Cand eu cobor scarile (semi constient), eu ma grabesc sa le cobor ca stiu ca am de ajuns undeva, eu nu ma grabesc sa fiu teleportat de Sfantul Scotty.
Traim un stress, un mare stress, momentan majoritatea dintre noi supravietuim, pana la trait mai este mult.
Ideile cu tenta revelatoare vin pe la ore tarzii si incep asa "de maine...", de prea multe ori acolo se opresc stranuturile mintii dupa ce isi aduce aminte de Carpe Diem.
Nu stim cand vom murii, dar stiu cate scari sunt pana jos, fara factorul temporar definit normal ca umblam ca niste orbi si ne trezim la o varsta in care suntem neputinciosi sa mai facem ce ne-am propus intr-o noapte de iunie cand ne-o palit inspiratia(dupa ce ne-am tras un plici in fata ca am simtit un tantar pe frunte).
Stim cu totii ca o sa murim, speram doar sa realizam macar 1% din bucket list-ul nostru pana atunci.
In viata urcam treptele, nu le coboram! Iar cand ajungem sus (nu stiu cat de sus), cadem brusc!
Anumiti indivizi prefera sa creada ca la parter ii mai asteapta un numar inombrabil de trepte, lucru ce nu poate fi contestat, pentru ca nimeni nu s-a intors sa ne spuna daca este asa sau nu. Cand crezi ca scara este infinita nu te mai gandesti la cate trepte ai coborat si cate mai ai de coborat.
Ne place sau nu recunoastem, toti avem momente in viata cand ne credem nemuritori, sau poate ca ceva se va intampla si noi vom scapa..sunt creeati sa trecem mai departe de gandul asta sfasietor si sigur.
"suntem creeati"? Nu ma refer la gramatica (ca se scrie creati), ci la ideea in sine.
Vrei sa-ti dai importanta sau chiar te intereseaza ideea in sine, sa stii ca nu gust absolut oamenii ipocriti si infatuosi, si tu cel putin pari asa nevinovat.o spune insasi intrebarea in sine. nu-ti mai increti fruntea cu ganduri ce nu sunt de seama ta si nu mai face pe filozoful in lanul de secara ca nu te prinde nici macar un pic..nu profita de-o ratacire a mea de moment sa pari superior sau sa creezi impresie fetelor inccesibile.
Mai Fat-Frumos, singurul care vrea sa impresionezez fetele pe aici esti chiar tu! Se vede clar din raspunsurile tale, ca sa nu mai vorbesc de poza ta de profil. Inainte aveai una si mai penibila, chiar am vrut sa o raportez!
Deci, mai usor cu jignirile, Mister Univers!
Da nu trebuie sa o traiesti cu veselie ca si cum nimic nu se va intampla, ci sa o traiesti cu placere si sa te bucuri ca ai parte de ea. Tocmai asta e problema, ca ne imaginam urcusuri si coborasuri, tinem departe gandul ca ni se va intampla si noua pana realizam ca nu maai suntem pustani si atunci incepem sa ne facem viata amara ca, vezi Doamne, vom muri intr-o zi. Noi nu intelegem nici pe departe complexitatea vietii si a mortii, nici macar nu ne straduim cat de putin. Avem doar ideea ca e ceva rau Bu-Hu-Hu (!) care ni se intampla pe nepusa masa, este cu totul nedrept si foooooarte trist. Ce e trist in asta?
Păi tu şti când ai să mori sau cât mai ai de trăit? Am avut un prieten ce a murit în drum spre starea civilă(se căsătorea), te loveşte când ţi-e lumea mai dragă.
Trăeşte-ţi viaţa, nu te gândi la ea.
Toti stiu ca viata trece repede, majoritatea oamenilor se gandesc la asta si se intristeaza.
Dar cel mai bine e sa o traiesti la maxim! Daca tot e scurta...de ce sa ne complicam prea mult(recunosc ca uneori ma complic, dar din ce in ce mai rar)?!
Deci, traieste-ti viata!
Si cum ma rog ar trebui sa-ti traiesti viata `la maxim`?
Eeeh...gandesti prea mult.
Cred ca este usor sa-ti dai seama!
Cel mai important este sa faci ce-ti place(sau ti-ar placea)cel mai mult, indiferent ce!
In al doilea rand...ce mai conteaza?!
Ma vei contrazice, asa ca imi cer scuze ca am raspuns...sau nu.
CrucifiedCountess întreabă: