| zorialbi a întrebat:

Aveti curaj sa spuneti ca nu aveti nevoie de Dumnezeu? Am primit un mail cu urmatoarele exemple:
John Lennon: Cu cativa ani inainte de a muri, intr-un interviu pentru o revista americana, el a declarat: "Crestinatatea va lua sfarsit, va disparea. Nu este nevoie sa imi sustin aceasta idee. Sunt sigur. Nu am ce spune despre Iisus, insa cei ce-L urmau erau oameni prea simpli, astazi noi suntem mai cunoscuti decat El" (1966). Lennon, dupa ce a declarat ca membrii formatiei Beatles erau mai cunoscuti decat Iisus Hristos, a fost impuscat de sase ori.
-Tancredo Neves (Presedinte al Braziliei ): In timpul campaniei prezidentiale, acesta a declarat ca, daca ar obtine 500.000 de voturi din partea partidului sau, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea indeparta de la Presedintie. Bineinteles, a obtinut voturile, insa s-a imbolnavit cu o zi inainte de a deveni presedinte, apoi a murit.
- Cazuza (Compozitor, cantaret si poet bi-sexual): In timpul unui spectacol in Canecio (Rio de Janeiro), in timp ce isi fuma tigara, a pufait fumul in aer si a spus: "Doamne, asta e pentru tine." A murit la varsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, intr-un fel groaznic.
-Cel care a construit Vasul Titanic: Dupa ce s-a incheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a intrebat cat de sigur era Vasul. El a raspuns cu un ton ironic:"Nici chiar Dumnezeu nu il poate scufunda". Cred ca stiti cu totii ce a urmat...
- Bon Scott (Cantaret) Fostul vocalist al formatiei AC/DC. Intr-un cantec din 1979, el spunea: "Nu ma opriti: ma indrept pe drumul meu, pe drumul care duce in infern". Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost gasit mort, inecat cu propria voma.
- Christine Hewitt (ziarista si redactora de emisiuni de divertisment din Jamaica) a declarat ca Biblia (Cuvantul lui Dumnezeu) este cea mai proasta carte scrisa vreodata. In iunie 2006 a fost gasita arsa in masina proprie.

Răspuns Câştigător
| JeSa a răspuns:

Zorialbi,

Aşa este. Există foarte multe motive/cazuri ce au determinat pe oameni să creadă că un Dumnezeu, cu adevărat EXISTĂ. De pildă, în mod normal, Dumnezeu nu poate să fie văzut, atins sau interceptat cu ajutorul radarului. Dumnezeu are grijă de fiecare în mod distinct, astfel încât viaţa noastră să aibă un sens. Iar lipsa lui Dumnezeu, ar însemna ca viaţa noastră, să fie lipsită de semnificaţie, ca atare... :)(evident - nu este, are semnificaţie!)...deci, nu este bine să-I judecăm natura, ci mai bine este, să se progreseze/găsească răspunsurile, prin credinţa lui Dumnezeu. Prin urmare, NU am curaj, să neg existenţa lui Dumnezeu.

Să vă expun, tuturor, nişte informaţii - despre "PĂCATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT", ce se găsesc:) la acest - linck, http://www.crestinortodox.ro/comunitate/group.php?group_id=245 :
"- Nu cumva ai avut incredere prea mare in mila lui Dumnezeu si ai zis ca el este Milostiv si te va ierta mereu si ai amanat pocainta din an in an pana tarziu?
- Nu cumva te-ai deznadajduit de mila lui Dumnezeu, zicand ca poti pacatui mereu ca tot nu te va ierta Dumnezeu?
- Nu cumva ai intristat pe Duhul Sfant stand impotriva adevarului, adica socotind Biblia scornituri mincinoase, sau hulind Sfintele Taine, injurand de Grijanie, de Dumnezeu, de Biserica si de cele sfinte?
- Nu cumva ai zis despre Maica Domnului peste care s-a coborat Duhul Sfant ca a mai avut copii si ca nu a ramas Fecioara dupa nastere, ci este o femeie ca toate femeile, cum zic sectantii?
- Nu cumva ti-ai impietrit inima si ai stat nepasator la predicile din Biserica si la chemarile dumnezeiesti, prin semne si minuni ce s-au facut?
- Nu cumva ai stat impotriva preotilor evlaviosi care au propovaduit dreapta credinta si ai ras de ei, sau i-ai batjocorit zicand ca-ti merge rau ca ti-a iesit popa inainte?
- Nu cumva ai stat impotriva copiilor sau la altcineva, care s-au hotarat sa urmeze serios credinta si i-ai batjocorit zicandu-le ca au innebunit, ca s-au prostit, ca s-au ratacit, sau i-ai parat la lume, ca sa fie dispretuiti si huiduiti?
- Nu cumva din rautate ai dat invataturi la cineva contra dreptei credinte ortodoxe?
- Nu cumva te-ai lepadat de credinta ortodoxa si te-ai ratacit, trecand la vreo secta? :(
- Nu cumva ti-ai pus in minte sa te omori, sau chiar te-ai hotarat vreodata sa faci acest pacat cumplit? "

