A devenit falsitatea o caracteristica generala a oamenilor? stiu ca vor fi unii care zic "eu nu sunt fals, nu suport, nu ma caracterizeaza bla bla bla...". la un moment dat cu totii suntem falsi: la munca, la scoala, cu prietenii, pe oriunde ne invartim suntem nevoiti sa fim falsi cateodata. vi se pare un lucru corect? cum va face sa va simtiti? care este rationamentul vostru atunci cand sunteti nevoiti sa fiti falsi?
P.S. Nu va sfiiti, si eu sunt nevoita sa fiu falsa si nu o ascund. pe mine ma face sa ma simt vinovata, de cacao si mi-as dori foarte mult sa nu mai fiu nevoita sa falsez. rationamentul meu depinde de fiecare situatie: cateodata evit conflicte, alteori este pentru ca m-a invatat mama sa fiu draguta etc.

Este vorba de cerere si oferta. Omul in egoismul lui prefera sa fie mintit decat sa-i spui un adevar care-l doare. Tot cerere este si un caracter placut(aici intra si falsitatea), valorile din orice punct de vedere(tot ce pretuieste omul). Ele ne provoaca egoismul, ne tenteaza sa le detinem, pentru ca fac impresie omului, iar oferta creeaza falsitate.

Dintotdeuna au existat in om latente de falsitate.Imprejurarile vietii le-au scos la suprafata intr-o masura mai mare sau mai mica.Ele se explica prin nevoia de autoaparare, prin dorinta de a fi promovat, prin intentia de a nu jigni. Exista si persoane despre care se spune ca pentru ele falsitatea a devenit o a doua natura. Oricum, nu putem afirma ca falsitatea este in crestere.

Da, falsitatea este o caracteristică definitorie a omului (şi nu doar acum în secolul 21, ea există şi domină de mii de ani), chiar eu recunosc că mă bucur din plin de ea.

Nu poti sa nu fi fals sau ipocrit intr-o lume ca asta condusa de oameni falsi, increzuti si ipocriti.
Nimeni nu-i perfect din punct de vedere moral iar cei care incearca sa fie sunt persoanele pe care le consideram ciudate si care nu se pot integra in societate.

Da pai vezi, multi si multe in zilele astea apeleaza la masti.De ce?
Pentru a fi placuti de cat mai multe persoane care ar putea fi populare, pentru a fi "ca ceilalti".
Dar pana la urma cine te place te place pentru ceea ce esti.
Si de ce sa fi ca ceilalti cand ai sansa de a fi special, de a fi tu insuti!
Si eu sunt de multe ori falsa, si imi pare rau, fiindca exista pericolul de a nu te mai regasi.

Unii din noi suntem falsi pentru a ascunde cine suntem noi de fapt, deoarece ne este frica sa nu fim respinsi de ceilalti. Altii sunt falsi pentru a impresiona alti oameni, deoarece la fel, le este frica sa fie respinsi.

Fiecare devine fals datorita celor din jur, e un viciu la fel ca fumatul odata ce incepi greu te mai poti lasa.

Ai dreptate cand spui ca toti suntem falsi la un moment dat! E imposibil sa te feresti de falsitate macar o data, dar e posibil sa-i interzici sa puna stapanire pe tine. Pentru mine falsitatea simbolizeaza minciuna; ii mintim pe cei din jur si ne mintim pe noi! O facem fie ca suntem nevoiti de unele circumstante cum ar fi nevoia exasperata de a ne face placuti pentru cineva. Dar falsitatea ca si minciuna are picioare scurte. La un moment dat iese la iveala fie ca obosim sa pretindem ca suntem altcineva fie ca pur si simplu devine prea evidenta. Si da, falsitatea a devenit o caracteristica generala a oamenilor, pentru ca intr-o lume in continua miscare e foarte greu sa-ti pastrezi identitatea fiind nevoit sa te adaptezi la lucrurile noi care apar pe parcurs, chiar daca de multe ori nu te simti in largul tau, te simti fals!

