Avem majoritatea(cel putin asa imi place sa cred)o anumita experienta a unor trairi adolescentine.In momentul in care esti suferind in dragoste se gasesc imediat psihologi sau mult mai experimentati sa dea sfaturi, sa fie un fel de mentori (chiar ma uit si la mine citeodata si nu-mi vine sa cred) fara a tine seama ca ei nu sint implicati emotional ca persoana in cauza. Ei bine, vorbesc doar ca un presupus "suferind"; Cind ne ajutati cel mai mult? In momentul cind ne dati sfaturi sau in momentul cind doar ne ascultati avind in vedere ca avem nevoie de exteriorizare?
Se spune ca cei care gandesc la rece, pot fi de mare folos. Daca te exterorizezi si sfatuiesti, ideal ar fi s-o faci cu un personaj care a trecut prin ce ai trecut si tu. Dar bine, si aici apar bube, pentru ca nu toti simtit dragostea la fel si evident ca sfatul il dam pe baza a ceea ce am simtit si experimentat noi, deci tot subiectivi intr-un final. Dragoste adolescentina. Pot sa-i zic "dragoste prematura"? Stii de ce-i zic asa? Pentru ca-i lipsita de concesii. In adolescenta nu prea stii ce-i aia viata si nu prea vad cum ai intelege un sentiment atat de profund precum iubirea. In adolescenta, in mare parte, se dramatizeaza. Il vezi pe "iubi tau" cum se uita la x, gata, imediat ti se apleaca si mai ca intri in depresie. Lipsa de maturitate. Eu am inteles ca iubirea pleaca din suflet, dar stiu ca-i nevoie si de invocarea creierului pentru a o intretine. Cand va ajutam cel mai mult? Nu-l pot numi ajutor intrutotul, ci doar partial. O incurajare, o sustinere si nimic mai mult. Intrutotul va ajutati doar singuri o data cu trecerea timpului. Deveniti lupi si vulpoaice batrani/batrane si invatati sa va ingrijiti singuri "ranile". Viata asta te invata, draga rozatorule, numai sa pleci urechea la "spusele" ei.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Adolescenta ne poate marca pe cate unii pentru intreaga viata. Dorim cateodata sa impartasim aceasta si cu ceilalti. Cine doreste sa scrie despre asta, este liber sa scrie. Site-ul nu pune niciun fel de cenzura in acest sens. Nimeni insa nu este obligat sa citeasca, sau daca o face, probabil ca in cele mai multe cazuri el este cel care a pus intrebarea. Sfat, este un cuvant poate nepotrivit pentru a defini raspunsurile date. Mai degraba dezvaluire a unor experiente unice de viata, care desigur au trecut prin filtrul propriei educatii, al trairilor personale, al oamenilor care-l definesc pe cel care a postat raspunsul. De aceste imprejurari cititorul trebuie obligatoriu sa tina cont. Pana la urma este vorba doar de viata personala, pe care ne-o construim tot asa cum ne-o dorim, avand liberul arbitru la indemana. Oricum, intrebarea este de felicitat. Caci exista mult adevar in ea.
Răspunde
Cand te ascult, incercand sa te inteleg, cu un ranjet pe care n-o sa-l pot ascunde in veci. Bineinteles ca n-am ajuns niciodata la performanta de a intelege pe unu' ce sufera din dragoste, da' inca mai incerc. Astia-s preferatii mei; singura categorie de suferinzi care ma amuza.
In fond, suferinta asta din dragoste mai depinde si de structura psihica a fiecaruia. Toti am suferit, mai devreme sau mai tarziu, o deceptie in dragoste. Dar, majoritatea celor normali la creierii capului sufera, se intristeaza pentru un timp, dupa care trece mai departe.
N-am sa-i inteleg in veci pe aia care-si pun streangul de gat (sau variante), la 15-16-17 ani, pentru ca i-a/le-a parasit "iubirea vietii". Iar astia sunt exact cei care, desi ar avea mare nevoie de un sfat, sau macar de un umar pe care sa boceasca, nu apeleaza la nimeni.
