Aveam o discutie zilele astea cu bunicul meu, care are 75 de ani,el fiind un batranel muncitor (toata viata lui a muncit pe santier,iar la batranete cu ale agriculturii,ca la tara),nefiind prea instruit in ale cunoasterii,in care l-am intrebat:"Tataie,tie ti-e frica de moarte?" La care el : " Nu, de ce sa-mi fie...Scap de chinu' asta". Iar eu il intreb:"Care chin,ca muncesti oare? Eu de cand te stiu am obeservat ca iti place foarte tare aceasta munca gospodareasca,cat si cea de la camp si esti foarte implicat,nu consider ca ar fi un chin pentru tine,si daca ar fi un chin,ai putea foarte usor sa renunti,dar stiu ca nu poti pentru ca nu este un chin". Si ma gandeam astfel la sensul vietii. Dupa ce treci peste frumoasele perioade ale vietii precum:copilaria,adolescenta,studentia,perioada in care esti parinte,si in cele din urma varsta batranetii cand ies la iveala reumatismele si neputinetele,mai de tot felul. Si intreb:daca acum cat suntem tineri suntem nepasatori de viata (unii dintre noi) si trecem prin ea ca gasca prin apa, la batranete oare cum o fi? Putem sa induram cu usurinta batranetea? Ce motivatie poti sa ai atunci?

De unde sti ca vom apuca batranetea?

Motivația va fi întotdeauna reprezentată de familie.

Bunicatu face chestiile ce ai spus nu din placere ci din obisnuinta, te asigur de asta.Si daca ar inceta sa mai faca si astea atunci ce iar mai ramine? Ar fi si mai nasol pentru el.nu cre ca e vorba aici ca si-a pierdut perechea ci mai degraba pur si simplu a obosit de atita viata.sint unia care pur si simplu obosesc, nu mai au nimic nou de facut, sau cel putin ei personal nu mai sint capabili de ceva nou si ca urmare normal ca esti plictisit de moarte.te plictisesti citeoata voarba aia si cind esti tinar dapai cind mai toate te lasa.metabolismul este cel responsabil cu chestiile astea.metabolismul scade pe masura ce inaintezi in viata,la unia mai brusc,la altii mai lent si cam asta e,te simti obosit, prafuit, prapadit, lipsit de forta, chiar si sa mai gindesti devine ceva obositor.Si cred ca de aia spune cea spus.insa sincer chiar si asa omul nu trebuie sa se lase doborit de chestia asta, trebuie sa lupte.sa renunti asa la viata asta nu arata ca ai fi o persoana normala.scuze ca iti spun dar oamenii cu asemenea gindire sint nitel cam labili psihic.si un batrin din ala de 150 de ani cind apare moartea el se agata de orice cu disperare sa nu plece, oricine este speriat de moarte si nu ar vrea sa dispara indiferent cit de batrin ar fi.Restul care au astfel de ginduri au ceva nu stiu daca probleme dar oricum ceva nu le merge acolo sus cum trebuie.

Cand viata devine un chin trebuie sa gasesti un motiv pentru a trai.Nu conteaza daca am 70 de ani daca sunt impreuna cu femeia pe care am iubit-o toata viata. Oricat de grea ar fi munca, daca o am pe ea, viata e ca un eden si ar trebui traita in orice fel! daca pierzi motivul de a trai atunci viata devine un chin.
cel mai probabil bunicul tau va vede pe voi familia motivul lui de a trai, dar totusi nu mai e legat atat de tare de aceasta lume

Eu am obervat ca in estul europei moartea e privita, in general, ca un prieten care a venit sa te scape de chinurile vietii.
Ca sa raspund si la intrebare. Eu cred ca depinde foarte mult de bani. De exemplu eu mai bine as muri decat sa traiesc cu o pensie de 3 lei.
Si ca motivatie cred ca ar fi aceeasi de acum.
Dar nu cred ca voi avea aceeasi mentalitate deci nu pot spune 100% ce voi face.

Esti deprimat, incearca sa bei o sticla de vin cu lingurita