BOW-Cum se face ca in unele momente imi doresc sa stiu absolut totul in materie de stiinta?..Sentiment ciudat,dar am momente in care imi doresc sa stiu absolut totul istorie, prezent viitor totul? Raspunsuri..serioase daca se poate

Iti doresti sa detii controlul. Nu esti singurul.

Este ciudat dar m-ai prins intr-un moment cind vreau sa dau cu toata stiinta si teoria omenirii de pamint si sa plec sa ma epuizez prin noroaiele iernii.O zi buna.

''Singura aparare in fata lumii este cunoasterea ei temeinica'' John Locke.

Continua sa inveti si intr-o zi o sa cunosti multe, in special o sa realizezi cat de putin cunosti!

Nu e bine să știi chiar totul, altfel ai foarte trist să realizezi cum e viața.

Nu înţeleg ce rost mai are să trăiesc în istorie, să am idealurile epocii, să mă preocupe gîndul culturii sau problemele sociale. Sînt plictisit de cultură şi de istorie; mi‑e aproape imposibil să mai particip la frămîntările lumii istorice, la idealuri şi aspiraţii temporale. Istoria este ceva ce trebuie depăşit. Şi nu poţi depăşi istoria decît atunci cînd trecutul, prezentul şi viitorul nu mai au pentru tine nici o importanţă, cînd ţi‑e indiferent cînd şi unde trăieşti. Cu cît sînt mai avantajat dacă trăiesc astăzi, decît dacă aş fi trăit în Egiptul de acum patru mii de ani? Sîntem nişte imbecili atunci cînd deplîngem soarta unora care au trăit în epoci care nu ne convin nouă, care n‑au cunoscut creştinismul sau descoperirile şi invenţiile ştiinţei moderne. Dacă timpul n‑ar fi ireversibil, n‑aş regreta deloc să trăiesc în orice epocă a istoriei, fiindcă nici una nu e mai bună decît cealaltă. Neexistînd o ierarhie a atitudinilor şi concepţiilor de viaţă, toţi au dreptate şi nici unul. Epocile istorice reprezintă forme închise de viaţă, care trăiesc cu convingerea în valabilitatea lor definitivă, pentru ca dinamismul şi dialectica vieţii istorice să ajungă la alte forme, insuficiente şi limitate, şi ele, ca tot ce trăieşte sub soare. Întreaga istorie îmi pare atît de nulă, încît mă mir cum de există oameni care toată viaţa se ocupă numai cu trecutul. Ce interes mai pot avea cercetarea idealurilor altor epoci, credinţele oamenilor sau zvîrcolirile cîtorva indivizi sifilitici? Vor fi mari creaţiile oamenilor, dar pe mine nu mă interesează. Nu găsesc eu o împăcare mai mare în contemplaţia eternităţii? Nu om şi istorie, ci om şi eternitate, iată un raport valabil în lumea în care nu merită nici să respiri. Nimeni nu neagă istoria dintr‑un capriciu trecător, ci sub imboldul unor mari tragedii, pe care puţini le bănuiesc. Oamenii cred că ai gîndit abstract asupra istoriei şi apoi ai negat‑o în urma calculului şi a reflecţiei, cînd în realitate negaţia izvorăşte din cea mai mare întristare. În acest moment, cînd neg întreg trecutul umanităţii, cînd nu mai vreau să iau parte la viaţa istorică, sînt apucat de o întristare mortală, dureroasă pînă dincolo de închipuire. S‑ar putea foarte bine ca tristeţea să fi fost latentă, iar aceste gînduri s‑o fi actualizat şi intensificat. Simt un gust amar de moarte şi de neant în mine, care mă arde ca o otravă puternică. Sînt atît de trist, încît toate aspectele acestei lumi nu mai pot avea pentru mine nici o valoare. Cum să mai pot vorbi de frumuseţe, cum să mai pot face consideraţii estetice, cînd sînt trist, trist de moarte. Am mai pierdut o parte din existenţă: frumosul. Aşa ajungi să pierzi totul….
Nu vreau să mai ştiu de nimic. Depăşind istoria, realizezi supraconştiinţa, care intră ca un element important în experienţa eternităţii. Supraconştiinţa te duce într‑o regiune unde toate antinomiile, toate contradicţiile şi incertitudinile acestei lumi nu mai au nici o valoare, unde nu mai ştii că exişti şi că mori. Toţi aceia care umblă după eternitate o fac din frica de moarte. Singurul rost mai adînc al experienţei eternităţii este să te facă să uiţi că mori.

Matematica.

Şi eu.