"Dumnezeu cu noi"!(Isaia 7:14) :)


45 răspunsuri:
| JeSa a răspuns:

Pentru anonim,

Când e să ne împotrivim, atunci plătim, cu ceea ce ni s-a oferit mai de preţ, cu VIAŢA,... evident, tot aici - per Terra...
Dumnezeu e mare!, le vede pe toatehappy

kongeriket
| kongeriket a răspuns:

Da, am curaj.
Nu am nevoie de personaje imaginare gen dumnezeu, allah, jahveh sau dracu' mai ştie care alte personaje de tipul ăsta a căror existenţă nu a fost demonstrată NICIODATĂ.
Eu cred în mine, în forţele proprii şi în REALITATE nu în comunicate de presă scrise acu' ţâşpe ani care sunt şi contradictorii pe deasupra.
Spun asta de 10 ani ori de câte ori am ocazia în special când creştini înguşti la minte mă seacă la melodie cu predici de tipul celei din întrebarea ta!
Şi da, biblia este într-adevăr una dintre cele mai proaste cărţi scrise vreodată. Lipsită de logică şi contradictorie!
Şi, John Lennon a avut dreptate! Creştinismul începe, din fericire, să se ducă din ce în ce mai jos.
Sper ca în 500 de ani să nu mai existe religie deloc şi lumea va fi mult mai bună!

| Vizitiul a răspuns:

Nu, Dumnezeu-Creatorul se afla in fiecare dintre noi, fara El n-am exista!

HepHap
| HepHap a răspuns:

Zorialbi, imi pare rau, cred ca tu si eu credem in alt Dumnezeu. Dumnezeul meu e cel al Crestinatatii, iubeste oamenii si nu se razbuna in parte, pentru declaratii personale.

HepHap
| HepHap a răspuns:

@zorialbi

Relatarile postate de tine nu erau despre oameni care au ajuns in iad sau rai, ci despre oameni care au murit in chinuri groaznice pentru ca, asa lasa articolul de inteles, au luat numele Domnului in desert. Articolul nu vorbeste despre judecata divina de la finele lumii, ci despre judecata divina din timpul vietii. Tu nu ai spus ca Dumnezeu se razbuna, dar articolul asta lasa sa se inteleaga. Cine nu crede din inima in Dumnezeu, ar trebui sa creada din frica, pentru ca altfel il bate Dumnezeu. Cine a pus cap la cap ideile de mai sus nu e un bun crestin.

| AvalohAlyn a răspuns:

Am vazut mai demult un documentar care demonstra ca nu exista coincidente.Referitor la articol, eu cred la fel ca ceilanti, ca Dumnezeu i-a lasat liberi, cu forta proprie, si nu au mai putut face nimic.Nu sunt deloc dovezi ca nu exista Dumnezeu, nu sunt deloc dovezi care sa demonstreze ca tot crestinismul e o facatura ba mai mult sunt dovezi clare ca un Creator exista, retineti, Creator, nu Dumnezeul biblic.Nu putem sa obligam pe cineva ca exista Dumnezeu ci putem doar sa ne rugam pentru el.Eu cred cu tarie ca Dumnezeu exista, simt asta, la fel ca milioanele, miliardele de oameni care cred ca un Creator exista.

| Alphawolf a răspuns:

Sunt multi crestini care cauta si nascocesc tot felul de intamplari si de povesti dar ei nu realizeaza cat sunt de copilaroase. Am vazut si pe youtube multe video-uri cu care se incearca sa bage frica in oameni, pentru a-i atrage in credinta divinului. Desi sunt foarte copilaresti, multa lume crede cele prezentate in filmuletul respectiv pentru ca frica este mai puternica decat ei, si nu realizeaza ca este doar propaganda, si ca foarte multa lume poate face un filmulet.
Tu realizezi cat de multe persoane au negat Biblia si pe Dumnezeu? Eu nu inteleg ce castigati daca va agitati atata? Daca nu puteti converti lumea cu argumente, va folositi de slabiciunea omului FRICA.

