Având în vedere cât de retardată e ţara noastră, o să legalizăm şi noi "moartea frumoasă" peste 50 de ani.
Sunt perfect de acord cu eutanasierea.
Bullshit, il au si ei pe Prigoana al lor, that's all, nu se va legaliza nicio eutanasie.
Personal sunt complet de acord, adică mă pun în locul unei persoane care știe că o să moară curând dar până atunci trebuie să treacă prin chinuri groaznice. În locul acelei persoane aș fi mai mult ca fericită să mor mai repede decât să mă chinuiesc, știind că oricum nu mai există șanse să mă vindec.
E prea delicat fiecare caz in parte si se pot face greseli groaznice cu o asemenea lege in vigoare.
fiind vorba de un sistem, ar fi absolut dezastruos. e greu sa jonglezi si cu legea, si cu dormitul noaptea din cauza constiintei si cu bolnavul. altfel, o idee decenta, dar prea greu de realizat.
Eu cred ca e dreptul fiecarui om sa decida cand sa moara.
Tot ce stiu e ca eu vreau sa traiesc intr-o lume in care, daca as fi complet paralizata, bolnava de vreo boala terminala, sau in moarte clinica din care nu mai sunt sanse sa-mi revin, sa pot sa-mi termin socotelile fara sa devin o leguma, sa port pampersi si sa fiu ingrijita toata viata. Aia nu e viata.
Eu nu sunt de acord... fiecare are dreptul la viata indiferent cat e de chinuit.
Noi ar trebui sa ne rezolvam problemele noastre si sa nu ducem grija bulgarilor ca se descurca ei si fara grija noastra