Este interzisa dar nu se aplica legea, se trece cu vederea, austeritate mare.Prost nu e cine cere si cel care da.
Bai Hombre, am zis la fel si m-au stupizat dusmanii...
Apache, când mă gândesc la câte o bătrânică cu ochi mari şi trişti, cu capul plecat de ruşine, care a fost nevoită să iasă pe stradă în speranţă că deseară va avea ce pune pe masă, pentru că statul nu e în stare să-i asigure un trăi decent, îmi este imposibil să spun "da".
Însă când mă gândesc la "haitele" de rromi care au invadat oraşele mari şi mai ales centrele şi parcurile lor, prin care nu mai poţi să treci fără să fii asaltat de zeci de copii trimişi la cerşit de "mafia stradala" sau adulţi perfect sănătoşi, care ar putea munci, parcă mi-ar plăcea să existe o lege, care să stopeze acest tip de trai/comportamend. Pentru că în cazul lor nu e (neapărat) o nevoia, necesitate, ci un mod de viaţă.
Apache, corect. Ar fi ideal aşa cum zici tu. Să sperăm că aşa şi o să fie într-o bună zi, când nu vom mai fi nevoiţi să spunem: "Daaa de unde? Doar trăim în România!".
Nu. Cum refuz sa votez un anume presedinte, pot, la fel de usor, sa refuz si un cersetor. S-a gandit cineva ca, odata penalizat, acel cersetor, oare nu se va transforma in hot? Adica, nu te mai intreb, nu-ti mai cer, ci ma impun prin forta sau viclenie, si-ti iau cat vreau, nu cat imi dai? Prea mult dramatizati. E usor sa iei masuri proaste, al dracu de usor. Oricat i-ai penaliza tot acolo or sa fie, pentru ca din asta traiesc, majoritatea. Stim cu totii ca omul este gata sa ucida pentru a se mentine in viata. Sau nu stim?
@NOname
Oricui ii este mila de acei batrani...dar de ce trebuie sa cerseasca?
Daca tot iti e mila de ei,atunci interzice cersetoria *si astfel scapi si de copii abuzati,si de romii care te asalteza in fiecare intersectie *,si creaza cente speciale unde oamenii pot dona,bani, alimente.etc oamenilor nevoiasi!
daca iti e mila de ei pe strada, atunci de ce sa nu le faci o donatie? ...acolo cat de mica, dar 1 leu de la un om, un leu de la un alt om ...si in final reusesti sa strangi o suma frumusica!
@MadnessCaffe
dar te-ai gandit ca oamenii aia pot sa fie victime in retele nationale/internationale ce abuzeaza de acele persoane?
... daca cersitul s-ar pedepsi si lumea nu l-ar mai practica, atunci oamenii aia ar scapa de retele si o sa poata fi ajutati prin intermediul unor campanii umanitare!
Gandeste-te putin...1 leu pe care il dai cand intalnesti un cersetor pe strada, poti sa il donezi sunand de ex la un numar ...si pana la urma tot ajuti cersetorul respectiv!
doar ca asa e mai uman, si cu mai putine riscuri de abuz!
S-ar impune o asemenea lege daca am fi avut un stat echitabil si egalitarist cu o economie puternica si servicii sociale la fel de puternice si universale asemeni modelului suedez --- cum nu le avem, fiecare se descurca cum poate!( la noi, chiar si statul "se descurca" cum poate!)
Macar sa fie impozitata, ca unii cersetori fac mai multi bani decat un muncitor.
Nu, as fi de acord sa li se dea amenda celor care dau bani cersetorilor, nu cred ca ar dori cineva sa ia amenda pentru asa ceva. Cersetoria exista pentru ca o incurajeaza cei care dau bani.
Nu.
Poate unii cersetori chiar nu au ce face...eu am vazut cersetori fara picioare sau fara o mana.
Daca ei nu pot munci si traiesc la mila oamenilor care le mai dau un leu, doi sa isi ia o paine cum crezi ca as putea fi de acord?
Ati fi de acord ca Apache sa fie respins oriunde incearca sa se angajeze si sa i se ia casa de catre stat si sa se aplice legea de mai sus?
@Apache
Si fac pariu ca pana face Basescu acele campanii umanitare cersetorii mor de foame si de sete.
Eu zic ca problema cu retelele poate fi rezolvata prin "recoltarea" cersetorilor de pe strazi si interogarea lor pentru prinderea sursei. Dupa aceea sa fie ajutati.
DA sunt total de acord. De cele mai multe ori cei la care le dai bani nici macar nu beneficiaza de ei, iar faptul ca ei primesc acesti bani ii face pe cei care ii exploateaza sa ii tina in strada. Este clar ca fenomenul ar trebui descurajat cu o astfel de lege, iar cei care nu au posibilitati materiale si nici nu pot sa munceasa ar trebui ajutati de stat prin venitul minim garantat plus de diverse organizatii non-profit care sa se asigure ca banii se duc intr-adevar la cine are nevoie de ei.
