai un exemplu, daca vrei iti pot da si altele, fara morti, dar tot cu artificii.
E o convenţie general acceptată că după 7 urmează 8, nu 4931. Deci nu sunt pe picior de egalitate
Cine te-a mintit. Numerele 72, 75, 79, 7123, etc cam sfideaza conventia ta.
Sau ce zici de sirul lui Fibonacci. Dupa 7 urmeaza 11 in acel caz.
Sau de multimea numerelor reale, in care dupa sapte poate urma 7, 2 sau 2, 3, sau 7, 00001
Etc, etc.
Poate ai vrut sa spui ca, in cazul numerelor naturale, dupa 7 vine 8. Caz in care nu vorbim de o convetie, ci o abstractizare a realitatii.
Din cate stiu nu am specificat nicaieri ca sirul de mai sus e cel al numerelor naturale.
Se poate demonstra simplu - prin inductie matematica - ca urmeaza 8.
Apoi, sirul in sine ne arata o regula de calcul recurenta de tipul t1=t0+1. Putem interpreta si ca o progresie aritmetica de ratie 1.
"Se poate demonstra simplu - prin inductie matematica - ca urmeaza 8. "
Tare as fi curios sa vad acea demonstratie, fara a cunoaste termenul general.
"Apoi, sirul in sine ne arata o regula de calcul recurenta de tipul t1=t0+1."
Fals. Asta e doar o regula de calcul care ar fi valabila pentru primii 7 termeni ai sirului, insa nu poti demonstra ca e legea generala de variatie a întregului sir.