Aşa se întâmplă logic,
plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva
totul e logic
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?

Spre pa, pa, tu, tuuuu...

Adica daca ne miscam ontologic in "devenirea intru devenire" si nu in "devenirea intru fiinta"? Nu stiu daca logica piere in acel moment. Din moment ce presupui ceva deja te misti logic.

Daca nu sosesti nicaieri poate nu ai plecat, poate ai doar impresia ca ai plecat, ai impresia ca te duci - te invarti intr-un cerc, ajungi de unde ai plecat
spre acel loc pe care-l numesti nicaieri desi pare ilogic doar pentru ca simti sa te duci acolo are sens si devine logic in momentul in care pleci din nou

Foarte interesant ce scrii. Sunt convins ca fanCIRESARI nu a prins ideea.

Cred ca spre boala alzheimer.

Aceasta este intrebare pentru categoria Stiinte&Filosofie. Ai putea de asemenea sa fi si mai explicita. E clar ca nu putem pleca undeva fara sa nu avem o destinatie si chiar daca nu ne propunem destinatia, tot ajungem undeva, si poate ca nu acolo unde ne-am dorit, insa ajungem. Daca totul ar deveni "ilogic" cum ai spus si tu, e destul de evident ca din moment ce e ilogic, nu poti pleca fara sa ajungi undeva. Nu se poate, nu are niciun sens.

Profundă idee si fără îndoială că e și una filozofică. Am citit-o de două ori pentru ați putea răspunde cât mai apropiat.
Logica reiese din introducerea întrebării și de asemenea există logică si în lipsa unei destinații predeterminate. Poate ca unii nu vor să ajungă ( sosească ) nicăieri căci își schimbă destinația de fiecare dată, " călătorind " doar de dragul călătoriei sau să nu se oprească; poate că suntem doar niște musafiri nepoftiți în unele dintre opririle noastre și în aceste condiții, bunul simț ar trebui să ne determine să ne continuăm drumul.
Pe de altă parte, e adevărat ca de fiecare dată când oprim, putem afirma că am sosit într-un loc și cu siguranță că atunci când ne oprim din mărșăluit definitiv, ajungem la capătul unui drum iar la acel capăt nu va mai fi nimeni căruia să-i spunem : " am sosit! "

Spre infinit

Daca prezentare facuta de tine este in cea mai mare parte logica,intrebarea este ilogica. Iata si de ce,dupa umila mea parere:
-nu vad ce legatura are logica deplasarii in timp si spatiu, cu fericirea de care vorbesti la un moment dat?;
-daca ne deplasam in cerc, putem ajunge in acelasi loc, fara a face calea-ntoarsa, cum se zice, deci am mers fara a ajunge nicaieri.Asta ar fi singura situatie in care se poate raspunde, aparent logic, la intrebarea ta.Notiunea de nicaieri, neavand un corespondent spatial, nu poate fii folosita in intrebarea respectiva, decat metaforic.

Suntem trecatori pe pamant! Venim de departe, ne oprim pentru scurt timp, luam ceva informatii si mergem spre necunoscut, in speranta ca acolo este punctul de sosire si de mai bine.

Sa inteleg ca Paler s-a reincarnat in tine? Stii ce sunt alea drepturi de autor? Stii ce inseamna respect pentru creatia unui autor? Stii ce inseamna bun simt? Bravo! Ponta are urmasi.

In conditiile acestea, stimata domnisoara, n-aveti nicio intrebare. Mi-e mila de cei care viseaza la filosofie, dar nu-l cunosc nici macar pe Paler. O sa ajungem o tara de plagiatori "intelepti" doar pe Facebook datorita citatelor copiate de pe internet, nici macar din carti.