Se refera la faptul ca termenul "aterizare" se aplica la Pamant, si nu la Luna sau la alte planete. La prima vedere, strict semantic, inadvertenta pare reala, pentru ca grupul de litere "teri" provine le la terra, care inseamna Pamant. Deci verbul "a ateriza" s-ar aplica in cazul cand un corp, venind din spatiu, ia contact cu pamantul. Totusi, termenul trebuie conservat, indiferent daca este vorba de contactul cu Luna sau cu alte planete. Pentru ca altfel cum sa zici? A aselenizat omul pe Luna? Suna cam nu stiu cum. Pe de alta parte, materialul din care e facuta Luna ce e? Nu e tot pamant, piatra, metale? Cum ar veni, nu am aterizat pe pamantul asta, ci pe celalalt.
Revenind strict la intrebare, eu zic ca da, a "aterizat". De ce spun asta. Sunt multe motive, dar am sa spun numai unul. Daca n-ar fi asa, ca a pus omul piciorul pe Luna, nu crezi ca rusii sau altii ar avea un prilej sa ii faca de ras si sa dovedeasca lumii ca americanii sunt mincinosi? Nimeni insa nu a contestat.
Sa aterizezi este un termen ce se aplica pentru planeta noastra terra.Pe Luna se aselenizeaza, asta voia sa corecteze Inferno, adica se da mare asa fara sa spuna, desi a inteles f bine ce voiai sa intrebi.Cum am mai spus una intreaba omul si alte raspunsuri se dau.Fiecare cauta sa se important, sa arate cit de "destept"este. Oamenii sint impartiti, unia spun ca da altii ca nu.Cei in drept sa spuna adevarul nu or s al spuna niciodata.Argumente pro nu prea sint multe, doar una de fapt si aia ca o naveta sa indreptat catre Luna, dar nu are nimeni dovada ca in acea naveta s-ar fi aflat vreun om.Argumente contra cel mai tare ar fi ca acel film facut sau o parte din el cum afirma autoritatile a fost facut pe Pamint.Deci cind tu vii si cosmetizezi ceva, cind spui cai fost pe luna dar filmezi pe Pamint si arati oamenilor cam slabe sanse sa fii crezut de toti.Cam asa stau lucrurile.Mare parte din acel film este facut aici pe Pamint.Ei spun ca sa dorit ca filmul respectiv sa arate mai frumos.Dar asa ceva nu se face.Ca au vrut sa arate asa mai mult.Chestia e ca daca ai vazut filmul cu aselenizarea vei vedea ca ei erau filmati cumva din exterior.Ei chestia asta a fost spun autoritatile adaugata, filmata aici pe pamint si lipita filmarilor facut pe Luna.Dar de ce sa fi facut asa ceva eu nu prea vad logica.Si de aici mai departe fiecare isi da cu parerea ce doreste.Normal ar fi fost sa se arate filmarile doar reale, nu sa vii sa cosmetizezi, sa adaugi chestii fara rost.Ca urmare dupa chestia asta mai toti vor spune nu ati fost niciodata nicaeri si tare mie teama ca asa sa si intimplat.Problema este ca na sarit nimeni in sus sa zica a mintiti.ma refer atunci.De ce? Rusii de ex si China Legal sau mai exact sutoritatile nu au transmis nimic la TV, in rest tot mapamondul a fost conectat la eveniment.In schimb china si rusia iau monitorizat pe americani, iau urmarit sa vada ce fac, daca trimit ceva.Rusii si chinezii spun ca da, americanii au trimis pe Luna o naveta.Dar nici ei nu au dovada ca in acea naveta ar fi fost ceva oameni.Insa nava s-a dus, tot ce e posibil sa aselenizeze si cred ca asa sa si intimplat, insa restul e poveste, filmari facute aici si cam atit. Dupa ce lumea sa linistit nimeni n-a mai mers nicaeri. Daca observam iesiri in spatiu sint, dar nu si pe Luna.intrebati de ce ei zic ca nu prezinta interes Luna.Ok de acord dar iesirile in spatiu ce interes prezinta? Deci ei au miliarde sa iasa in spatiu pur si simplu pentru nimic, dar pentru Luna nu au timp.Astea sint povesti. Daca ar fi ajuns omul pe luna ar fi fost mult mai usor sa fac acolo o baza, decit sa construiesti o statie vai mama ei, unde omul sta cum sta, probleme si etc.O baza pe luna ar fi facut mult mai usoare lucrurile, daca tot vrei sa studiezi ceva.Luna are o gravitatie cit de cit ce ar fi permis o sedere ceva mai lunga decit se intimpla acum pe staia spatiala.Deci este o poveste dupa parerea mea.
Asta e omul, cauta posibilitatea vietii pe alte planete sau sateliti, dar si-o distruge pe a lui mama.
Http://ro.wikipedia.org/wiki/Neil_Armstrong ...Nu stiu voi ce ati invatat, dar noi am invatat ca da, Neil Amstrong a fost primul om care a aterizat pe Luna, dupa aceea ceilalti...Si sunt convinsa ca este corect:))
Este imposibil sa aterizezi pe luna.
Una e sa crezi toate prostiile care ti se zic si alta e sa gandesti pentru tine.
Dar voua cine v-a zis acest lucru? pamantul este destul de avansat incat sa ajunga la Luna.
Nu mi-a zis nimeni. am vazut diferite videouri si documentare. daca ar fi fost din 60" pana acum de ce nu au mai fost? au trecut 50 de ani. tecnologia a avansat asa de mult ca nu ne putem imagina, cum de nu au mai fost recent? ce naiba
Si pe mine ma,, framanta,, faptul ca de ce nu s-au mai dus acolo, am vazut odata un documentar si vorbeau despre extraterestrii sau ceva de genu', nu m-am uitat dupa pentru ca nu stiu ce sa cred)