Adevarul este ca oricat ne-am ascunde dupa deget, pana la urma toti aflam mai devreme sau mai tarziu ca ne nastem, si, implicit, murim singuri.
In aceasta ipoteza se poate considera ca Libertatea este antiteza mortii, iar iubirea scutul impotriva singuratatii?
Este normal sa avem anumite limite deoarece, nu traim ca sa fim singuri! Singuri trebuie sa luam deciziile cele mai importante si, tot singuri, suntem in cele mai semnificative momente din viata noastra. Totusi, in permanenta simtim nevoia de comunicare iar, in momentul in care intri in contact cu cei din jur, trebuie sa te limitezi pentru a te putea integra. Libertatea nesfarsita poate fi atinsa doar cu ajutorul gandului. Este singurul care nu se lasa constrans de nimeni in afara de noi.
Libertatea este antiteza mortii avand in vedere ca, moartea este limita maxima a raului. Ea distruge creatia pe cand, prin libertate, aceasta se dezvolta.
Iubirea este scutul impotriva tuturor relelor nu numai al singuratatii. Prin iubire se anuleaza tot ceea ce este rau.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Mai zgubilitico zbengoasa, eu zic... mai degraba murim singuri, ca nu vine nimeni cu noi, dincolo..., si putem fi, efectiv si singuri in momentul ala..., dar de venit, cand venim, e acolo cel putin mama, apoi cei din spital, sau moasa comunala, sau aviatorul capitanul, rapitorul, logodnicul, etc... Iar Libertatea e, ai uitat?! >> Necesitate Inteleasa! Iubirea e, mult mai sigur, Iluzia ca Iubind, nu suntem singuri!, ca scut... efemer si fantastic de fragil... Ia cauta mataluta poezia "Certitudini", de Geo Dumitrescu, sa vezi cum devine cestiunea aiasta arzatoare...
Răspunde
De murit... poate Doamne fereste mai moare cu noi cineva... iar de nascut poate sa aveam un frate geaman... apropo... daca zic frate geaman e pleonasm nu? 
@psihosex eu spun ca ne nastem tot singuri avand in vedere ca nu te nasti cu o constiinta formata. Abia dupa 3 saptamani iti deschizi mai des ochii; daca e mama acolo, nu iti dai seama. De murit, tot singur o faci pentru ca, desi iti tine cineva lumanarea, tu iti dai duhul, celalalt tot respira. Asta era ipoteza mea. Intrebarile vin in aceasta ipoteza. Daca voi vreti sa dezbateti aceasta ipoteza treaba voastra. Insa intrebarile mele sunt altele. Libertatea are multe definitii, intelesuri si mai ales conotatii. Eu am pus si in acest caz expresia de antiteza a mortii. Ma interesa o analiza succinta in aceste limite. Daca ma interesa filozofari mai ambigue, am pus alte intrebari, la care ciu-ciu pareri.
In ceea ce priveste iubirea, in aceeasi ipoteza, am pus o intrebare.
Daca tu crezi ca mie imi va elucida misterul o poezie, sincer, il prefer pe Khayyam.
Daca ti-a raspuns "PsihoSex", nu mai are niciun sens comentariul meu, dar vreau sa-ti spun o gluma, care poate fi si adevarata:
Barbatul pe patul de moarte se detainuie familiei: "Cand eram tanar toata lumea ma sfatuia, sa ma insor, sa fiu si eu la casa mea, ca la batranete sa-mi dea si mie cineva o lingura de apa. Apoi am facut copii, ca sa-mi dea si mie la batranete cineva o lingura de apa. Am construit o casa mare pentru mine si copii, am cumparat masina, am trimis copiii la facultati...ca la batranete sa-mi dea si mie cineva o lingura de apa, iar acum, aici va spun adevarat, nici macar nu mi-e sete".
@mira unde e antiteza? Si care realitate? Realitatea este relativa si depinde de ochii prin care este privita. Un expert ar trebui sa stie asta...
De perfect acord si cu Omar, dragul de el! Rimeaza perfect cu raspunsul la intebarea cu vinul rosu!:... si zicea ceva de gen, " soarbe`n seara asta pocalul cu vin, caci nu stii de maine luna ta nu va cata in zadar..." chiar daca am mai gresit, cam asta e ideea, sa te bucuri de ce ai / esti azi, ca maine, nu se mai stie!
@psiho mai aproape de intrebarea mea ar fi urmatoarele citate din Khayyam
In mine nu-i destula vesnicie sa inteleg tot Cerul
Pamantul nu mi-e dat doar mie sa descifrez Misterul.
Nu vreau s-alerg spre Raiuri si chei sa nu gasesc,
Traiesc spre a muri si mor sa nu traiesc.
Dar, cum am mai spus, e o chestiune de perspectiva.
Prefer vinul alb. 
Nu-s de acord fiindca nu ne nastem singuri. Nu ne autopropunem in lume, nu ne nastem in desert. Daca ai pus problema mortii ca cea a duhului, si nu ca cea a tinutului lumanarea, cred c-ar trebuie s-o faci in aceeasi proportie si dincolo, si acela ca te nasti langa mama ta, langa creator, deci niciodata singur. Deci nu incerca sa inventezi antiteze sau daca o faci, incearca sa ai aceeaso balanta.
Iti propun alta in schimb : Ne nastem curati si murim murdari. Sper sa vezi sensul ei.
DA ne nastem, murim si traim singuri daca privim chestiunea existentiala din perspectiva strict a lutului din care suntem. dar daca privesti din perspectiva spirituala vei vedea ca niciodata nu esti singur, iar libertatea e strans legata de iubire si moartea fizica, este doar o trecere.
Spunea un personaj: Moartea nu este ceva trist. Trist este ca majoritatea oamenilor nu traiesc deloc.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