| Razvan a răspuns:

Am nevoie de Dumnezeu.Mereu am avut.Si mereu a fost langa mine cand am avut nevoie de Elhappy

| Gospell a răspuns:

Nu, nu as avea curaj.
Tot ce li s-a intamplat la acele persoane, nu au fost pedepse... ci pur si simplu au zis ca nu au nevoie de Dumnezeu. Iar Dumnezeu le-a lasat libere... si nu le-a mai aparat de necazuri, probleme etc.

Elianna
| Elianna a răspuns:

Nu, nu am curaj.

| moonY a răspuns:

kongeriket va muri impuscat cu 6 gloante si ars in propria masina.
daca e asa, voi crede la fel de mult ca voi.de frica mortii in chinuri.sau poate intre timp dzeu a devenit mai iubitor, milostiv

| anad a răspuns:

Nu inteleg de ce credinciosii care incearca sa convinga despre importanta credintei folosesc toate mijloacele si exemplele prin care sa induca frica, teama permanenta ca vei fi pedepsit. Cu asta nu pot fi de acord! Cum sa iubesti ceva de care trebuie sa-ti fie frica! Il iubesti pe Dumnezeu si din dragoste pentru el ii asculti invataturile si te porti ca atare.Nu de frica, nu interpretand si amenintand cu pedeapsa si cu iadul!

soothe
| soothe a răspuns:

Nu exista coincidente. Se spune undeva ca e bine sa nu il tentezi pe Dumnezeu si probabail ca asa este bine. Cine vrea sa incerce, o face pe pielea lui si uneori si pe cea a apropiatilor.

Abh
| Abh a răspuns:

Concluzia pe care o trag din ce ai scris acolo e că dumnezeul tău e cel din vechiul testament, răzbunător şi fără milă. Şi mai trag conluzia că te bucuri pentru asta. Oamenii ăia au primit ce meritau, nu?!
Până la urmă se ajunge la o chestie de curaj, la credinţă cu pistolul la tâmplă: Ai curaj să nu crezi? Dacă totuşi ai, ţi-o iei într-un mod groaznic. Şi pe urmă oricum ajungi în iad, dar vei muri rău de tot ca să te dau exemplu.
Sigur că aş putea căuta exemple şi statistici ca să evidenţiez faptul că procentual, numărul creştinilor care mor prin metode similare e acelaşi cu cel al ateilor, însă eu nu am timpul şi cheful celui care scris acel mail.

Abh
| Abh a răspuns:

Las' că mă bucur eu că m-ai contrazis la partea cu bucuria dar nu şi la cea în care am zis că au primit ce au meritat. Sunteţi oameni buni la suflet, creştinilor. Serios. Tot respectul!

| BeT a răspuns:

@Abh, daca nu era vechiul testament nu aveai cum sa il numesti pe celalalt noul, iar daca bunici tai nu ar fi fost-tu nu existai. Un singur Dumnezeu este si asta se va adeveri cit decurind poate chiar si anul acesta, nu uita!

| BeT a răspuns:

@anad, daca nu ar exista Legi pentru hoti si criminali toti am fura si ucide, Ce zici? Tot asa este si cu credinta, trebuie sa zici omului ca intr-o zi va fi judecat pentru faptele lui, nu crezi ca este logic?! Asa ca cei care nu cred in Dumnezeu, nu trebuie sa le fie teama.

| zorialbi explică:

@Abh: Nu ma bucur pentru ei, tocmai de asta si scriu aici, ca sa ia aminte cei care le urmeaza exemplu, sa nu pateasca si ei tot asa.

| zorialbi explică:

@Abh: 1.eu personal nu sunt buna la suflet si 2.nu sunt eu in masura sa spun daca au primit sau nu ce meritau pentru ca doar Dumnezeu are dreptul sa ne judece.

| zorialbi explică:

