Cuvantul, in forma in care l-ai scris, nu exista, frate!
Si-acum incep speculatiile: poate ai gresit o litera? unii cred ca ai vrut sa spui alchimie? poate ai vrut sa spui alchemilla?
Alchemilla este o planta, m-am interesat, pai cum? M-am si impotmolit putin, asa ca-ti inteleg greseala de scriere, nu-i usor. Cica ar fi o planta din familia rozaceelor. Daca e din familia rozaceelor, de ce face flori verzi-galbui si nu rozacee( care sa bata-n roz)?
" Alchimie " în românește și e o ocupație ocultă a unor vrăjitori sau chiar oameni de ştiinţă, ocupație prin care în urma amestecului diferitelor substanțe chimice și nu numai, însoțite de anumite incantaţii se dorea crearea unor poțiuni cu puteri magice, a unor materiale scumpe sau chiar a licorii ce-ți asigură "tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte ".
Ceva de acest gen dar poți căuta mai detaliat pe Google!
Alchimia este o formă de cunoaștere, dar și o artă ocultă, specifică etapelor din vechime ale istoriei cunoașterii umane, în special în perioada antichităţii şi Evului Mediu. Principalele obiective ale alchimiştilor erau transmutația metalelor în aur și argint, crearea unui om artificial şi obținerea unei substanțe magice, Elixirul Vieţii.
În epoca actuală, ea poate fi considerată o tehnică spirituală, asemănătoare tehnicilor yoga sau meditaţiei, fiind văzută ca o psihoterapie.
Oh frate. Nu Alchimia este o proto stiinta fiind ascendenta chimiei. Da alchimia este o pseudo-stiinta de care se folosesc vrajitori si satanisti.Astazi nu se da doi bani pe ia. Se crede ca originea alchimiei este in Israelul antic inaitea marelul potop cand o legiune de inger in frunte cu Azzael au dezertat si s-au casatorit cu pamantence. Atunci se presupune ca aparut vrajitoria si astrologia. Referinte:Cartea lui Enoh.
Da, e o protoştiinţă și nu am menționat acest lucru ci doar faptul că oameni de știință sau folosit de ea; chiar marele Newton a practicat-o. Nu m-a interesat niciodată latura ei religioasă și nici cum a apărut dar, așa cum menționează utilizatorul anterior, e asociată mai mult Evului mediu și multe din așa zisele miracole create de Divinitate în această perioadă, sunt rezultate ale alchimiştilor.
O seară faină!
Oooo frate meleu filozoficus, unde sunt intrebarile alea de la 2 noaptea care nu le intelegea nimeni? mie unul imi lipsesc.
iar ca sa faca legatura cu intrebarea, crezi ca au existat acei alchimisti sau era doar stiinta, combinatii chimice si populatie ce nu o intelegea?
Satutare stimabile!
Ei și tu acum; păi ce rost are să întrebi dacă tot nu înțelege nimeni? Am considerat că la 2 noaptea e suficient să pui o întrebare iar intelighenţia pe jumătate adormită să se zbată să rămână trează. E clar că m-am înșelat ...la cât de mulți se inghesuiau să răspundă... Totuși, tu tot sarcastic sau ai ajuns să guşti mai mult din ironie?
Alchimişti, cu siguranță că au existat și printre experimentele lor îşi croia loc și ceva stiinţă chiar dacă marea majoritate a populației n-o înțelegea.
Alchimia a avut o contribuție la unele descoperiri interesante căci știi cum se spune : cele mai mari contribuții în lumea științifică le-au adus întâmplările iar de multe ori rezultatele unor experimente au fost întâmplătoare.
GMMihai1996 întreabă: