Ete google :
În ultimii ani, puternica energie Feng Shui a fosilei de amonit a fost descrisă în termeni extraordinari. Extrasă din mine speciale aflate în districtul Korite din Canada, ea a fost promovată de expertul Feng Shui din Hong Kong, Li Kui Ming, drept „piatra bogăţiei" pentru perioada lui 8. Faceţi cunoştinţă cu această „piatră" şi cu virtuţile ei uimitoare.
Amonitul a fost descoperit în august 1999. Se spune că expertul Feng Shui Li Kui Ming, care se afla în căutarea fosilei de amonit de multă vreme, convins fiind că posedă o energie uimitoare de generare a averii pentru cei care ar fi purtat-o asupra lor sau ar fi etalat-o în locuinţă, a descoperit-o în cele din urmă într-o anumită locaţie din cadrul minei Korite din Canada. Folosind instrumente Feng Shui, maestrul Li a indicat adâncimea exactă unde puteau fi găsite cele mai bune fosile de amonit – adică acelea deţinând cele mai puternice energii. Când extragerea fosilelor de amonit a fost organizată cum se cuvine, Li şi asociaţii săi au început să prezinte lumii această piatră minunată.
Conform maestrului Li, amonitul este piatra bogăţiei pentru perioada lui 8. În Japonia, este considerat piatra veşnică, probabil pentru că se spune că are cel puţin 70 de milioane de ani. Amonitul este o fosilă şi multe specimene seamănă cu un fel de melc. Mai este cunoscut şi drept „piatra Chi Lin", deoarece se spune că modelele colorate de pe el sunt similare cu solzii acestui animal mitic. Chi Lin aduce prosperitate, măreţie şi fii iluştri, iar maestrul Li susţine că şi amonitul are aceleaşi efecte. În amonit se regăsesc şapte culori, care sugerează curcubeul şi cele şapte chakre din corpul omenesc.
DOUĂ TIPURI DE AMONIT
Varietatea mai mică nu a fost tăiată în două şi poate fi purtată în jurul gâtului sau ca amuletă ataşată la o brăţară. Are aspectul unei scoici speciale cu dungi lucitoare, semănând cu opalele de calitate din Australia, şi un luciu ca de sidef.
Specimenele mai mari, care au fost tăiate pe jumătate, arată starea uimitoare în care s-au păstrat aceste fosile. Pereţii cristalini micuţi ai diferitelor compartimente înmagazinează tot felul de energii pozitive. Dacă etalaţi doi astfel de amoniţi mari în locuinţa voastră, ei vă vor aduce tot norocul ce reflectă aspiraţiile omenirii – sănătate, bogăţie, căsătorie, familie, descendenţi, un nume onorabil, patronajul liderului şi cunoaştere. Atunci când sunt etalate astfel în casă, cristalele din diferitele compartimente ale amonitului aduc noroc pentru toţi ocupanţii acesteia.
Amonitul mai este privit ca una dintre pietrele preţioase ale budismului. Se spune că aduce fericirea şi de obicei este purtat în mod discret de cei suficient de norocoşi pentru a deţine o astfel de piatră. Taoiştii, de asemenea, cred că această piatră deţine o energie puternică şi recomandă folosirea ei pentru activări Feng Shui.
Cele şapte culori conţinute în amonit sunt stacojiul, portocaliul, galbenul, verdele, verdele-de-jad, albastrul şi movul-deschis. Fiecare culoare simbolizează ceva diferit. Stacojiul stimulează creşterea; portocaliul generează creativitatea; verdele sporeşte înţelepciunea; galbenul reprezintă bogăţia, iar albastrul ajută la promovarea păcii şi sănătăţii. Astfel, amonitul prezintă un echilibru armonios al celor cinci elemente: Metal, Lemn, Apă, Foc şi Pământ.
ATRIBUTELE PIETREI
Despre amonit se spune că ajută la transformarea chi-ului negativ într-unul pozitiv. Purtat pe corp, reduce toxinele din interior şi stimulează fluxul chi-ului corporal, producând astfel o senzaţie de bine. Aduce echilibru corpului şi vecinătăţilor sale imediate. Energia de curcubeu a amonitului este observată vizual prin intermediul culorilor naturale ce apar în el, aşa încât orice casă ori birou beneficiază de pe urma simplei sale prezenţe. Puterea amonitului este cea mai mare atunci când este etalat în centrul locuinţei sau al biroului. Se spune că din amonit radiază încontinuu spre exterior vibraţii puternice şi de bun augur.
Amoniţii mai mici pot fi folosiţi ca talismane şi amulete. Dacă aveţi de dat un examen, purtaţi amonitul ca pandantiv şi frecaţi-l cu mâna pentru a îndepărta obstacolele. Dacă mergeţi la o întâlnire, puteţi purta amonitul pentru a obţine rezultate cât mai fericite. Dacă îl purtaţi atunci când mergeţi la un interviu pentru o slujbă, se spune că va face ca intervievatorul să vă placă. Rezultatele se vor resimţi aproape instantaneu.
ÎNTREŢINEREA AMONITULUI
Atunci când nu sunt purtate, talismanele cu amonit trebuie păstrate în cutii căptuşite cu mătase, brocart sau catifea. O dată pe săptămână, trebuie să fie reenergizate cu ajutorul vântului şi soarelui. La fel ca în cazul multor cristale, nu ar trebui să intre în contact cu energiile negative ale altor persoane. Trataţi amoniţii ca pe nişte activatori preţioşi.
Amoniţii tăiaţi în două sunt de bun augur pentru toată perioada lui 8. Puneţi doi amoniţi, faţă de care resimţiţi o afinitate, în colţul nord-estic al casei. Dacă locuinţa voastră este aşezată în nord-est (adică este orientată spre sud-vest), plasaţi amonitul în centrul livingului, îndreptat direct către uşa principală, pentru a atrage un noroc extraordinar. Rezultatele vor fi resimţite foarte repede.
Popularitatea crescândă a amonitului a făcut ca în prezent să fie privit de multă lume ca o piatră preţioasă, asemeni rubinului sau diamantului. Maestrul Li şi elevii săi au susţinut încontinuu ideea că amonitul are puteri uimitoare. Acest maestru vă recomandă, de asemenea, să expuneţi piatra la lumina soarelui în fiecare zi, pentru a înlătura orice urmă de energie negativă din aceasta.
am scris "amonit", la singular.Prima oara am cautat in dex http://dexonline.ro/definitie/amonit.
Succes!