@HepHap: Nu am spus ca Dumnezeu se razbuna si nici ca nu ne iubeste. La Dumnezeu nu poate fi vorba de razbunare, iar ca dovada a iubirii S-a jertfit El Insusi pentru noi, desi noi am gresit in fata lui, dar S-a jerfit pentru iertarea pacatelor noastre. Dumnezeu insa este si drept si rasplateste tuturor dupa judecata Sa. Daca toti oamenii ar ajunge in rai, inclusiv cei care fac fapte rele nu s-ar mai putea numi rai, pentru ca nu ar domni acolo pacea, linistea, dragostea...
@anad: Ai dreptate, asa ar fi cel mai bine.

| zorialbi explică:

@GoSpel: Multumesc pentru raspuns. Exact despre asta era vorba. Dumnezeu vrea sa se apropie de noi, dar noi Il indepartam si Il refuzam...si apoi cand ni se intampla ceva rau tot pe El dam vina!
Dumnezeu a spus clar ca fara El nu putem face nimic. Chiar daca noua ni se pare ca reusim sa facem ceva bun prin fortele proprii, nu este adevarat pentru ca fara ajutorul Lui nu am putea. El are grija de noi happy

| zorialbi explică:

@anonim: Este o vorba: Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in traistahappy Trebuie sa contribui si tu cu ceva. Normal ca daca te duci la un examen fara sa inveti n-o sa iei nota mare (de fapt, nici nu e drept, si tocmai ziceam ca Dumnezeu e dreptwinking )

| zorialbi explică:

Multumesc tuturor pentru raspunsuri, mai ales JeSsykAi si lui GoSpel. Nu pot sa dau doua fundite dar amandoua raspunsurile sunt castigatoarehappy

| zorialbi explică:

@anonim: Sper sa traiesti multi ani fericiti si sa nu mai fii suparat pe Dumnezeu happy

| cornculapte a răspuns:

Nu am curaj sa spun, de frica sa nu sara toti crestinii de pe site cu morala si predici. Bine, e urat si drastic sa spun 'Nu mi-e frica de Dumnezeu', cu toate ca e putin adevarat, dar te-ai gandit cati dintre cei care traiesc au afirmat chestia asta? Si uite-i ca traiesc.
Cel care a scris articolul a fost un crestin convins si a cercetat bine mortile despre care a scris, probabil cu scopul de a gasi ceva legat de necredinta, ceva cu care sa dovedeasca existenta pedepsei divine. Din disperare poate? A observat ca din ce in ce mai multi oameni isi pierd credinta si cu totii stim ca vremurile disperate cer masuri disperate si ca scopul scuza mijloacele. Face si el ce poate.

| CrucifiedCountess a răspuns:

Pai daca chiar nu am nevoie de el, de ce sa nu am tupeu? Cred in mine si-n fortele proprii. Acum sa vad cam ma ia tanti la coasa. pardon, cu coasa.

| MariuZ a răspuns:

Ai niste informatii foarte detaliate si bine structurate. Dar... cuvintele "coincidenta" si "ghinion" iti spun ceva? Daca tu crezi in Dumnezeu de frica pedepsei Lui, mai bine nu mai crezi deloc.

| AndutzaAndu a răspuns:

Eu nu as avea curaj sa spun asa ceva. Dumnezeu e alaturi si de mine si de toti ceilalti oameni, chiar daca ei nu Il vad sau incearca sa nege asta.

| hippiemuslim a răspuns:

În primul rând corelația nu implică cauzalitate. Ucigasului lui John Lennon sau moartea lui Bon Scott nu au nicio legatura cu religia.
În al doilea rând comiți o a doua eroare logică numită cherry picking. Mai pe înțelesul tău, există persoane religioase care au fost ucise în mod brutal. Asta ne duce la numărul 3:
Dacă dumnezeu își pedepsește creația prin moarte înseamnă ca el urăște întreaga lume? Ca să înțelegi, indiferent de modul brutal în care au murit aceștia, în cele din urmă cu toții murim. Prin urmare e vorba de același cherry picking și îți acuzi zeul că nu permite creației sale să se exprime liber.
Există o listă uriașă de oameni care își permit să ia în râs numele zeului tău și duc o viață fericită. Apoi, sunt mai mult ca sigur că nu ai încercat să verifici acele povești să vezi dacă sunt adevărate și ai decis să îți dai dreptate singură credințelor tale.
Prin urmare, eu nu am nevoie de dumnezeul tau si mai mult ca sigur nimeni nu are nevoie de acest zeu nemilos aflat intr-o poveste veche de peste 2000 de ani.