Se stie ca sfaturile sunt facute ca sa fie date, nu urmate. In situatii ca cea expusa de tine, se pot da nenumarate sfaturi, cu conditia ca cel care se confeseaza sa fie capabil sa inteleaga un sfat sau o parere.
Din pacate, cei mai multi parc-ar fi intorsi cu cheia; o tin pe-a lor, ca viata li s-a sfarsit, ca nu vor mai iubi niciodata etc. Ideea e sa le bagi in cap o chestie: istoria se repeta.
Deacord cu @ardnaxur1961... depinde de structura psihica a fiecaruia. Ideea e ca prin experiente si trairi tocmai asta sa faci, sa-ti consolidezi o asemena structura, care sa-ti fie tie benefica, sa-ti fie caracteristica, sa o modelezi grijuliu si atent, astfel incat sa ajungi la un moment dat, ca tu insuti sa fii cel/cea, din care sfaturile cele mai de pret si valoroase, sa izvoreasca (pentru ca apar din directia cuiva, care cunoaste si simte cel mai bine, exact ceea ce trebuie sa simta si sa cunoasca pentru a da un sfat, in contextul care trebuie). Asta se numeste intelepciune si se cultiva, in paralel cu maturitatea si dezvoltarea intelectuala, in primul rand, prin invatarea a cat mai mult posibil din orice experienta (pana si absenta unei experiente este o experienta) si prin nerepetarea, nu numai a aceleasi greseli de mai multe ori, dar si a modurilor de gandire care pot duce spre "materializarea" unei asemenea greseli sau a uneia inrudite, lucru posibil gratie discernamantului.
O analogie pe care eu am nascocit-o si care mi se pare adecvata, e una intre un/o "suferind/a in dragoste" si un "student/a la medicina", respectiv, studentului/ei la medicina nu i se va mai face rau/greata/discomfort/etc. la vederea cadavrelor/bucatilor de cadavru, in laboratoare, in timpul disectiilor/autopsiilor, in momentul in care el/ea, decide sa se ridice si sa priveasca intregul fenomen din ansamblu, respectiv ca pe niste materiale didactice necesare in formarea/intaririi/instruirii lor pe viitor. La fel si cu "suferindul/a in dragoste", va scapa de durere/suferinta, in momentul in care se va distantia, intr-o pozitie neutra fata de intregul fenomen si va privi totul dintr-o perspectiva neutra, astfel incat sa invete cat mai mult, atat pentru a-i fi util pe viitor, cat si pentru a-l "intari/instrui/invulnerabiliza" pe viitor, nu e usor, dar adaptarea si flexibilitatea constienta, draga harciog, principiile pe care functioneaza mintile noastre.
Psihologii, din punctul meu de vedere ar trebui sa se ridice putin "peste" nivelul problemelor de genul acesta, in cazul deceptiilor cei mai buni psihologi, fie ca realizam sau nu, suntem noi insine, durerea si suferinta specifica, dispare multumita alegerilor noastre de a gandi intr-un fel/de a reactiona intr-un fel, nevoia de exteriorizare, exista si ea, insa ca un aspect colateral, nicidecum ca o solutie, insa este foarte bine daca exista cineva care sa doreasca sa asculte (de preferinta non-contracost).
Doamna andraxur are dreptate,lasa roboti si nu te mai gandii la separare capului de trup,te indragostisi lulea? cu toate ca postarile tale nu par a fi de la o persoana mezina, mai bine sa fiu criticat la virsta mai mica decit la virsta cind ni se aprind calcaiele din cauza asa zisei iubiri, si sa imi dau seama ca acea critica este un sfat pentru mai tirziu si sa-mi dau seama ca drama lui romica si a julitei a fost inventata
Este mai bine când cineva te ascultă.
Asta te eliberează,te scapă de o povară sufletească pe care prea mult ai îndurat-o.
Sfaturile nu ţii mereu cont de ele,dar dacă te ascultă cineva atunci când ai nevoie de asta, contează mai mult, decât mii de sfaturi.
Acum depinde şi din ce perspectivă priveşti tu lucrurile.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
