Avem acum în Bucureşti o grandioasă catedrală. Aruncând o privire în istorie, am văzut că în toate timpurile şi în toate locurile oamenii au ridicat edificii destinate închinării la divinităţi. Nu numai comunităţile de oameni analfabeţi şi primitivi, ci şi cele civilizate. Cine erau mai civilizaţi decât grecii în antichitate? Aveau matematicieni, filosofi, dramaturgi, arhitecţi. Ei au fost şi primii care au conceput ideea de democraţie. Şi, ce să vezi? Au ridicat un templu extrem de costisitor în oraşul Olimpia, unde l-au aşezat pe Zeus în toată splendoarea lui. Cu ce scop? Ca să i se închine. Erau romanii civilizaţi? Cum să nu. Şi tot Imperiul era plin de temple şi de statui. Iar oamenii se închinau cu pioşenie. Ce credeau romanii şi ce credeau grecii? Sperau şi ei că închinarea va conduce la "mântuirea neamului"? Care neam? Neamul cui? Pe lângă greci şi romani, toate celelalte state şi stătuleţe, triburi, grupuri, grupuleţe ridicau temple şi se închinau. Tot o mântuire probabil aşteptau şi ei. Ce altceva? Dar mântuirea n-a venit. Tăvălugul istoriei şi al războaielor i-a amestecat cu pământul pe cei mai mulţi. Unde a fost Apolo, unde a fost Diana şi toată pleiada de zei, ca să le întindă o mână de ajutor? Pe parcursul Evului Mediu a fost la fel. Şi uite că şi în prezent. O omenire iraţională? Ridicolă? N-aş generaliza, pentru că şi eu fac parte din omenire. Încerc să înţeleg. Aveţi voi o explicaţie? Şi ce ne rezervă viitorul în privinţa asta? Tot temple, tot statui? Tot speranţă de mântuire...a neamului?

E efectiv oribilă măcar de arăta decent catedrala
Oamenii mor, deci le va fi mereu frică de moarte, ca atare vor avea nevoia de ideea de viață după moarte, aceea divinitate care le asigură asta.
Lucrurile se transformă, dar sămânța e aceeași, templurile sublime din antichitate comparate cu azi, e posibil ca să nu mai existe ideea de templu cum e acum, dar tot va fi o formă a credinței în ceva.
( răspuns dat de un agnostic totuși dar na )

Filozoful francez Joseph de Maistre spunea "Oriunde gasesti un altar, acolo exista si o civilizatie"

Mircea Eliadea (si nu numai) spunea ca orice popor care a trait vreodata pe planeta asta a diferentiat intre sacru și profan. Altarul este locul central al sacrului. Templul sau biserica este locul in care comunitatea se întalneste cu altarul. Locul in care profanul se întalneste cu sacrul.

Cand un om spune ca e ateu niciodata nu îl cred. Nu exista atei în adevaratul sens al cuvantului. Exista doar oameni care nu isi cunosc proprii dumnezei.
Fiecare dintre noi avem o idee de sacru, fie ca suntem constienti sau nu de asta. Fiecare dintre noi credem intr-un set de mituri care ne conduc deciziile. Fiecare avem ritualuri.
Viitorul va fi precum trecutul. Religios. Care religie? Asta ramane de vazut.

Catedrale...un fleac, aproape orice oraș amărât are.
Dar câte orașe se pot lăuda că au cartofi trași în țeapă?

Templul degeaba este construit pentru popor, daca nu si-l construieste fiecare in interior.
Prin sec XII, XIII au existat cavalerii templieri care se autointitulau "soldati ai templului lui Solomon". Bineinteles, ei se refereau la templul interior, nu la o cladire care a existat cu o mie-doua de ani in urma. Ei voiau sa spuna ca pastreaza vie traditia spirituala a acelor vremuri vechi, care le permitea sa ajunga la Dz. Ei stiau cum sa cladeasca "templul" in inima. De unde si autosesizarea papilor si regilor, care si-au simtit amenintata autoritatea si au cauzat dizolvarea ordinului templier.

De ce nu oricine se mantuieste? Pentru ca Dz nu primeste pe oricine. A spus-o Iisus, chiar si Buddha; amandoi au avut fraze asemanatoare legat de asta (daca le gaseste cineva, sa le posteze). Ceva de genul: "dintr-o mie care Ma cauta, o suta Ma gasesc, zece Ma urmeaza si doar unul este al Meu".
Intr-o mie de ani cei care se ridica cu adevarat, probabil se numara pe degete.