| JeSa a întrebat:

Am citit un articol, si mi se pare destul de ok. (Util) De aceea am sa va rog si pe voi sa-l cititi in amanuntit si sa putem dezbate pe tema acestuia, si anume: "Legea echilibrului".

Ok. Eu subliniez ceea ce mi-a placut din acesta, si voi puteti sa o faceti aducand chiar si argumentele necesare pentru a se intelege ceva.

Asadar, "Niciodată nu dispreţuiţi oamenii, orice s-ar întîmpla. Acesta este cel mai periculos mod de condamnare, întrucît drept urmare a forţelor de echilibrare puteţi să nimeriţi în locul aceluia pe care-l dispreţuiţi", spune Vadim Zeland (Spaţiul Variantelor, Ed. Dharana). Autorul menţionat vorbeşte despre existenţa unei Legi Universale, numită Legea Echilibrului, care operează la nivelul conştiinţei umane şi prin ea."

"Dincolo de faptul că percepţiile noastre sînt doar atît. "Percepţii proprii", care exprimă ceea ce credem noi că este real, nu atît ce-i real, conştienţa propriei subiectivităţi (incluzînd-o mai întîi pe aceea a percepţiei) ne poate fi de un real folos dacă ne-am dori să ne debarasăm de obiceiul de a "dispreţui". De obiceiul de a gîndi negativ şi a crede în ceea ce pare că vedem. Cînd gîndim, emitem o energie şi, prin gîndurile noastre, intrăm pe anumite frecvenţe energetice. Realitatea ni se aranjează apoi potrivit emisiilor proprii, care se conectează la un cîmp mai mare, mai extins, dar asemănător ca şi conţinut emisiilor noastre."

"De aceea, a ne schimba obiceiurile de gîndire poate deveni lucrul cel mai important pentru noi înşine. Strădania umană la nivel material, acţiunea fizică nesprijinită de o acţiune interioară, energetică, mentală, emoţională pozitivă nu are putere, cît forţă. Iar forţa activează forţele de echilibrare sau Legea Echilibrului. Iată de ce credem că strădania umană de fiecare zi ar putea avea ca obiect "gîndirea" sau schimbarea obiceiurilor noastre mentale. În unele dintre cele mai dezvoltate ţări ale lumii există institute de "gimnastică mentală", care ilustrează tocmai exerciţiul uman constant de a gîndi în mod responsabil."

"A fi conştienţi de momentele în care alunecăm ca într-o prăpastie către frecvenţele cele mai joase ale gîndirii, a deveni conştienţi încă de la primul gînd că sîntem atraşi pe frecvenţele havy metal ale gîndirii poate fi un pas decisiv către ceea ce-i mai bun pentru noi. Să le permitem gîndurilor distructive, dispreţuitoare ori nefericite să treacă pe lîngă minte, dar nu prin ea."

"În clipa în care se vor schimba emisiile energetice colective, în ziua în care oamenii vor gîndi la unison un gînd de speranţă, de încredere, de mulţumire, Universul va pune în mişcare energii puternice, capabile să ne scoată din criză. Soluţiile bune nu pot fi atrase şi nu par viabile în ochii celor care văd doar răul. Aprecierea nu poate fi prezentă acolo unde domneşte dispreţul. Frumuseţea este atrasă de mintea frumoasă, iar iubirea este atrasă de mintea care se gîndeşte la ea."


Sursa: http://www.yourmemories.ro/2010/05/legea-echilibrului/ "


Intrebare: Exista o astfel de lege in natura, si daca da, este intr-adevar cum se zice in acest articol?


& Altceva: Ce parere aveti si de ce sunt atatea lucruri / filozofii cand omul nu are timp nici sa multumeasca cuiva pentru faptul ca a fost ajutat candva sau cand pur si simplu uita sa fie recunoscator? Spre exemplu.


Va multumesc frumos pentru raspunsuri / timpul acordat.

Răspuns Câştigător
| Arthur a răspuns:

Jesa, putem explica multe şi prin prisma legilor fizicii dovedite sau doar intuite. Cred că putem vorbi şi de rezonanţă. " Rezonanţa înseamnă - conform latinescului "resonare" - a răsuna, a repeta un sunet sau altfel spus o vibraţie. " Doi îndrăgostiţi pot rezona la unison pe când doi indivizi care se antipatizează fără măcar a se fi cunoscut lucrează pe faze de frecvenţă care sunt atât de opuse încât tind să se anuleze reciproc.
De acolo vin acele vorbe legate de : cine se aseamănă se adună sau : sacul şi petecul.
În Yoga au o deosebită importanţă aspectele legate de acest lucru : " Rezonanţa însă este un fenomen specific nu numai fizicii. În definitiv tot ceea ce există în univers vibrează cu o anumită frecvenţă specifică (sau cu mai multe în cazul sistemelor complexe, cum ar fi omul) şi deci totul interacţionează într-o măsură mai mică sau mai mare cu cât diferenţa de frecvenţă este mai mică sau mai mare. " În fizică, rezonanţa se defineşte ca fiind procesul prin care are loc un transfer de energie între două sisteme vibratorii sau care oscilează cu frecvenţa de vibraţie apropiată (sistemul sursă şi sistemul rezonator), şi care are ca efect o creştere a amplitudinii vibraţiilor sistemului rezonator. În cazul în care sistemul rezonator are frecvenţa de vibraţie perfect egală cu a sistemului sursă, amplitudinea vibraţiilor sistemului rezonator creşte foarte mult (dacă nu ar exista fenomene de inerţie ar tinde la infinit) către o valoare maximă caracteristică. " Avem la un moment dat o frecvenţă proprie care poate fi modificată doar de propriul eu în mod conştient sau dobândit. Reacţiile noastre vor fi condiţionate de acea frecvenţă proprie controlată ulterior logic mai mult sau mai puţin.
După mine logica, incluzând logica bunului simţ, ar trebui să guverneze acel echilibru de care vorbim.
Echilibru între Yin şi Yang şi tot ce e legat de realităţi contrare.

| JeSa explică (pentru Arthur):

Arthur, dragule happy

TU ai dreptate, si pentru ca ai gandit frumos meriti nu funda, ci tot ce e mai bun... in viata.

Thanks.

O zi faina.

| Arthur a răspuns (pentru JeSa):

Stimată prietenă simpatică, momentan încerc să - mi păstrez echilibrul între partea dreaptă şi cea stângă după ce am încercat să păstrez echilibrul între iarna trecută şi primăvara venită servind în sănătatea uneia un whiskey dublu cu gheaţă şi în sănătatea celeilalte o bere proaspătă şi spumoasă. Acum văd că prea mult echilibru duce la dezechilibru. Am glumit, o zi la fel de frumoasă şi ţie.

8 răspunsuri:
| JeSa explică:

BigBrother,

N-avea impresia ca tot ce citesc iau in seama, dar e bine sa te lovesti si de povestile altora ca sa ai ce discerne.

Tocmai de aia si-am pus intrebari asupra articolului.

GenOm,

Sunt sigura ca a fumat ceva...

Sentinel,

Am vazut filmul documentar, The Secret, si mi-a placut. Ce sa zic. Sunt indoielnica.

Insa sunt atatea lucruri, filozofii, stiinta etc., ce noi nici macar nu putem cuprinde, intelege totul, cu creierul nostru - suntem la un stadiu in care - puterea cunoasterii si imaginatiei se opreste la Big-Bang, dincolo de care totul ne ramane un mister / o enigma. (spre exemplu)

| harciog a răspuns:

Nu-ti pot decit multumi frumos pentru articol,mi-a placut enorm,cind voi avea timp voi accesa linkul,dar in legatura cu intrebarea,voi reveni la vechiul proverb in forma taraneasca"cite bordeie,atitea obiceie", cite capete atitea moduri de gindire, atitea acceptari si tot atitea negatii cu minimum de abtineri.Multumesc inca o data, o zi buna.

| Sentinel a răspuns:

"Autorul menţionat vorbeşte despre existenţa unei Legi Universale, numită Legea Echilibrului"
Este vorba despre Legea Atractiei, descrisa in filmuL Secretul, care este totuna cu Karma si proverbul romanesc "Ce tie nu-ti place altuia nu-i face" precum si "Cine seamana vant culege furtuna". Nu e greu sa-ti folosesti putin creierul din dotare si inteligenta dintr-ansul. Mai mult curaj!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Eh, n-am citit toata polologhia aia, ca mi-e lene la ora asta. Da' aia cu dispretul e o timpenie debitata de un bou. Nu stiu de ce l-ai luat in seama. Sa fim seriosi. Eu dispretuiesc, de exemplu, parlamentarii care chiulesc sau merg la sedintele alea doar sa se scobeasca in nas. Deci nu-i dispretuiesc degeaba, ci pentru ca sint putori. Pai de ce legea aia a compensatiei m-ar arunca pe mine in dizgratie ca nu-mi plac putorile si nu i-ar arunca pe ei in strada, ca au profitat de situatie ca sa traiasca pe spinarea poporului ca niste trintori?

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ai făcut karate? big grin

| JeSa explică (pentru anonim_4396):

Dar ce conteaza ce sport am practicat si facut eu, atat timp cat unul nu stie sa respecte pe ceilalti?