Animalele fac ceea ce fac, dar nu știu ce fac.
Unii oameni religioși, când nu înțeleg explicația unor fenomene, îl bagă, vorba lui RAY, pe Dumnezeu în toate. Simplu, și cu asta au scăpat. Dacă îi întrebi cine e Dumnezeu, unde e, de unde știu că e, cam dau din umeri. Spun ei ceva acolo, dar foarte neclar și foarte confuz. Dar oamenii de știință cum fac? Rămân uimiți de comportamentul unor păsări sau animale și, pentru că trebuie să dea o explicație, bagă și ei "instinctul", bun pentru toate. Simplu, și au scăpat. Dacă îi întrebi ce e instinctul, fac tot cam ca cei menționați mai sus.
Voi puteți explica instinctul, așa încât să înțeleagă și un om obișnuit, omul de pe stradă? Oamenii, pentru a supraviețui, fac lucrurile pe care le-au învățat de undeva. Dar pe celelalte ființe cine le-a învățat?

Există o diferență fundamentală între știință și religie: știința se bazează pe dovezi empirice, pe observație și experiment, pe testarea ipotezelor și pe falsificarea lor dacă sunt incompatibile cu realitatea. Religia se bazează pe revelație, pe autoritate și pe tradiție, pe acceptarea dogmelor fără a le supune unei verificări critice.


Nu este adevărat că nimeni n-a fost prezent înainte, în timpul și după apariția Universului. Universul însuși a fost prezent și ne-a lăsat urme ale originii și evoluției sale, pe care le putem descifra cu ajutorul fizicii, astronomiei și cosmologiei.

Nu este adevărat nici că legile fizicii cunoscute de noi acum nu erau prezente la începuturi. Legile fizicii sunt universale și nu se schimbă în funcție de timp sau spațiu. Ceea ce se schimbă este starea Universului, care a trecut prin diferite faze de expansiune, răcire și structurare.

Nu este adevărat nici că nimeni nu poate explica cum dintr-un "punct" poate apărea Universul imens pe care îl observăm azi. Există mai multe teorii științifice care încearcă să descrie acest proces, cum ar fi teoria Big Bang-ului, teoria inflației cosmice sau teoria corzilor. Aceste teorii nu sunt simple speculații, ci se bazează pe date observaționale și pe modele matematice riguroase.


Vedem complexitatea mecanismelor și sistemelor care formează ființele vii, dar nu putem trage concluzia că au fost proiectate de un Proiectant SuperInteligent. Această concluzie este o iluzie, o eroare de logică numită argumentul designului.
Acest argument presupune că orice sistem complex trebuie să aibă o cauză inteligentă, dar nu explică cum a apărut acea cauză inteligentă, care ar trebui să fie și ea complexă. Acest argument duce la o regresie infinită: cine l-a proiectat pe Proiectant? Și cine l-a proiectat pe cel care l-a proiectat pe Proiectant? Și așa mai departe.

Există o altă explicație pentru complexitatea vieții: evoluția prin selecție naturală. Această explicație nu se bazează pe întâmplare, ci pe un mecanism simplu și elegant: variația genetică și diferențiala de succes reproductiv. Genele sunt unități de informație ereditară care se transmit de la părinți la urmași cu o anumită fidelitate, dar și cu o anumită probabilitate de eroare (mutație). Aceste erori pot produce noi variante genetice, care pot conferi organismelor portatoare avantaje sau dezavantaje în mediul lor. Organismele cu avantaje se vor reproduce mai mult decât cele cu dezavantaje, astfel încât genele lor vor deveni mai frecvente în populație. Acest proces duce la adaptarea organismelor la mediul lor și la diversificarea speciilor.

Evoluția nu este o credință, ci un fapt susținut de numeroase dovezi din diferite domenii ale biologiei: paleontologie, anatomie comparată, embriologie, biogeografie, genetică, biochimie etc. Aceste dovezi arată că toate formele de viață au o origine comună și că au evoluat prin ramificare și modificare de-a lungul a miliarde de ani.