Ne definieste ipocrizia

A existat mereu/a fost mereu asa. Nu poti sa-i impaci pe toti, ba mai mult, instinctul de supravietuire iti impune sa te impaci intai pe tine, asa ca daca esti fals cu toti, e instinctul, daca esti fals doar cu unii, e pentru ca ei nu conteaza pentru tine, conteaza altii. Problema e atunci cand tu esti "altii" pentru cei care conteaza pentru tine, abia atunci vezi cum e cand exista falsitate, macar daca nu s-ar plange lumea atat

Aratand mereu cine esti cu adevarat devii vulnerabila in fata celorlalti si vei fi mai usor de dat la o parte.

Ai dreptate, fiecare foloseşte câteodată puţină falsitate în comportament, sau mai multă.Ea reprezintă un fel de mecanism de "apărare" a propriei persoane împotriva situaţiilor care apar.Eu folosesc acest mecanism numai cu persoanale pe care nu le agreez în totalitate şi cu care nu aş vrea să intru în diverse conflicte.Dar când o folosesc, nu mă simt bine, am mustrări de conştiinţă...aşa că de cele mai multe ori, aleg să ignor acele persoane.

Uite rationamentul meu. Exista o morala obiectiva, care vine de la constiinta (interioara) si una exterioara. Vom vorbi de cea exterioara. Ea se schimba in functie de loc si de persoane. Daca ai o morala interioara sanatoasa, o sa doresti sa faci totul cat mai bine pentru tine si pentru ceilalti. Asta inseamna ca, trebuie sa-mi formez o morala exterioara in functie de situatie. Spre exemplu: eu ma duc la niste cursuri pentru dezvoltare interioara si autocunoastere. Mama nu stie altceva decat bani. Ea are deja in cap ca orice fel de persoane care au alte principii ale existentei, diferite de cele "crestine" si "normale", sunt sectanti si vor sa te manipuleze si au interese ascunse. Ea este o egoista si se gandeste doar la bani. Daca ma apuc sa-i vorbesc despre cursuri, se va enerva. Dar oricat i-as explica, ea nu poate intelege si deci, nu o pot schimba. Ce-i de facut? Pai, sa ii spun ca ma duc in alta parte (adica sa o mint). Asta e mai bine si pentru mine si pentru ea, pentru ca nu ne mai certam. Dar trebuie sa o fac intr-un mod foarte bun, astfel incat sa nu-si dea seama si sa creez o cearta si mai mare. In felul acesta, nu am facut rau nici ei, nici mie.

Alt exemplu: Vreau sa obtin niste bani de la domnul G. El are multi bani si imi da, daca eu sunt prietenul lui. Banii sunt intr-un scop caritabil, dar el nu iubeste actiunile caritabile. Eu stiu ca lui ii place foarte mult sa vorbeasca despre fotbal, poate chiar sa joace. Eu nu vad nimic util si folositor in el, dar el nu stie asta. Dar compromisul facut este foarte mic in comparatie cu castigul, astfel incat, atunci cand ne vedem, incep si discut cu el despre fotbal si sa par foarte interesat de subiect. El o sa fie foarte incantat ca e cineva disponibil sa-l asculte, pentru ca in general toata lumea fuge si se plictiseste cand il aude. Dar eu voi vorbi toata seara despre fotbal, folosind toate cunostintele pe care le am. Daca nu am cunostinte, o sa ii pun intrebari si o sa ma arat foarte fascinat de cat de multe stie el despre fotbal. Orgoliul lui o sa fie alimentat instant si o sa devin cel mai bun prieten al lui, zicand "uite un om care intelege despre ce vorbesc". Astfel, eu am obtinut ceva util de la el, care ma ajuta intr-un sens real. El are deja destui bani astfel incat eu nu o sa-i iau banii pentru lucrurile necesare.

