Depinde. Nu stiu cum te poate motiva un bolovan receptionat direct in cap. In schimb, odata ce ai primit un sut in fund, parca mai e loc de-un pas inainte. Odata ce dispare curajul, dispare si motivatia. M-as risca la inca un posibil sut in fund, dar, parca, cand vine vorba de bolovan, hmmm...motivatia la o parte si stau cuminte in banca mea. N-ai nevoie de suplinitor, ai nevoie de-un alt plan, ceva mai bine conceput. Plan care sa omita eventualele lovituri imediat ce-a fost elaborat. Nu vrei bolovani in cap, ocolesti muntii. Nu vrei suturi in fund, fii atenta la ceea ce se petrece in spatele tau.
Eşecul motivează o persoană, în cazul în care aceasta are voinţă. Dacă este genul de persoană care renunţă după prima nereuşită, slabe şanse să mai încerce. Perseverenţa şi orgoliul personal ajută la nerepetarea acestor eşecuri. Există motivaţie intrinsecă şi extrinsecă, iar în majoritatea cazurilor, amândouă ne impulsionează fără să ne dăm seama.
Nu cred ca "ar trebui", nimic. Depinde de la persoana la persoana.
Spre exemplu, daca am un esec serios, sau mai multe mici, timp indelungat, la un moment dat, ma deconectez de absolut tot cateva zile, iar apoi o iau de la capat cu forte proaspete.
Important este sa nu te "agati" de nimic si sa fii flexibil in gandire.
eu cred în Dumnezeu,deci trăiesc practic într-un eșec continuu,pentru ca,na, e vorba de Dumnezeu care a creat cerul și pământul și pe noi toți!
m-as îngrijora dacă mi-ar da prea multa atenție
deci, părerea mea : singur nu poți reuși
@a1doru dacă e vorba de tipare comportamentale:e fantastic de greu sa ieși din ele,pentru ca,din câte știu eu, oamenii sunt practic incapabili de a renunța la ceva, fie chiar și o eroare de comportament, ei pot doar sa o înlocuiască cu altceva
Eu cred ca dorinta motiveaza si nu esecul. Daca iti doresti cu adevarat ceva, indiferent de cate ori pierzi, o sa mai incerci odata... pana ai sa reusesti, problema intervine, cand dupa cateva esecuri, iti mai ramane sau nu motivatie pentru obiectivul pe care vrei sa-l atingi.
Decat sa cauti ''o alta motivatie''.un suplinitor,etc, mai bine ai incerca sa gasesti care au fost cauzele esecului. daca stii cauza, poti evita foarte usor esecul.
Eșecul reprezintă un pas înainte spre succes. Aici depinde foarte mult și de percepția persoanei respective, de felul în care percepe ea "eșecul":
1. Pozitiv: Adoptă și dezvoltă comportamentul unei persoane reziliente și optimiste, trecând cu ușurință peste provocările vieții.
SAU
2.Negativ: Comportamentul persoanei tinde spre o denaturare și o degenerare psihică accentuată de factorii exteriori. Urmările sunt: stări depresive, de anxietate socială ș.a.m.d.
Oamenii sunt mereu buni în motivarea unei persoane, eu merg pe ideea că este mai important să ajuți pe cineva decât să-l tragi în jos bătându-ți joc de respectiv. Doar că, din păcate, majoritatea oamenilor tind spre a înjosi mai tare pe cineva în loc să-l ajute, ceea ce e dureros.