Sfatul meu: Decat sa dai banii la un cersetor mai bine faci o domatie la o organizatie non-profit, despre care e bine sa te documentezi un pic inainte ca sa te asiguri ca sunt seriosi.
@NOname Da, dar daca te gandesti ca batranica aia este obligata de o tiganca grasa cat casa sa stea in strada, iar seara vine si ii ia tot ce a strans si toate astea in schimbul la vr-un coltisor infect unde o tine si la o farfurie de mancare. Cersetoria este un fenomen organizat de exploatare a fiintelor umane la fel ca si prostituia, iar a da bani la un cersetor te face la fel de vinovat ca si atunci cand te duci si dai bani la un bordel in care prostiuatele sunt tinute cu forta. Am vazut cu ochii mei cu cersetorii din intersectia de la Apaca ii dau banii la tiganca aia de la colt care vinde flori. De fiecare data cand dai bani la cersetori ori este pacalit, in cel mai bun caz, ori faci un mare rau. Mai bine faci o donatie pentru o cantina a saracilor sau un adapost de noapte pe timp de iarna.
Buna
Bineinteles ca da.Despre mine am o viata minunata, dar uneori ma gandesc ca cei saraci nu vor avea ce am eu nici la Sfantu asteapta.Dar sincer eu am muncit mult si am facut bine.Nu am dezamagit pe nimeni(cred :-s ),dar in rest am luat note bune si m-am purtat frumos cu lumea.Dar cei saraci, in loc sa puna si ei mana pe munca, o tin spre buzunarele oamenilor.Dar unii chiar nu merita.Tot timpul cand vin de la scoala,o vad pe una "Dati-mi si mie bani de o paine" si imi pare rau ca are si un bebe, dar in alta zi o vedeam dandu-i bebelui Coca-Cola! Wha da fac iz dat? Ceri bani dar macar sa ai ce sa mananci, dar Coca-Cola.
Dar este o vorba:"Lenesul mai mult alearga". Acum asteptam sa vedem ce legi mai pun in aplicare parlamentarii romani.
Sper ca te-am ajutat
Nu. Nu-i incurajez, atata tot; se intampla sa traga de tine pe strada daca nu-i bagi in seama - asta detest.
SUNT DE ACORD ca majoritatea rromilor care cersesc, sa nu cerseasca de la mine, care n-am macar pentru mine, ci sa mearga sa ceara de la neamurile lor cu palate si kg de aur!
Cerșetoria e interzisă oricum, că se practică în continuare, asta e altceva. Da, de acord. Unii fac milioane bune prin asta, și nu fac decât să stea toată ziua, iar alții muncesc pe bune pentru aceiași bani și asta nu e corect!
Daca noi nu am incuraja cersetorii, atunci ei n-ar mai fii. Oricum retelele de cersetorie sunt mult prea bine inradacainate pentru a face ceva acum... Din pacate ei spun o poveste trista si anume ca suntem la pamant si ca nu avem solutii pentru oamenii strazii Dupa ce ca nu mai au casa, masa, familie, bani mai ii bagi si la puscarie, iti dai seama ce iese... Ar trebui infiintate mai multe centre de reabilitare, dar bine puse la punt pentru cei care chiar sunt cersetori fara adapost, nu cei cu slujba de "cersetor"(vezi Filantropica)
Da, bietii oameni saraci dupa ce ca mai incearca sa traiasca (ma refer la aia care nu-si iau tigari si bautura) sa i mai si pedepsim!? si daca un biet copil e pus de parinti sa cerseasca trebuie pedepsit? trebuie pedepsiti doar cei care profita de copiii lor si isi iau tigari si bautura. dar nu toti sunt asa.
Da. dar sa se aplice tiganilor si boschetarilor care in loc sa se duca sa munceasca, cersesc. Batraneilor care saracii, n-au bani nici de o paine ar trebui ca statu sa le acorde sprijin si mancare.Dar statu face un rahat in Romania.
Buna! In primul rand, vorba unei persoane de "mai sus", dai bani daca vrei, nimeni nu te obliga.In al doilea rand, sunt multi copii care sunt obligati de parinti sa cerseasca.Acestor copii ce le poti face? Cum sa-i pedepsesti? In mare parte, nu, nu sunt de acord sa fie pedepsita cersetoria(dar depinde de pedeapsa).Cat despre intrezicerea ei, cersetoria este infractiune, conform Codului Penal! Se pedepseste cu inchisoarea de la o luna la trei luni sau, bineinteles, cu amenda. Bafta!