3. Aici nu este neaparat vorba de falsitate. Sa presupunem ca sunt fata si prietenul meu ma invita la un eveniment unde eu nu cunosc persoanele. El este putin trist, dar stiu ca ii place foarte mult cand ma imbrac in rosu. Dar nu este un eveniment la care sa vin imbracata in rosu, chiar daca lui ii place asta. Lumea se va uita la mine ciudat daca vin toata rosie. Atunci trebuie sa ma decid: ma imbrac pentru lume, sau pentru prietenul meu? Daca nu sufar de frica gratuita "vai, dar ce-o zice lumea?" si mie imi e indiferent daca o sa iau rosu sau albastru, o sa-mi fie usor sa aleg sa ma imbrac in rosu. Nu voi provoca sentimente negative altor persoane chiar daca lumea se va uita ciudat, iar prietenul meu o sa fie foarte incantat ca-s imbracata cu rochia primita cadou de la el.

4. Sunt oriental si sunt obisnuit sa stau cu picioarele incrucisate. Dar venind in Europa pentru a preda niste invataturi, cand sunt la clasa, o sa stau pe scaun "normal", cu picioarele pe pamant si voi saluta cu salutul specific tarilor din Europa. Eu am consideratie pentru voi si din respect, renunt la obiceiul meu de a sta turceste si de a saluta specific oriental. Astfel, voi da noroc cu toata lumea, chiar daca mi se pare mai ok alta formula de salut.

Problema apare atunci cand noi folosim aceasta falsitate pentru a face rau si in mod gratuit.

Spre exemplu, cineva se uita chioras la mine sau ma face idiot. Eu, din orgoliu, consider in interior si ma enervez. Normal ar fi sa gandesc realist, in felul urmator: Z m-a facut idiot. Dar cine este el? Este vreun intelept? Nu. Este un pusti care nu e bine crescut. Nu ma pot astepta ca un pusti care nu e bine crescut sa fie intelept. Prin urmare, insulta lui nu ma raneste. Sau poate ca cineva i-a bagat in cap faptul ca sunt un idiot. Iarasi nu ma supar si deplang faptul ca este sclav intr-o asemenea masura incat ma priveste prin ochii altuia. Asta demonstreaza ca saracul "nu este el" ci este manipulat usor de toata lumea.
Dar daca m-am comportat ca un idiot si cineva m-a facut idiot, nici atunci nu ma supar, de vreme ce scopul meu este sa nu fiu un idiot. Acest cineva ma ajuta sa vad ca m-am comportat ca un idiot. Ma voi gandi la asta si data viitoare nu voi mai actiona ca un idiot.

Dar noi ne enervam fara motiv si zicem: "Lasa ca ii arat eu lui data viitoare". Si incepem sa cream un plan diabolic si sa folosim o falsitate cand nici macar nu aveam motive sanatoase sa o facem, ci doar pentru ca asa ne-a apucat pe noi sau asa avem noi chef. Asta e marea tragedie.

Este ceva normal.Cu cat societatea umana este mai complexa,cuprinzand arii geografice tot mai mari, cu caraceristici umane cateodata contradictorii, falsitatea, deci ascunderea a ce consideri normal, reprezinta un mod de supravetuire.

E ciudat ca pe retele astea de socializare cu persoanele pe care nu le cunoastem suntem de cele mai multe ori"noi"naturali in ceea ce spunem.cel putin asa sunt si eu.In viata devi fals daca dai de persoane false, asta e parerea mea.Eu nu ma consider fals,de cele mai multe ori incerc si reusesc sa fiu eu, chiar daca poate(sigur) nu sunt agreat cum trebuie, vorbit pe la spate, injurat, invidiat si asa mai departe.Prefer sa fiu "fericit"in sufletul meu ca imi traiesc viata cum imi place, ca arat adevaratul caracter al meu, si nu unul de fatada ca asa e lumea din ziua de astazi si te vrea harap alb din povesti, perfect si nu mai stiu cum.Din cercul meu de"prieteni"99% definesc cuvantul fals! E pacat totusi ca nu ne intalnim in viata"noi", persoanele care au curaj sa fie naturale.Si multe persoane daca le intrebi spun asta."nu sunt fals, asta sunt eu".E prea evidenta toata panarama asta cu clubareala, frezele cretine, si atitudinea de baietas de ghetou. Sfatul meu?"nu va schimbati ca ma faceti sa rad, ma faceti sa ma simt special".Am in minte ca in vreo 10-12 anisori sa fiu mutat definitv in Japonia.(cine stie si cunoaste.)oamenii aia sunt opusul romanilor.Si nu zic ca nu sunt specimene si acolo, dar foarte foarte rar.Sunt "indragostit"recent de fenomenul Asia, mai ales Japonia.In fine, fiti naturali. sper si imi doresc ca intr-o zi ne vom intalni; cine cu cine trebuie si atunci o sa formam o prietenie care va rupe gurile rele.(Cred ca multi vor zice ca sunt nebun, doar un "cretin"ca mine ma poate intelege).

In primul rand, mi se pare o prostie sa spuna cineva ca nu suporta oamenii prefacuti, din moment ce fiecare, inclusiv el/ea, a fost nevoit/a sa fie fals/a in anumite situatii. E ca si cum ar spune ca nu se suporta pe sine.
Apoi, falsitatea, in comportamentul unei persoane, isi face loc atunci cand nu are o gandire asemanatoare cu a celorlalti, si totusi, nu se exprima sincer, pentru a evita un conflict, sau din teama ca ar putea fi respinsa. Si eu am fost falsa, dar nu ma facea sa ma simt tocmai bine, asa ca am decis sa ignor persoanele pe care nu le simpatizez.

Stai da cand nu a fost falsitatea o caracteistica... a oamenilor fiecare trebuie sa se protejeze si doar prin a fi fals cu cineva (a minti) poti sa ascunzi de fapt ce nu vrei ca acea persoana sa afle, e la fel ca restul...

DA! Nu a devenit ci a fost dintotdeauna.Pe mine ma face sa ma simt extrem de prost pentru ca simt ca imi incalc principiile.

Da, ai dreptate.Toţi suntem falşi.Toţi avem o mască pe care nu avem curaj să o dăm jos.Sub masca unui om se pot afla lucruri îngrozitoare sau ucruri mai puţin îngrozitoare.Dar toţi suntem falşi.Chiar şi cei mai buni oameni ascund ceva.

Da recunosc, nu stă în firea mea lucrul ăsta, dar sunt falsă. Mai ales acum. Toţi mă întreabă de cine-mi place. Eu le răspund că eu nu mă îndrăgostesc şi chestii din astea. Dar de fapt sunt moartă după un tip, pe care ei nul cunosc. Mie greu mai ales cu prietenele mele, că dacă le spun, o să zică că am înnebunit, pentru că respectivul sa purtat nesimţit cu ele, dar nu şi cu mine. Şi nici nu e Zeus, că nu e tare frumos, arată bine, e drăguţ, dar nici nu e model. Dacă mie îmi place asta este. Chiar şi cu el mi-e greu. pentru că mă gândeam săi spun de Crăciun, până acum când mă întreabă de cine îmi place, îi zic că de nimeni, sau i-am zis odată că o să afle de Crăciun.
Deci practic toţi suntem măcar odată falşi în viaţă, ne simţim obligaţi, altfel planurile noastre sar duce de râpă... sau ascundem ceva până la momentul potrivit... până atunci toţi suntem falşi.

Falsitatea si indiferenta apar atunci cand vorbesti cu cineva sau despre ceva care nu iti place.Eu nu recomand sa fii fals. Oricat de putin ne-ar pasa de un subiect sau o persoana sau orice altceva, trebuie sa ne comportam normal, sa spunem lucrurilor pe nume(daca nu ne place subiectul de vorba sa spunem). Trebuie sa fii cat mai natural oriunde.Eu,de exemplu, sunt indiferent cand sunt obosit. Falsitatea vine de la cel rau deci automat este un pacat.

Nu poti intotdeauna sa fi tu cu adevarat. Cateodata contextele te obliga sa fi fals. Nu este un sentiment placut cand nu spui adevarul. Incearca ca de cele mai multe ori sa fi tu.